Privind la lume-n neputința ei
La trupu-i slab, atât de șerpuit,
Parcă-a scăpat din gropile cu lei
Și tremură de frig și gâfâit.

Și parcă nici nu ar avea picioare,
Privirea încă-i scurmă în țărână,
Aduce-a șarpe și a târâtoare
Și numai goliciunea-i e stăpână.

Zbârcită-n trup s-a zgâriat cu riduri
Mai poartă solzi uscați peste priviri,
Și peste tot o înconjoară ziduri,
Păcatele îi cresc în amintiri.

Nu-i nicio mână-ntinsă să-i ajute,
De nicăieri nu vine mângâiere,
Privirile și vorbele-i sunt mute
Și parcă te cutremuri de durere.

Dar inima i se întoarce spre Golgota:
O tainică lumină-o copleșește,
De datorii i se plătește nota
De-Acela care iartă și iubește.

Se-ntorc semințele de la-ncolțit
Pe drumul cu tuneluri către spic,
În anotimpuri doar au poposit
Cât au citit scrisorile din plic.

Se-ntorc semințele de la-ncolțit
Pe drumul spicele aproape pline
Căci sacul lor de pâine-a fost sfințit
În templul liturghiilor divine.

Se-ntorc burdufuri agățate-n nori
Pline cu ape binecuvântate
Pe drumuri desenate de cocori
S-adape lanurile însetate.

Zorii de zi se-ntorc la vremea lor,
Se schimbă garda, sus, pe postament,
Se-nchină îngerii spre-a da onor,
Intră în gardă Noul Testament.

Se va întoarce și Isus, curând,
Așa promite Tata, Dumnezeu,
O gloată nesfârșită stă la rând
Și-n gloata asta, Doamne, sunt și eu.

Sa rupt un colț din cerul plin de stele
Și a migrat în abisări rebele,
Ca un balaur tras-a după el
Sânge de jertfă ispășită-n miel.

Dar nu i-a fost deajunsă însetarea
C-a trebuit să se despice marea
Și să se stoarcă stânca în pustie
Spre-a slobozi norod spre apa vie.

Spre Canaan busolele arată
Drum prin pustiu și prin arsuri de piatră
Unde un râu de Iordan desparte
Mările vii de mări cu inimi moarte.

Exod în cer și pe pământ exod,
Urmași de șerpi, lângă Eden, mai rod,
Rănesc să între, ca și un tâlhar
Dar stă de pază crucea din Calvar.

GOLIRE

Spre-a se goli păcatele din lume
Ar fi nevoie-ai pune un alt nume,
Ar trebui să-i spunem “veșnicie”
Dacă s-ar scufunda în apa vie.

Ce bine-ar fi să-i spunem “nemurire”
Dacă în suflet și-ar sădi sfințire;
Dar cel mai tainic nume și frumos
Ar fi a fi: “copilă de Isus Hristos”.

Ar fi ce-i este hărzit a fi,
Ar fi iubirea sfântă care ar iubi
Și numele tău, lume, s-ar schimba
Purtând în tine semnătura Sa.

La inventarul de sfârșit de lume
Se pregătește catalogul plin cu nume
A celor ce în rasa lor umană
Au fost lumină, vindecări și hrană

A celor ce-au contract cu veșnicia
Semnat cu sânge sfânt de la Mesia;
Întâi și-ntâi primesc cetățenii
Acei născuți din nou spre a rămâne vii

Primesc cetățenii cu pașaport în cer,
Prin uși deschise după grănicer;
Se face inventar de suflete salvate
Din brațele ispitei și ghearele de moarte.

Se vor scana genomuri de ființe
Cu-arsuri de foc în inimi de credințe,
Pe fiecare raft de viețuire
Se cântăresc desagii de iubire

Iar cartea dăruită dăruirii
Se împrumută crucii răstignirii;
Pe polițele învelite-n smoală
Frecvența inimilor este goală

În cele mai ascunse din cotloane
Stau adevăruri prinse sub obloane;
E vremea de-a ieși la suprafață
Pe muntele schimbărilor la față.

Nu-i clipă-a fi trecut să fie în zadar,
Dovadă, ăst’ și ultim inventar;
Se pune inventarul pe balanță:
Urmează judecata la ultima instanță.

Parcă-ar naufragia corăbii în Munții Ararat,
Pe un pământ prea tare, crăpat și uscat,
Sodoma și Gomora nu-s doar un iaz de foc,
Arde și azi pământul din loc în loc.

Se mai înalță turnuri precum în Babilon,
La granița de inimi nu s-a mai pus planton,
La granițele porților din cer
Trimite Domnul îngeri-mesager.

Jos, pe pământ, potecile-nfundate
Se-mpotmolesc în smârcuri spânzurate,
Din nicăieri ajung în nicăieri,
Dau mită și se trec de grăniceri.

Dar când ridică steagul a omagiu
Corabia ajunge-n naufragiu,
Se-mpotmolește-n Munții Ararat
Dar, Doamne, cine iese la arat?

Aruncă în sus, din inima ta,
un pumn de lumină
și ea se va transforma în stele;
la prima ploaie cu cer
floarea veșniciei din piept
va mirosi a Hristos.

Ești urâtă, lume, când ești în război
Cu tine însăți și fiecare din noi,
Ești urâtă când ne îmbolnăvești
Cu păcatele tale lumești.

Ești urâtă atunci când te-mbeți,
Când nu mergi la școală și nu vrei să-nveți,
Când porți peste hainele tale murdare
Veșminte călcate-n picioare.

Împarți tremurând între cer și pământ
Furtuni fulgerate și suflare de vânt,
În arii aride îți cauți recoltă
Și dai de mulțimi în revoltă.

Urâtă ești, lume, umblând despuiată,
Ești ca o paiață-mpăiată,
Trăiești în halou de iluzii,
Ai nevoie, urgent, de perfuzii.

Ai, lume, nevoie de inimi și legi,
Obida din suflet urgent să-ți dezlegi;
Și, totuși, în inima ta rămâne un dor
Ai, lume, nevoie de Învățător!

El vine la tine cu catalogul,
Începe alfabetul cu decalogul;
Învață Cartea Lui și la-absolvire
Vei fi binecuvântată cu mântuire.

Să nu stați în genunchi în fața nimănui
decât în fața lui Dumnezeu,
căci numai El a îngenuncheat
să-ți spele picioarele într-un lighean,
numai El a îngenuncheat sub povara crucii
pe care a purtat-o în locul tău
și-al meu și-al lui și-a lumii întregi.

Să nu îngenuncheați în fața oamenilor
căci nici Petru nu l-a lăsat
pe Cornelius să îngenuncheze
în fața lui,

în fața lucrurilor făcute de oameni
să nu stați în genunchi
cum ați stat în fața vițelului de aur
făcut de Aron în pustie
și nici în fața rămășițelor de oameni
să nu îngenuncheați;

nici măcar în fața îngerilor să nu îngenuncheați
pentru că în Patmos îngerii nu l-au lăsat
pe Ioan să îngenuncheze în fața lor.

“Numai în fața Lui, Ioane, să se plece orice genunchi
și să se roage cu transpirații de sânge
așa cum L-ai văzut pe Hristos
că Se ruga, în Ghetsimani, pentru întreaga lume”.

Între oaze și pustiu
Vieți de oameni se mai scriu
Cu penițe de nisip,
Înte tot și-ntre nimic.

Între creste și-ntre văi
Urlă lupi, latră dulăi,
Păsările-adună cânturi
Împrăștiate de vânturi.

Între baltă și ocean
Strângem apă în lighean,
Poate ciutura-aplecată
Apucă de se adapă.

Între ploi și-ntre ninsoare
Rătăcesc raze de soare,
Storc izvoare de lumină
Omului la rădăcină.

De la raiul neascultării
Pân’ la sângele iertării
Șarpele pământ tot ros-a
Pân’ la Via Dolorosa.

Între prima veșnicie
Și cea ce va fi să “vie”
A rămas un singur loc:
Totul totului în tot.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »