Îngăduitu-mi-ai a locui o vreme
În cortul tău, pământule lutos,
Ți-am spus adesea și mi-ai spus poeme
Când în deșert și când în loc umbros.

Ți-am răscolit în coajă să-mi dai hrană,
M-ai adăpat din fluier de izvor,
Am împărțit cu tine-aceeași rană
Și am dormit pe perne de ogor.

Poveștile din cupe de vulcan,
Cascadele cu părul despletit
Le-am strecurat să curgă în lighean,
Le-am pieptănat și le-am căsătorit.

Ți-ai adunat, pământule, în snop
Istorii-sediment de-aluviuni,
I-ai părăsit pe oameni la potop
Ca Dumnezeu să facă noi minuni.

Încă scobit, să-mi împrumuți țărână,
Pe talere păcatele îmi pui;
O! Terra, tu, rămâi să-ți fii stăpână,
M-a cumpărat Isus cu viața Lui.

Să nu mă plângi când voi pleca din existență
Pământule golit de chintesență
Căci printre-atâtea miliarde de ființe
Nu ai știut de-a mele trebuințe.

Eu L-am ales pe Dumnezeu ca Tată
Iar ție-ți las țărâna-mprumutată;
Vei fi stăpân pe mine și pe ea
Doar până trâmbițele vor suna.

Pun amintirile în sacii goi
Până mă-ntorc, când nu vei fi-n război;
Atunci vei fi supus și nou și bun,
Adu-ți aminte vorbele ce-ți spun.

Născut din nou, cum și eu m-am născut,
Vom fi curați de vremuri din trecut
Și împreună vom sărbători
Ierusalimul nou ce știu că va veni.

Suntem slobozi a vedea ziua de mâine
numai prin frângeri de pâine,
suntem slobozi a privi spre cerul senin
gustând pâinea frântă și pocalul cu vin.

Suntem slobozi să fim liberi și ne rătăcim
în labirintul lumii dacă nu iubim;
și putem învăța lumea pe de rost
dar e doar amăgiri fără Domnul Hristos.

Cine va lua libertatea din noi
cât nu umblăm singuri și nu suntem goi?
hoții de libertate vor fi arestați
judecați, condamnați și executați.

Cuvintele se măsoară în înțelepciune
când poartă cutremur de rugăciune,
viața se măsoară în dăruire
când zemuiește nectar de iubire.

Florile se măsoară în albine
și parfum aplecat să se-nchine,
zborurile păsărilor tocmesc măsurători
între cer și pământ, cu dantelă de nori.

Distanța dintre luceferi și stele
presară cărări cu ani de lumină în ele;
între muget de furtună și vremea cea bună
e urcuș de arcuș peste strună.

Între nașterea vieții și capătul ei
trec haite de lupi printre turme de miei;
cu pași măsurați de zile și nopți
închidem, deschidem în lacăte porți.

Fiecare gratie de închisoare
se măsoară cu ocaua mică și ocaua mare;
drumul credinței dintre sfânt și ateu
îl măsoară numai Dumnezeu.

Fiecare clepsidră măsoară țărână:
ne scurgem prin bolț de tâțână
și coșuri de moară stricate,
în viață eternă, din moarte.

Pe urmele tale, viață
Adun din arsuri și din riduri
Prea multele zile cu ceață
Și resturi din fostele ziduri.

Amprentele șterse de vremuri
Întorc în clepsidrele reci
Traverse-aruncate de trenuri
În locuri uitate de veci.

Pe ramuri aproape uscate
Mai pâlpâie seva a muguri,
Cătușe cu mâini arestate
Storc lacrimi din boaba de struguri.

În urmele tale, viață,
Sunt eu, dacă mersu-i pe jos;
Urc munții schimbării la față,
Pășesc după Domnu Hristos.

Vorbesc cuvintele în locul nostru
Ascunse toate după gardul lor,
Cât nu vestesc smerenia și postu’,
Precum răniții, umblă-ntr-un picior.

Buluc se-adună toate la taclale
Rozând din timp pierdut și măsurat,
Adună roșcove uscate-n poale
Și nu ies primăvara la arat.

Se calcă unul pe-altul în picioare
Iar printre ele se aud sudalme,
În patul lor miroase a sudoare,
A ciondrăneli și lovituri de palme.

Cioplesc de zor, ascunse în iatac,
Și așchiile se desprind a pleavă,
Prea ascuțite arme de atac
Muiate cu ogiva în otravă.

Bolborosesc cuvintele tăciuni
Și trăncăne în morile stricate
Fiindcă-au uitat să spună rugăciuni
Curvind în bâlciurile desfrânate.

Și totuși, din sămânța de Cuvânt
A odrăslit cuvânt nemuritor;
S-a întrupat și pentru om S-a frânt,
Mi-e dor de Tine, Doamne, tare dor.

Pe granița dintre întuneric și lumină
s-a stârnit furtună:
țărâna mai tânjește după țărână
și noaptea se tot vrea să rămână stăpână.

Dar stropii-mbobociți ai dimineții,
roua și zorile, fac semne vieții
să cânte florile,
să cânte păsările și vântul,
să cânte în cor omul și pământul.

Pe granița dintre credință și tăgadă
se-adună grămadă
căutătorii de viață
și suflete cuprinse de ceață.

Când piatra se dă la parte
în cer se deschide o carte
cu coperți de lege;
se duce mai departe
acel ce o citește și-nțelege.

A afirma că pământul este rotund
înseamnă a-i lua dimensiunea de sferă,
a-i lua conținutul
și a-l reduce la cerc.

A-i lua omului suflarea lui Dumnezeu
înseamnă a-i lua conținutul
și a-l reduce la țărână.

Țărână trecută prin cerc și clepsidră
treci sacii de timp prin viața aridă,
închei paranteza deschisă-n ființă
căci Tata îți face în cer locuință.

Am învățat să nu mor
De la Învățător;

Când a venit pe pământ
Ne-a găsit în mormânt
Prin schimbare la față
Ne-a Adus la viață,

Învățându-I credința
Ne-a adus biruința
Dând piatră la o parte
Ne-a salvat se la moarte;

Profețiile nu pier:
Ne vom duce în cer.
Va veni Hristos
În chip maiestuos,
Cine este gata
Strigă: “Maranata!”

Adunându-Și ucenici dintre pescari și vameși
Învățătorul a deschis școala vieții veșnice;
scăzând de la noi păcatele și nelegiuirile
și luându-le asupra Sa,
ne-a îmbrăcat în neprihănire.

Înmulțind pâinile și înmulțind peștii,
apoi împărțindu-le fiecărui flămând,
ne-a învățat cu pâinea din cer
și cu apă vie, așa încât
să nu mai însetăm niciodată.

El ne-a învățat să ne numărăm bine zilele
și despicând mările și râurile spre Canaanul ceresc
ne oprește pe Dealul Căpățânii, la o cruce
pentru reculegere și pentru alegere:

Ce alegi tu, ce aleg eu,
pentru că El a ales să moară în locul tău și al meu?
de mii de ani se pun aceleași întrebări
și ar trebui să le știm pe de rost,
dar la lecțiile Lui de răspunsuri oare am fost?

« Postari mai noi — Postari mai vechi »