El, omul mic și tot mai mic
Aleargă mult după nimic
Când înainte, când ‘napoi
Strângând țărână în pumnii goi.

De frici și griji înconjurat,
Statuie mută, lut uscat,
Ne-mpărtășit cu pâine-vin
E doar drumeț și peregrin.

Va prinde omul iar putere
Ieșind din noapte și durere
Când lanțul morții se va rupe
Și inimile vor erupe.

Va curge râu de apă vie
Topind deșertul din pustie,
Atunci va stăpâni Mesia
Și va începe veșnicia.

Tânjesc să mă îmbrac în Hrtisos
Aș vrea ca și El să miros,
Cuvântul să-mi fie o haină
Și hrană la cină de taină.

El, blândul Păstor, eu, oaie pierdută
El, logosul tot, eu huma cea mută;
El, Cel răstignit, eu, cel păcătos
O, Doamne, mă umblă cu Tine pe jos.

Apoi, după cruce, jertfitule Miel
Deschide-mi tot cerul să umblu în El,
Filtrează-mi țărâna de-atâtea păcate,
Dă-mi drept de viață să calc peste moarte.

Să vin după Tine călcâdu-Ți în pași,
Mă treci prin suspine, dar știu, nu mă lași;
Și dacă eu merit, o, Doamne, să pier
Tu viață îmi dai, urcându-mă-n cer.

Dacă nu dărâma Hristos închisoarea
Zadarnică ne-ar fi alergarea
În lung și în lat, în lat și în lung
Păcatele toate ne-ar ține în jug.

De n-ar fi purtat o cruce în spate
Mormântul ne-ar fi carapace
De n-ar fi venit o zi a-nvierii,
Sortiți am fi veșnic tăcerii.

De n-ar fi făcut atâtea minuni
Sămânța de oameni zăcea în genuni
Și focul Sodomei ardea
În inima ta și-n inima mea.

De n-ar fi umblat peste ape
Robiții n-ar ști cum să sape
Tunel pe sub mările roșii
Și, ca și lui Petru, cânta-le-ar cocoșii.

De nu Își păzea ucenicii
De boldul de moarte și-al fricii
Intrat-ar fi lupi între oi
Și n-ar ieși demoni din noi.

Gustat-a blestemele morții
Să nu fim dați morții cu toții;
Din ziua de Paști cântăm ne-ncetat
Un imn, căci Hristos a-nviat!

Cum să traversezi lacrima
când albia ei învolburată
scobește în barcă adânci canioane
între traverse și vagoane?

Cum să traversezi podul
dintre vremelnicie și veșnicie
fără să te oprești să plângi măcar
la crucea lui Hristos de la Calvar?

Cum să traversezi prăpăstiile adânci
neancorate în stânci și mătuite
când nu ai aripi și nici vise
și porțile-s cu lacăte închise?

Cum vom traversa valurile vieții
când marginile ei au fost surpate
și potopul răscolit odinioară
e gata să dea pe dinafară?

Poate a trecut vremea întebărilor;
cât a rămas din vremea așteptărilor?
cât a rămas din vremea cea bună
poate un ceas, poate o zi, poate o lună…

E tot mai aproape să vină Mesia…
aduce cu El veșnicia;
din trenuri ajunse-n triaje
coboară el, omul, dar… fără bagaje.

Și noi am aruncat cu pietre-n sfinți
Și i-am vândut, ca pe Hristos, pentru arginți,
Atunci când proroceau n-am înțeles
Căci n-am știut privi spre cer mai des.

Când Dumnezeu vorbea în fel și chip
Ca struții, ne-ngropam cu capul în nisip,
Nu ne-am urcat în arcă la potop
Și în Sodoma n-am ieșit din foc.

N-am vrut a crede în minuni și semne
Cioplit-am cruci în șalele din lemne
Și ne-chinam vițeilor turnați
În aurul și-arginții măsurați.

Când s-a croit cărare pe sub mare
Noi încă ne-nchinam la lună și la soare
Iar duhurile ne erau stăpâne
Facăndu-și cuib în suflete păgâne.

Când Iordanu-n drumu-i s-a oprit
După chivot nici noi nu am pornit
Și Ierihonul nu s-a dărâmat
Căci pe Iosua nu l-am ascultat.

Cum să intrăm atunci în Canaan
Dacă jertfim iar mieii an de an?
Dar, Dumnezeu, din iaz de foc ne-a scos
Jertfindu-Și Fiul, pe Isus Hristos.

Cât nu s-a ridicat marama
Încă mai mor copii în Rama
Și azi și mâine, ca și ieri,
În Gosen suntem prizonieri.

Nici mările nu se deschid,
Deșertul e tot mai arid
Iar drumul către Canaan
E un Calvar, an după an.

Fără de stâlp de nor și foc
Viața toată e un troc
Și-i năpădită de iscoade
Prin care viermele mai roade.

Curg însetații către stâncă
Din care curge apă încă
Și ca să treacă prin pustie
Se-adapă toți din apă vie.

Chiar dacă vine uraganul
Vor trece liberi Iordanul
Căci aple-i s-au despicat
Pentru popor eliberat.

Tot Ierihonul a căzut,
Țara promisă e un scut
Unde ajungem, tu și eu;
Ne-o dăruiește Dumnezeu.

A fost marama ridicată
Căci viața ne-a fost botezată
Cu Duhul Sfânt dar și cu foc,
În cer avem cu toții loc.

ASTEROIZI

Atârnă cerul în frânghii,
S-a ancorat în galaxii
Ca nu cumva asteroizii
Să-și rătăcească iarăși ghizii.

Atunci când străbătea Sodoma
Pucioasei i-au furat “aroma”,
Bătând la porțile Gomorei
Au scuturat usciorii Terrei.

Ploaia de focuri și pucioase
Udă pământul până-n oase;
Doar vindecări de vin și pită
Îi schimbă inima-mpietrită.

Ferește-Ți Doamne creatura
Să nu o mistuiască ura!
Trimite-Ți iarăși Mesagerul
Pământul să-ntâlnească cerul.

Dar ce zic eu? Știu, va veni!
Ce-aproape e această zi.
Iată că trâmbițele-anunță,
Fiți oameni pregătiți de nuntă!

Între pâinea ce se frânge și-ntre trup
Curg din inimi vin și sânge când erup;
Din grădina Ghetsimani, spre cetate,
Gloate și ostași romani merg spre moarte.

Între Ana și Caiafa fac poteci
Preoții și cărturarii goi și seci;
Între tronul lui Pilat și Irod
Ura și mânii aprinse încă rod.

Se adună cete, cete, la Gabata
Vânzătorii, ca și Iuda, să-și ia plata;
Între stâlpul biciuirii și noroi
Stă un Om al suferinței pentru noi.

Între curtea judecății și Golgota
Lumile înfierbântate își scurg liota;
Între două cruci purtate de tâlhar
Dumnezeu ne poartă crucea peste jar.

Între mine și viața ce nu moare
Fiul Lui sfărâmă gratii de-nchisoare;
Știu, tâlharul cel din urmă am fost eu;
M-a iertat și m-a născut din Dumnezeu.

Prieten drag cu suflet mut
Ajută-mă să te ajut,
Durerea ta, oricât de mare
Pe mine, prietene, mă doare.

De apăsarea ce te-apasă
Și mie, prieten drag, îmi pasă;
Dacă ai inima-mpietrită
Ți-o despietresc cu vin și pită.

Mă rog să te-nsoțească îngeri,
Când treci prin văile de plângeri,
Aș vrea s-ajungem veșnicia
Și eu și tu, lângă Mesia.

O! Biată omenire beată
Trezeșt-te, îți zic, odată!
Prea bei din vin amestecat
Și cazi în șanțuri de păcat.

Cămașa ta, cândva de in,
O vinzi burdufului de vin
Apoi în târg, destrăbălată,
Te vinzi oricui, de tot și toată.

Ogorul primăverii tale
Umblă prin spini cu care goale
Și ți-ai vărsat semănătura
În mori ce-ți macină făptura.

Cerșești sub mese firmituri
Și bântui umbre prin păduri,
În drumurile rătăcite
Te lași sedusă de ispite.

Iar duhurile răutății
Îți smulg din mână hrana cărții
Ce ți-ar fi dat eliberare
De lanțuri și de închisoare.

Încă mai este timp de har,
Mai este jertfă și altar,
Nu-i încă cerul tot închis,
Mai are porți spre Paradis.

Ca și tâlharul, lume, tu
Ia-ți crucea-n spate și te du!
Acolo-n Dealul Căpățânii
Se-ntorc către Hristos păgânii

« Postari mai noi — Postari mai vechi »