E vreme în cer de ultima vreme,
Pe Terra e vreme de cer;
Deșiră-se anii vieții din gheme
De îngerul sfânt mesager.

E vremea în viață a pune
Nădejdi ce aduc veșnicii,
Să guste tot omul din veștile bune
Rupându-și strânsori de stafii.

E vremea să-și curețe omul în arii
Neghina din sac de vrăjmași,
Să-și vânture pleava în doage de carii
Ca Domnul Isus să aibă urmași.

E vreme de-adâncă tăcere
În urma vacarmului surd,
E vreme de drum printre stele,
De est și de vest, de nord și de sud.

Destul cu nectarul scobit în pelin!…
Când viața ne dă un ultim ocol,
Căci, iată că iadul aproape e plin
Când sufletu’-aproape e gol;

E vreme devreme, e vreme
târziu,
De inimi de carne în trup;
Cât încă sunt viu, eu încă mai scriu
Și-n cer vă aștept când mă duc.

Călcând pe meridiane
timpul învârte pământul prea repede;
nopțile ajung din urmă zilele,
anii se ajung pe ei înșiși
iar omul copil pe omul bătrân.

Ce timpuri vor face în vremuri popas
întrebându-l pe om despre viață?
vorbindu-ne, Tatăl timpului
și Tatăl al omului
ne întoarce cu fața spre El
și spre veșnicie.

După vremea de iubire și iertare
e vreme de pocăință și de mântuire,
e vreme de ultimă vreme;
îngerii pregătesc întâia înviere,
Dumnezeu pregătește cerul
pentru mireasa Fiului Lui.

Ce vremuri ajuns-au la noi
Cu sacii credinței mai goi,
Cu multe, prea multe religii
Scobind în cuvânt cu litigii.

Ce vremuri țesute cu bolă
Trag sorți pe sub legi de tocmeală,
Răbdările lumii se vând
Și oameni se-așează la rând.

În turme de oi rătăcite
Se-mparte cuvânt din ispite
Dar cine să-ndrepte cuvântul?
Furtuna, ori ploaia, ori vântul?

A fost un Cuvânt la-nceput;
O, Doame, cu El ce-am făcut?
L-am pus pe o cruce, și-apoi,
La fel ca Adam, aflatu-ne-am goi.

Acum, când ne strigă pe nume,
Ne-ascundem sub lepra din lume;
Cuvânt cu putere divină
Fă iarăși în lume lumină!

Au încolțit din nou Sodome și Gomore
De sub arsuri de foc și de pucioase,
Poate, pe axa timpului, doar ore
Despart cazanul iadului de oase.

E mult prea jos al cerului tavan
Să pună frâu și ham destrăbălării
Rebut de inimi în rebut de șpan
Se dă ca rob în ghearele pierzării.

De-a valma, sufletele rătăcite
Coboară către valea umbrei morții;
Duc în desagi păcate și ispite
Și se-nsoțesc cu vracii și cu hoții.

În fața valului de nebunie
Și a Sodomei scufundată-n jar
Ca de tâlharul prins în agonie
Hristos Se-ndură și ne iartă iar.

Dacă eram un sâmbure
aș fi ales
să fiu sâmburele de adevăr
pentru ca cei care nu văd să vadă,
surzii să audă,
ologii să meargă.

Restul sunt coji,
ca de nucă împietrită,
ba, nu,
ca de inimi de piatră.

Gustați și vedeți ce bun este Domnul
El, miezul miezului de viață.
Gustați!
Apoi lăsați-vă trăiți de veșnicie!

Umblăm prin nimic
pentru nimic;
în vreme ce blestemăm respirăm,
în vreme ce credem că trăim ne sfârșim.

Avem nevoie de Dumnezeu
mai mult decât de aer,
ne închinăm și nu știm cui,
suntem puii unor pui ai nimănui.

Între ciocan și secere
suntem într-o continuă trecere;
orizontul îndepărtat și curbat
pare tocit și turbat.

Când ar trebui să oprim în lan de rugăciuni
parc-am păși pe tăciuni;
tăcem apăsat și vinovat,
de cine, Doamne, oare am uitat?

Ne facem că nu știm, dar mințim,
aproape striviți mimăm a fi fericiți;
putem extrage veșnicia din fiecare clipă
îngenunchind la poala crucii sub aripă.

Vântură vânturi vântoasele
De clatină cerul și oasele;
Se scutură stelele coapte
Iar ziua își pune cămașa de noapte.

În ceruri deschidu-se porțile,
Își numără zilele nopțile;
Se varsă parfumuri din trandafir
Și plouă cu picuri de mir.

Pornesc după arcă vapoarele,
Se-ntunecă luna și soarele,
Fac îngerii un fel de întrecere
Pământul să-nceapă să-l secere.

Sfințescu-se-n temple altarele
Iar lumea-și măsoară cântarele,
Neghina de grâu se desparte
Așa, ca viața de moarte.

În școli cu amvoane sfințite
Se-nvață-nmulțirea de pite;
Afară, cu flori, grădinarii
Așteaptă să iasă școlarii.

În cărți de aduceri aminte
Întâiul Cuvânt împarte cuvinte;
În ceruri răsună al nunții ecou…
Se nasc : el, Adam și Eva, din nou.

Privește, omule, în ochii
pe care inima-i iubește
și oglindindu-te în ei
viața nu-ți îmbătrânește.

Ascultă, omule, chemarea
cea care numele îți cheamă
primește-i azi îmbrățișarea,
dezleagă-ți ochii de năframă.

Vorbește Duhului în șoaptă
când apa vie o trimite
Isus împarte pâine coaptă
din înmulțirile de pite.

Urmează, omule, îndemnul
sub care inima se frânge
du-te la cruce unde lemnul
încă mai are stropi de sânge.

Du mai departe vestea bună
despre minunea izbăvirii
se-adună îngerii și sună:
să trecem toți podul iubirii!

Locul unde cerul se întâlnește cu pământul
oamenii îl numesc ” linia orizontului”;
pe acolo trece și linia frontului
și marile bătălii se dau între om și duhuri:

cine va intra în pământ
și cine va intra în cer?
eu unul mă alătur oștirii lui Hristos
și știu că bătălia va fi câștigată
și știu că El a făurit pentru fiecare o casă în cer

și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției Lui
și mai știu că marele învins pentru totdeauna
va fi ultimul dușman, adică moartea.

și mai știu că prea mulți nu știu; de aceea le scriu,
împărțind Cuvântul care a fost la început,
așa cum Hristos a împărțit flămânzilor, din propriile-I mâini,
înmulțirea de pești și înmulțirea de pâini.

Reduceri mari pentru fugari,
reduceri mici pentru furnici,
reduceri medii pentru concedii,
între traverse – reduceri șterse;

în gară, reduceri la duceri,
la-ntoarceri, decont de traduceri
din limbi cu stâlciri pământești
în limbile noi îngerești

la prețul redus – biet om nesupus
la prețul de sânge – acel care plânge,
la frângeri de pâini -împreunări de mâini
în Sfântul Graal – tot prețul regal

încep să se roage în limbi fără doage
mai mulți, tot mai mulți, bogați și desculți
și surzii și muții, ologii și sluții…
Hristos S-a jertfit, e totul plătit.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »