Orice număr împărțit la el însuși
este egal cu unu.

Veșnicia împărțită la veșnicie
este egală
cu Unul
singur,
Dumnezeu.

Rătăcim sub măslini
Către garduri de spini
Căutând fiecare
Drum îngust pe sub mare.

Și privim către steag
Ancorat în toiag
Căci ne-ajung din licheni
Faraoni egipteni.

Dacă pasu-i greoi
Și privim înapoi
Lupii intră în turmă
Și viața o curmă.

Către stâlpul de foc
Toți privirea și-o-ntorc,
Către stâlpul de nor
Spre Hristos salvator.

Și se țin toți în tot
Alergând cot la cot
Cu chemații pe nume
La ieșirea din lume

Și intrând în Canaan
Peste râu Iordan,
Trec de vămi-grănicer
Cetățenii din cer.

Vorbește Doamne, robii tăi ascultă!
Și când vorbești pe surzi îi desurzește,
Stârpește orișice religie ocultă
Și pe ascultători îi dezrobește.

Privește Doamne, lumea e pe ducă
Și dacă nu mai vrea a înțelege
Trimite Duhul Sfânt să îi traducă
Și să îi scrie-n inimi tăbli de lege.

Te căutăm și parcă bâjbâim
Măcar că ești mereu așa de-aproape
Plutim în barca lumii și tânjim
Să vii la noi din nou pășind pe ape.

Atunci când ne plecăm în rugăciune
Și-ngenunchem smeriți și apăsați
Păcatele din noi le descompune
Spre-a fi din închisori eliberați.

Vorbește-ne prin semne și minuni,
Cuvântul Tău vibreze a ecou
Iar la păcat ne fă pe toți imuni
Spălându-ne în nașterea din nou.

Îmi e bolnavă lumea, șchiopătează,
Cangrena pare c-a ajuns la os,
Duhuri de demoni anesteziază
Îndepărtând-o de Isus Hristos.

Cât nu cunoaște leacul vindecării
Se macină în boli și în tumori,
Și lepădând bandajele iertării
Cerșește între vraci și ghicitori.

În noapte, dârdâind a neputință,
Așa, ca șarpele, se face ghem,
Își leapădă pilula de credință
Și se-nvelește-n noapte cu blestem.

Și totuși, către miezul agonie
Un om îndurerat, cu crucea-n spate
Îi rupe lumii funia robiei,
Îi ia El boala dându-i sănătate.

Mai mult: Îi șterge lacrima ce plânge,
Îi ia în spate toată neputința,
Și aplecat spre om donează sânge
Spre-a izgoni din trupu-i necredința.

Voi-vei oare a te ridica
Spre a-L urma pe Cel ce-a vindecat?
Ori, lume, te întorci la boala ta
Și-aștepți înmormântarea în păcat?

Trecem prin viață ca printr-un pustiu
Dacă în noi Hristos nu luminează
Și fiecare pas e prea târziu
Și-nsingurat fără străjeri de pază.

Izvoare seci, cu buzele crăpate,
Tânjind a stâncă pusă sub toiag,
Pot da viață iarăși lumii toate
Când Duhul Sfânt e purtător de steag.

Iar drumul pe sub marea despicată
E luminat de stâlp de foc și nor,
Și nu va mai fi noapte niciodată
Căci vom cânta cu îngerii în cor.

Oricât ar fi pustiul de pustiu
Nădejdea zămislește veste bună
Și fiecare suflet încă viu
Sub steagul lui Mesia se adună.

Știu, încă nu-i târziu să-ntoarcem viața
La poarta de intrare-n veșnicie,
Acolo întunericul și ceața
Se vor topi în râu de apă vie.

Eu știu că poarta încă-i decuiată
Și drumul către poartă-i prin Calvar,
Prin ea e loc să între lumea toată
Cât încă peste lume este har.

Și-atunci, de ce – întreb îndurerat-
Nu se silește omu-a da năvală
Dacă Hristos a fost crucificat
Să nu rămână inima lui goală?

Cohorte lungi, cu steag de semn de vremuri
Mărșăluiesc cu spatele la poartă;
E timpul, lume tu, să te cutremuri:
Trezește-te! că încă Domnul iartă.

Cad lumi și cad vieți
De o vreme încoace,
În colț se-nfioară
Fantomic o pace.

De jur împrejur
Se trage la ținte
Un cer tot mai sur
Stâlcește cuvinte.

Tu ce să-nțelegi
Om simplu și mut?
Se fabrică legi
Războiu-a-nceput.

Tu nu ești soldat
Și nici general,
Hristos s-a-ntrupat
Să-ți fie egal.

Puterea-i în El,
El șade pe tron,
Va face măcel
În Armaghedon.

Nici oameni, nici duhuri
Nu-i stau împotrivă,
Corabia lumii
Plutește-n derivă…

Dar vine Cârmaciul
În vremuri mioape,
Ori crezi ori nu crezi
E tot mai aproape.

E chiar lângă ușă,
Începe să bată,
O, om adormit,
Trezește-te-odată!

Dacă ar fi să dai din vederea ta unui orb, ai da?
Unui surd, din auzul tău ai ceda?
L-ai sprijini pe un șchiop, sau nu,
Știind că mai apoi ai șchiopăta și tu?

Ți-ai dărui haina de preț unui sărman?
Săracului i-ai dărui și ultimul tău ban?
Hrăni-l-ai pe flămând în fiecare zi
Dac-ai ajunge tu a flămânzi?

Celui bolnav i-ai da din sănătate
Dacă ai ști că te apropii tu de moarte?
Pe cel făr-adăpost îl poți adăposti,
În patul tău lăsându-l a dormi?

Pe cine să întreb dac-ar muri
În locul celui care l-ar părăsi?
O, câte întrebări măslinii pun și nucii
Și nu primesc răspuns pe drumul crucii!

Ploile țârâie
Amorsând grenade
Când fulgere zgârie
La porți de tornade.

Sub spinii de aer
Ard focuri de ruguri
Din ultimul caier
Cu flăcări de pluguri.

Cu fulger zig-zag
Se scrie cu foc
Iar îngerii trag
Tot cerul la loc.

În munții Sinai
Se scrie o lege
Ca Domul, de Rai,
Pe om să îl lege

Din pomul vieții
Să-i dea nemurire,
Să schimbe scaieții
În râu de iubire.

Să schimbe tot cerul
În hainele noi
Căci vine Păstorul
În mijloc de oi.

Ne învârtim în bucla unui beteșug
Care silește omenirea către jug
Și care biciuiește fără milă
Trupuri de lut și trupuri de argilă.

Și nu se dă plecată în pustii,
Scobește a cavernă în trupurile vii;
Filtrărm prin măști strănuturi virusate
Dar nu filtrăm nelegea și păcate.

Ne tot testăm de molimi nevăzute
Și nu recuperăm viețile pierdute;
Ne agățăm mereu cu disperare
De mânecile lumii trecătoare.

Fugim de viață și fugim de noi
Dar nu ne smulgem viața din noroi
Apoi ne întrebăm nedumerit:
“Oare cu ce o, Doamne, Ți-am greșit”?

Cât nu găsim răspuns la întrebare
Cu fiecare clipă viața noastră moare;
O, Doamne, luminează-ne pe toți!
Când nimeni nu mai poate, Tu mai poți.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »