Vremea cercetării
durează
din momentul în care
deschizi ochii
pentru prima dată
până se închid
pentru ulima oară

În această paranteză
există doar o clipire de lumină
în care,
dacă întinzi mâna
apuci veșnicia .

Mă duc
să vă pregătesc un loc.
Vă aștept acolo
după ce vă puneți
în ordine
-adică în lumină-
micile voastre probleme
de viață.

De ce să alergi
spre trecătoarea largă
dintre muntele nemișcat din loc
și Armaghedon?

Semințele rămân neîncolțite
nu pentru că
n-au trecut prin sac,
ci pentru că
nu au trecut
printre degetele
semănătorului.

Potopul a umplut lumea
nu cu ape,
ci cu hoituri
și cadavre.

Între tine
și inima ta
mai atârnă perdeaua
dinlăuntrul Templului
sfâșiată
de sus
și până jos.

Între pedeapsa cu apa
și pedeapsa cu foc
rămâne o vreme în care
omului i s-a dat o gură de aer
să mai trăiască,
ba, nu,
i s-a dat Duhul Sfânt
să trăiască veșnic.

Să plângi peste suflet cu lacrimi din inimi,
Să-mbraci tot cuvântul cu mantii de cer,
La marginea lumii să semeni o lume
Din care viețile-vieții nu pier

Să naști însetat de buze sărutul
Flămând de-așteptări în peșteri uitate,
Să pui laolaltă țărâna și lutul
În trupuri cerești,scăpate de moarte.

În ceasul întâlnirii
omului dinafară
cu omul dinlăuntru
se face întotdeauna
cutremur;
munții care se mișcă din loc
se prăvălesc
peste inimile împărțite
să le astupe.

Mușcăm prin sărut din buza luminii,
Vedem mai adânc prin ochii închiși,
Iubim când iau formă-n coroană ,morți, spinii,
Murim când în Cartea Vieți-am fost scriși.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »