Învățând a semăna speranțe
vom secera vise,
plantând gânduri bune,
vor odrasli binecuvântări,
oblăduind rănile
vom fi vindecați.

Îmbrăcându-ne în Hristos
vom fi locuiți de Duhul Lui,
și vom răspândi mirosul de cer
peste grădini de inimi înflorite.

Despletind lumina în culori
arcuim curcubeu de pace
între porunca de a fi lumină
și lumina din dimineața învierii.

Se apropie secerișul:
îngerii și-au strâns aripile
în snopi,
vor încărca zboruri către cer
la semnul peceților
în sunet de trâmbițe.

Lanurile coapte se piaptănă
pentru nuntă;
cu candele aprinse, fecioarele,
ies în întâmpinarea Mirelui;
se deschid porțile veșniciei
să intre nemuritorii.

Dacă întreaga lume s-a-mbătat
Cine să ceară milă la-Mpărat
Să nu închidă ușa de la har
Cât curge încă sânge la Calvar?

Era planificată veșnicia
Să curgă prin clepsidra lui Mesia;
Să aibă lumea-ntreagă de ea parte
Mutându-se în viață de la moarte.

Și totuși, lume, tu, neînțeleaptă
Nu vezi apocalipsa ce așteaptă
Să te cufunde-n lavă de orbire
Cât nu te știi trezi din adormire?

Ai lăsat deschisă poarta la furtună
Și s-a rupt zăgazul în vremea nebună;
N-ai îndoit drotul șarpelui, în flit,
În cuptor de cord focul s-a răcit.

La furat de poame Eva te ațâță,
Omule, să-ți storci pâinea din tărâță;
Spini și pălămidă mâna ți-o agață
Până ce a jungi să te schimbi la față.

Roiuri de lăcuste cotropesc grădina
Căci ai tras zăvorul să între neghina;
În holburi întinse printre buruieni
Te ștergi de sudoare, și de șerpi te temi.

Pe deal, la Calvar, s-a deschis o poartă,
Zăvorul l-a tras Acel care iartă;
A intrat pe ea, întâi, un tâlhar,
Vom intra și noi copleșiți de har.

Cine spune că gândul nu ară
Nu a arat în cer pentru comoară,
Nu a cules stele când luminau
Nici tihnă de taină în cină nu au.

Cine nu face rugăciuni din cuvinte
Vorbește în gol și-n lipsă de minte,
Își fură viața din timp găunos,
Își coase din litere cuvinte pe dos.

Când cântă cocoșii se crapă de zori,
Când trâmbița sună se crapă în nori;
Prin semne de timpuri sosește solia,
Cuvântul, ce spune că vine Mesia.

Calul alb amăgitor
și îngeri falși îmbrăcați
în îngeri de lumină
și proroci mincinoși;

calul roșu cu zăbala
înmuiată în sânge,
și cel gălbui, bolnav și schilav;
calul negru cu coamă de noapte
și moarte;

herghelii în galop de potop,
herghelii colorate,
semnale din trâmbițe
semne de vremuri prorocite
și vremea semnelor împlinite;

…cartea cărților se citește
pe sfârșite.

Suntem și lupi, suntem și miei,
Urcăm pe scări fără fuștei
Și cât nu știm a coborî
Suntem captivi în a urî.

Turnați în lut și modelați
Am fost în nări cu duh suflați
Și-am prins un chip și-o-nfățișare
Ce nu mai are-asemănare.

Scobit dintr-un pământ lutos
Tu, suflet viu, așa frumos
Ai fost din morți răscumpărat
De Cel ce-a fost crucificat.

Ce preț de sânge-a fost plătit!
Suntem iubiți cu infinit
Spre-a fi părtași, și tu și eu,
În veșnicii cu Dumnezeu.

Din amăgire în amăgire
te legeni, lume, pe câteva fire;
clocești pe cuibare de șpan
păcate-n adânc de vulcan.

Scoți puii de șarpe, pe rând,
din coji și găoace de gând;
te lași ispitită în trup
și firele tale se rup.

În tine războaie deschizi,
nebunii ți-i cumperi ca ghizi,
pui măști și zăvor pe dreptate,
te-adapi din minciuni cumpărate.

Cu diavolul prinsă în horă
ajungi o Sodomo-Gomoră;
descânți cu boscoane, la vraci,
otrăvuri aduse de draci.

Te spală de solzii din ochi,
te lasă de vraci și deochi:
rămâne la cruce o poartă
El, Mielul de jertfă, mai iartă.

Curcubeul a dat drumul
la culori, din izvor:
Roșu a curs odată cu sângele
prin valea de plângere,
din crucea de frângere,
de sub coastă,
din mâini și picioare,
din suspin și coroană de spin,
prin piroane romane.

Culoarea Orange a acoperit soarele
înfierbântând popoarele,
apoi s-a prelins ca o lavă
să ardă în lume porniri de otravă.
În galben s-au copt grânele
spre a hrăni stânele
și-a le adăpa la izvor
cu apă din cer,
scoasă de păstor.

Verdele a zugrăvit iarba
și câmpul și pădurile
golind clorofilei călimara
și șurile.
În albastru se zugrăvește cerul
de după nori
de atâtea ori
de câte ori, în furtună,
războaie de negură tună.

Florile au fost trase la indigo
pe portativ de armonii
între note, de la do, la do
apoi s-au imprimat în câmpii.

Înspre apus,
se scurg culorile încet-încet
descompunând soarele,
pe pat de șevalet,
în
roșu,
orange,
galben,
verde,
albastru,
indigo
și violet.

Știu
că atunci când se vor revărsa
zorile
se vor aduna iarăși culorile
și, după ce se vor închina,
din nou vor lumina.

O, Doamne, spre lumină
dă poruncă
de agapă:
“Culorile să vină,
o nouă zi de muncă
să înceapă”!

Dați timpul înapoi
Spre a vedea minuni
Când, la porunci, se nasc
Materii din genuni.

Dați timpul înapoi
Spre a trăi minuni
La nunțile din Cana
Și marea în furtuni

La nașterea în grajd
Și steaua călătoare,
La magi și la păstori,
La mâini vindecătoare

La surzii care-aud
Și șchiopii care umblă,
La vindecări de lepră
De friguri și de ciumă

La învieri de Lazăr
Și pâinile-nmulțite,
La despicări de ape
Și la mulțimi hrănite

La drumuri pe sub mări
Și stâncile silite
Să stâmpere de sete
Noroade obosite.

Dați timpul înapoi
Spre cina din odaie
La predica pe munte
Ce inimile-nmoaie.

Răspundeți la chemarea
De a umbla pe ape
Când valul se înalță
Credința să vă-ngroape.

Mișcați din rădăcină
Și muntele și dealul
Și potoliți furtuna
Când se răscoală valul.

Vițeilor de aur
Să n-aduceți obol,
Pe Dealul din Golgota
Mormântul este gol.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »