El, omul mic și tot mai mic
Aleargă mult după nimic
Când înainte, când ‘napoi
Strângând țărână în pumnii goi.

De frici și griji înconjurat,
Statuie mută, lut uscat,
Ne-mpărtășit cu pâine-vin
E doar drumeț și peregrin.

Va prinde omul iar putere
Ieșind din noapte și durere
Când lanțul morții se va rupe
Și inimile vor erupe.

Va curge râu de apă vie
Topind deșertul din pustie,
Atunci va stăpâni Mesia
Și va începe veșnicia.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website