De jur împrejur
inima e păzită
de cealaltă lume
a trupului tău
pentru că la ea
se uită cu luare aminte
Dumnezeu.

Palmele se deschid
uneori spre a da,
alteori spre a cere;
pot avea formă de pumn
ori de ștreang;
uneori adună,
alteori risipesc;
mâinile noastre
se murdăresc…

nu contenești Doamne
a ne spăla
cu sângele scurs
din chiar palma Ta.

Nu peștii sunt acoperiți
cu solzi,
ci ochii
care nu au văzut lumina.
olzi

Atunci când genunchii
îndoaie
pentru a atinge pământul
nu înseamnă că
vor să umble;

acela-i semnul înălțării.

După ei,
mâinile
vor învăța să se împreune
și inima
să rostească rugăciuni.

Când și-au pierdut vrednicia
îngerii căzuți
au zgâriat cerul
și stelele lui
însemnând veșnicia
celor mulți
cu fierul încins
din talpa iadului.

Tu chemi, dar omul nu aude
Chemarea Ta la mântuire;
Se culcă iar pe paie ude,
Nu se trezește din “murire”

Tu chemi, dar omul nu pornește
Din afundarea în pământ
El udă dar nimic nu crește…
Sămânța-i pulbere în vânt

Tu chemi, dar omul nu pășește
Pe drum îngust făcut de pași
Spre crucea care-l ispășește
De lepră, moarte și vrășmași

Tu chemi pe nume, vei întinde
Spre cel chemat aTale mâini,
Dar mulți, ca Iuda, te vor vinde
Și nu vin la-nmulțit de pâini

Împotmoliți pe căi deșarte,
Cu întuneric îmbrăcați,
Deși n-ai fost nicicând departe
Vor rătăci îndepărtați

Pe orb îl chemi să te privească,
Pe surd îl faci ascultător;
Cu dragoste dumnezeiască
Tu cureți lepra tuturor

Și dacă faci minuni și semne
Și dacă-i înviezi pe morți
Ei vor ciopli o cruce-n lemne
Și Te vor pune să o porți

Când s-a lăsat răpus de lut
Pe cruce-ntre pământ și cer
Ne-a dăruit cerul pierdut
Și-a plâns pentru acei ce pier.

Iartă-mă, Doamne
că mi-ai scris
și nu Ți-am răspuns,
mi-ai bătut la ușă
și nu Ți-am deschis!
Te-am pus să aștepți
cu gândul lipsit de rușine
că poate
va veni vremea să Te întreb
ce vreau de la Tine.

Iartă-mă că atunci când ai vorbit
Auzeau surzii
dar eu
n-am auzit!
când m-ai chemat
n-am ascultat,
când m-ai trimis
nu-nțelegeam
deși mi-ai dat
porunci-n scris.

Iartă-mi
purtările rele
de fiu rătăcitor
și pentru că nu am știut
că Tu plăteai
în locul meu
să nu fiu eu dator!

Iartă-mă
că am trecut pe lângă Tine
și nu Te-am văzut
deși
mi-ai dat ochi,
și apoi m-ai ridicat
când am căzut!

Te rog să mă ietți
că nu am știut
că nu știu
și am ajuns a rătăci
desculț prin pustiu!

Iartă-mi Doamne credința
în care am crezut
și care nu m-a învățat
cum să Te caut
atunci când sunt pierdut!

Iartă-mi lacrimile
pe care le-am risipit în deșert
și care nu m-au învățat
și pe mine să iert!

Dar, Doamne!
Tu îmi spui
că sunt deja iertat,
ne-ai smuls din teamă și noroi,
din moarte ne-ai răscumpărat,
ne-ai îmbrăcat că eram goi,
ne-ai curățat;
ne-ai dezbrăcat
de omul cel rău
atunci când ne-ai spălat
cu sângele
Fiului Tău.

Câd Adevărul a intrat
în cetatea minciunii
a pustiit-o
trcându-i întunericul
prin ascuțișul sabiei
de lumină.

V-am smuls din lacrimă fără suspin
Când v-am hrănit cu pâine și cu vin;
În stâncă ați lovit fără poruncă,
Din preoție ați făcut o muncă

Ca și șacalii-ați răscolit cotloane
Spre-a dezgropa iar idoli din icoane;
În temple ați intrat ca fariseii
Răpind ca hoții oile și mieii

Pe calea largă v-ați luat merinde
Din mâna mea , cu gândul de-a o vinde;
V-am dus la Iordan pe fiecare
Acolo unde-i locul de-mpăcare

La Dealul Căpățânii nu v-ați silit a duce
Păcatul , ca tâlharul, să-l îngropați sub cruce;
În zi de sărbătoare nu ați strigat
Ca și străjerii nopții: Hrisos a înviat!

Nu-i altă cale, altă cruce nu e;
Uitați-vă cum cerul se descuie!
Vă chem la crucea Mea pe fiecare,
Murind, să învățati cum nu se moare.

Nu este Biblia numai o carte
Ci drumul spre aproape din departe;
Scrisul din ea nu este numai hrană
Ci fiu și fiică,soră, frate, mamă

Și Biblia nu doar că se citește;
Aduce viața care te trăiește;
Nu-i numai carte de învățătură
Ci suflet, minte, ochi, ureche,gură

Cuvintele-i sunt râuri largi de pace,
Cuptorul care pâinea vieții coace,
Dă roade în deșert la fiecare
Cu apele din sfintele-i izvoare

Chiar Dumnezeu a început s-o scrie
Pe stâncă-n rătăcirea din pustie;
Ea taie căile de răzvrătire
Cu sabia luminii din iubire

Despică ape și aprinde rugul,
Din apăsare îți ridică jugul;
La nuntă îți preface apa-n vin
În cana ce ia-I dat-o cu pelin

Închide ușa după tine-n arcă,
A îmblânzit furtuna de sub barcă;
Vindecă boli fără de vindecare,
Împarte pâini și pești la fiecare

Întoarce Iordanul înapoi
Și pune pace-n inimi de război;
Dă țara ce-o promite moștenire
Miresei ce așteaptă după Mire

Întotdeauna a zdrobit semeții
Să-ți scrie numele în cartea vieții;
Deschide-n cruce mântuirii porți
Și-ncepe învierea celor morți.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »