Priviți către cer:
norii sunt aripi de fluturi,
ploile, fântâni cu izvoare și ciuturi,
soarele încununat cu raze
e binecuvântare de oaze.

Tunetul și fulgerul, împreună,
pregătesc cerul pentru vremea bună;
își împrăștie aștrii, nopțile,
să își citească visele, cărțile.

Răsăritul și apusul de soare
nu sunt decât o numărătoare
iar în cercul acela de curcubeu
ești tu, e el, e ea, sunt eu.

Priviți către cer cu suflet deschis:
pământul a fost a fi paradis;
cine suntem noi să îi furăm destinația
când cu el, Dumnezeu a început creația?

Odată venită în lume
lumina e regină
și își revarsă binecuvântările
peste toate întristările.

Orice obstacol din preajma ei
aruncă umbre peste inimi și miei,
până când Mielul de jertfă rânduit să vină
aduce, prin cruce, belșug de lumină.

Toți aceia care o îmbracă
își urcă viața cu Hristos în barcă;
încep a vâsli cu bucurie
în marea călătorie spre veșnicie.

Săpați-vă fântânile adânci
și veți da de izvor;
veți ajunge la mările roșii,
nu vă opriți în ele,

veți străpunge pământ de deșert,
săpați mai departe;
apoi să treceți de Iordan
căci vă așteaptă apa
care vorbește și spune:

“Eu sunt apa vieții”.
Luați și beți căci ați trecut de pustie
și în voi vor țâșni izvoarele noi
de apă vie.

De dincolo de mare
veți auzi o chemare:
“Veniți binecuvântații Tatălui
de moșteniți Împărăția
care v-a fost pregătită
de la întemeierea lumii!”

Știați că fântânile au trup
și picioare
și că ele nu se surpă,
căci, dacă se rup,
mulțimea de izvoare s-ar frânge
și ar ajunge în valea de plângeri,
jelite de îngeri?

Știți că fântânile vorbesc însetaților
și urmașilor lor,
cu vorbe de izvoare vorbitoare,
când se adună sărbătorile
să-și împartă comorile?

Atunci se împart și pâinile înmulțite
și împărățiile cerului,
de îngerii trimiși în Numele Fiului
la marea sărbătoare de absolvire
a ieșirii omului din adormire.

Voi fi acolo eu,
vei fi acolo tu,
va fi acolo el,
căci Însuși Regele Emanuel
va împărți chemările la nuntă
tuturor acelora care Îl ascultă.

Vin ploi acide din nori otrăviți
căci stropii de ploaie din lacrimi
au fost striviți
și călcați în picioare
de puncte cardinale migratoare.

Se aud tunete înfundate
după perdeaua de întunecime,
se târăsc pe genunchi și pe coate
umbre dezbrăcate,
fluturându-și pe steag pantomime.

Câte un fulger scăpat din arest
sfâșie cerul împrăștiind stelele;
ritualuri păcătoase, după legi de incest,
aruncă semințe de monștrii
în lumea ce-și numără zilele.

Dar iată că Se arată, pe un cal alb,
un Fiu al omului și Fiu de Dumnezeu;
Îl urmează oștirile de îngeri
sunând din trâmbițe.

Ies oameni la porți, pe ulițe,
se înrolează în armata luminii, cu toții,
să lupte împreună cu Căpetenia lor
împotriva armatei de duhuri
și-a îngerului morții.

L-am căutat pe Dumnezeu
și nu L-am găsit;
nu Se ascundea nicăieri,
eu am fost orb până când
am descoperit
că era chiar în inima mea.

Mă aștepta cu masa întinsă,
a frânt pâinea
și mi-a întins paharul părtășiei;
atunci am scăpat de jugul robiei.

Am promis că mi-e dor
De-acea umbră din nor
Din deșertul pustiei
Să ia jugul robiei.

Am promis că ascult
În atâta tumult,
Sub ogiva smeririi,
Doar porunca iubirii.

Am promis și promit
Că din tot ce-am primit
Să deschid pentru toți
Către inimă, porți.

Vreau, din frângeri de pite
Și din pâini înmulțite
Să se pună pe rană
Vindecare și hrană

Și o lume ce plânge
Să se-atingă de sânge
Ca să fie iertată,
Căci va fi judecată.

Când steagul și ramura
Își flutură flamura
E semn că el, vântul,
Colindă pământul.

Colindele spun
De omul cel bun
Născut din Hristos
Spre-a fi de folos.

Iar omul acela
Își flutură vela
Pe-ntinsele ape
În cântec de clape.

Străbate văzduhul
Cuvântul și Duhul
Să ducă iertare
Spre noi, fiecare.

Așa cum se face
Primiți-l cu pace,
Aduce iubire
Și-n om, nemurire.

Cu ultimul val
Mesajul final
Urmează să vină:
“Să fie lumină”!

Când apa e lovită de toiag
ea se desface de carapace
făcându-se aleșilor
loc de trecere și ușă deschisă
spre țara promisă.

Într-o perenă căutare
drumețul și-a croit drum sinuos
între carne și os,
între sânge și cel care plânge.

Picioarele care întâi îngenunchează
vor alerga,
iar Cel ce binecuvântează,
pe cel chemat ce Îl urmează
îl va-nvia.

Doar mâinile împreunate și smerite
vor împărți
și pești și pâininile-nmulțite,
lor, gloatelor prea obosite,
spre-a le hrăni.

În seri cu cinele de taină,
și cu miros de sărbătoare,
Se leapădă Isus de haină,
ia un lighean și un ștergar
și, plin de har,
ne spală pe picioare.

De-atunci suntem de tot curați
Căci Regele Emanuel
ne vrea neprihăniți ca El,
să fim salvați , să Îi fim frați;
ne vrea de moarte strecurați,
prin jertfa unui singur Miel.

Călcând pe marginea lumii
crusta-i de zgură se sfarmă,
sub ea mai fumegă tăciunii
dinspre floarea aprinsă spre armă.

Deșirate anotimpuri se târâie
dinspre cercuri polare spre cercuri de foc,
prin norii sparți ai planetei țârâie
mieii jertfiți pe altar de noroc.

Ghicitorii plătiți și vrăjitoarele
titrează, majuscul, buletine de știri
peste inimi ce își opresc motoarele
și mirese văduve cu gol în priviri.

Își mai trimit oamenii frânturi de mesaje
din focuri aprinse și fum de război,
se golesc în tranșee ultimele desage
cu sensuri de drum spre vremuri de-apoi.

Mesagerii Domnului cercetează
hibernarea din noi, demult expirată,
găsesc adormirea cum face de pază
cu ochi pironiți pe lumea stricată.

Și vremile ei curând se vor trece,
va fi busculadă pe ultima uliță
spre polii de foc din polii de rece
la ultimul semn din ultima trâmbiță.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »