PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Stânca nu a slobozit izvorul
pentru că a fost izbită cu toiagul,
ci,
pentru că,
până şi ea a ascultat.
Marea Roşie
nu s-a lăsat tăiată cu sabia
ci cu un toiag…
În valea plângerii
lacrimile
au lăsat doar urme
de paşi
care se roagă.
Alunecând de pe marginea lumii
în infinit,
şi despărţit de robie şi de destine
(pe care care le aruncă în marea uitării),
omul,
se opreşte oboist să se închine,
doar o veşnicie,
Celui răstignit
de povara trădării.
Pe Muntele Fericirilor
Isus
a scos din calendar
ziua fără lumină
a nefericiţilor.
Hrănindu-se cu măduva lumii,
șarpele izgonit din Eden,
se strecoară în suflete
spre-a ne încovoia spatele
până în forma de închinare la idoli.
Acele mâini cu care, Doamne, ai tămăduit
Ți le-au întins pe cruce și Ți le-au răstignit
Picioarele cu care Tu i-ai făcut să umble
Le-au pironit pe lemn, adăpostiți de umbre
Acel cuvânt pe careTu l-ai predicat
Ei l-au răstălmăcit, și apoi Te-au scuipat;
Pe fruntea-Ți întristată de-amar și de suspin
Au împlântat coroana luată de la spin
Pe Tine, care-ndrepți ființa gârbovită
Te-au înjugat sub cruce, precum înjugi o vită;
Pe Tine-Acela care i-ai înviat pe morți
Te-au pus cu sila, crucea păcatului s-o porți
Pe Cel ce a iertat femeia păcătoasă
L-au izgonit din suflet, L-au alungat din casă;
Pe-Acel ce v-a chemat să vă schimbați stăpânii
L-ați ocărât cu toții pe dealul Căpățânii
Pe-Acel ce curăța de lepră pe lepros
L-au împroșcat cu hule, făcându-L păcătos;
Pentru că a-nmulțit și pâinea în pustii
Au vrut să-i șteargă viața din lumea celor vii
Pe-Acel ce v-a-nvățat pe muntele iubirii
L-ați biciuit la stâlp, cu goliciunea firii;
De-Acela care-n Cana făcea din apă , vin
V-ați lepădat în schimbul unui tâlhar străin
Celui care a dat și orbilor vederea
S-au sfătuit alți orbi cum să Îi ia puterea ;
Celui care călca și stăpânea pe ape
Încep nepricepuții mormântul să I-l sape
Celui ce ne-a-nvățat picioare a spăla
I-au pironit picioarele spre nu a mai umbla
Pe-Acela ce din Templu i-a scos pe vânzători
Ei L-au vândut în noapte, ca niște trădători
Celui ce ne-adăpa pe toți din apa vie
I-au dat să bea oțet în ceas de agonie;
Și că L-au omorât, spre a se-ncuviința,
Au împântat o suliță în coasta Sa
Dar a venit o zi ce-a pomenit-o des
Când încă eram surzi și nu am înțeles
Iar ziua Invierii când ne-a ajuns
Cu toții au văzut pe Cine au străpuns
Atunci când vrând să vii
te-ndepătrezi,
nu căuta să întorci drumul
împotriva formelor de pași;
Dezleagă întunericul de priviri!
Răscumpără-ți picioarele (zălog
la rătăciri)!
În căutarea adevărului
am muntat munții din loc,
am vărsat mările
și oceanele lumii;
printe degete am strecurat
bogățiile ei;
norii i-am coborât în groapă
și am clătinat stelele
ca pe o perdea.
Dar a fost o râvnă deșartă
și mult amar,
a fost multă alergare
și zbatere,
și toate în zadar…
… până când
m-am prăbușit
și m-am smerit
iar adevărul era
chiar sub prăbușirea mea.
Pe porți nepăzite
se strecoară în oameni
pe căi încâlcite
legiuni de demoni
Și nu ies din om
decât la poruncă
și mușcă din suflet
apoi îl aruncă…