Alunecând de pe marginea lumii
în infinit,
şi despărţit de robie şi de destine
(pe care care le aruncă în marea uitării),
omul,
se opreşte oboist să se închine,
doar o veşnicie,
Celui răstignit
de povara trădării.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website