Între cer și pământ
Pe o scară de vânt
Îngeri albi și curați
În halate-mbrăcați
Mai repară fuștei
După nu știu ce zei,
Pun la loc în lumină
Iar suflarea divină,
Prind pe rând a descoase
Stele reci , păcătoase
Și le-aruncă sub zgură
La gunoiul cu ură

Pun în loc de nimic
Ramuri verzi de finic;
Scot din inimi rănite
Cuie lungi, ruginite,
Trag din ploaia de foc
Apa vie, la loc;
Fac din aripi întinse
Foc de ruguri aprine;
Unor coaste de nor
Le dau aripa lor,
Unor ploi fără ape
Dau izvor să se-adape

Între cer și pământ
Se-ntrupează Cuvânt,
Oameni ies din cavou
Să se nască din nou.

Când am intrat pe teritorii străine
Inima venea tăcută după mine;
La ademenirea de-a cădea-n ispită
Inima se ferea să nu fie rănită

La trecerea prin Valea Umbrei Morții
Pe ea au atacat-o cu ispitire hoții.
Dacă ne apropiam de rugul aprins
Când o-nvingea pe ea, eu ajungeam învins

La chemarea de a urca pe înălțimi
Ne zgâriam în spini și mărăcini
Și sângeram, dar nu sângeram eu
Ci inima ascunsă-n pieptul meu

Atuncea când umblam fără lumină
Vedeam cum umbrele la umbre se închină,
Cum orbii pe alți orbi călăuzesc,
Cum vrăjitorii cu minciuni ademenesc

Am auzit cocoșii cum au cântat în zori
Și-atuncea am fugit de vrăjitori;
M-am speriat de porțile închise
Dar inima-mi deja se pocăise.

Se sting luminile și focul
Se lasă umbra printre stele
Se culcă lângă inimi jocul
Desprins de lumile rebele

Tăcerile închid zăvorul
Tăcerilor rămase-afară
Din aripă coboară zborul
În pacea care mă-mpresoară

Un înger îmbrăcat cu vise
Pogoară bland în pietul meu
Regatul porților deschise
Și-adorm în gând cu Dumnezeu.

Avem nevoie să ne spălăm mâinile
cu sângele palmelor
străpunse de piroane.

Dacă ar lăsa cerul
pământul să cadă
stele întunecate
s-ar năpusti
să-i ia aerul.

După ce ai furat
din Grădina Edenului
te-ai ascuns
că erai gol,
dar nu te-ai rușinat
de goliciunea dinlăuntrul tău
care se cheamă întuneric.

Am tăcut, ai tăcut și el tace
Dumnezeu ne vorbește cu pace

Eu zidesc, tu sădești, el plivește
Dumnezeu poruncește și crește

Eu alerg să îi spun să n-alerge
Dumnezeu de sudoare ne șterge

Caut eu cauți tu, căutăm
Când ne ținem de mîini ne-mpăcăm

Eu vorbesc, tu vorbești, el vorbește
Dumnezeu întristat mă oprește

Am trudit, mai trudim, vom trudi
Dar uităm să-nvățăm a muri.

Nu vor rămâne oameni în picioare
Când se coboară printer târâtoare;
Din groapa leilor nu vor ieși
Când vor începe leii-a flămânzi

Nu vor învinge focul cuptorului aprins
Fără Acela care cuptorul a învins
Și nu vor trece marea despicată
Fără porunca Celui ce e Tată

În ape tulburi se vor scufunda
Când vor uita a sta în preajma Ta;
Foamea și setea îi va încolți
Când pâini vor înceta a inmulți

Vor fi bolnavi și măcinați de chin
De nu se vor hrăni cu pâine și cu vin;
Nu vor avea de bogății folos
Cât nu se vor întoarce la Hristos.

Când omul uită de El
se va întâlni cu groapa de lut
din care a fost scos;
înserările îi vor lua nădejdile
iar zorile
vor umple groapa
cu apă
fără duh.

Cuvintele lui Dumnezeu
dau hrană tuturor;

unii le învață,
pe alții îi învață.
unii le închid în ei,
cei mai mulți
le închid afară
și așa se face întuneric
înlăuntrul lor.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »