Cunosc pe nume pe Acela
care a lăsat cerul
şi a coborât pe pământ să facă un târg cu mine
si cu tine şi cu noi:

a luat păcatele mele ca pe o haină murdară
şi mi-a dat neprihănirea Lui;
S-a făcut blestem în locul meu
lăsându-mi în schimb binecuvântarea

a gustat moartea pentru toți
făcându-ne părtaşi vieți veşnice;
S-a dat străpuns pe cruce în locul meu
spre-a nu ajunge rana până la noi,
El bolile noastre le-a purtat
ca noi să ne vindecăm de păcat

s-a lăsat batjocorit, biciuit şi scuipat
ca eu să nu primesc ce-am meritat
a îndurat despărțirea de Tata
împingându-mă pe mine,
-şi pe toți ceilalți- în brațele Lui Ava

Îl cunosc pe Acela care a plătit totul
în locul meu şi mi-e ruşine;
cum să nu plâng şi să nu-mi cer iertare
de la Cel care deşi nu era
s-a făcut ca mine,
ca eu, deşi nu sânt să fiu ca El.

Într-o țară care nu era a lui,
un popor ales
se zbătea în robie;
când a-nceput să umble,
apa care stă s-a tras la o parte
spre-ai face loc să iasă în drumul către casă

pustia s-a lăsat învinsă patruzeci de ani,
stânca s-a lăsat stoarsă şi a dat apă,
pâinea n-a venit din spice, a venit din cer

hainele nu s-au mai învechit,
nici încălțările nu s-au stricat
şi drumul i-a fost luminat
de stâlp de foc şi umbrit de stâlp de nor

popoare opritoare nu i-au oprit
şi bolile vremii nu i-au “murit”;
doar cei ce nu au ascultat de Împărat
s-au murit singuri de boala neascultării
dar nu s-au mai întors în țara depărtării

i s-a dat poporului o carte
săpată în tăbli de lege,
de degetul lui Dumnezeu,
din care înveți şi tu, din care învăț şi eu

a ajuns lângă țara promisă,
unde curgea lapte şi miere;
şi apa curgătoare s-a ridicat în picioare
lăsându-i loc să treacă
după chivot şi preoți, ca pe uscat

zidurile Ierhonului au căzut
iar țara a fost împărțită frățeşte,
în felii,
între cele douăsprăzece seminții.

acolo s-a născut Împăratul împăraților;
Acela care stăpâneşte cerul,
şi acolo va reveni,
să-şi ducă acasă poporul ales
-popor căruia îi aparținem şi tu şi eu-
dacă Îl alegem Împărat pe Hristosul lui Dumnezeu.

Cum să dau veşnicia
şi cerul infinit
pentru atât de puțin timp
şi pentru atât de puțin pământ?

La ce mi-ar folosi
toate hainele lumii
dacă mi-aş pierde singura
haină albă, Ava?

De unde vine oare suferința?
Din boală şi din frig şi întuneric,
Din rătăcirea care bântuie ființa
Cea fără Dumnezeul cel puternic

Mai vine din burduful neascultării,
Şi din răzorul timpului pierdut,
Din şanțurile-adânci ale-ngâmfării
Şi din durerea celui care l-ai durut

Din răzbunarea care macină la moară
Coceni de putregai şi neiertări
Din moartea care zilnic ne omoară
În trenul pribegiei fără gări

Din magma de păcate canceroase,
Din puii care-i poate face ura,
Din depărtarea cărnii de pe oase
Din sabia ce nu opreşte gura

Din abisale gânduri de mândrie,
Din patul poftelor nesățioase
Deşi viața-i numai o hârtie
Sub dune în deşerturi nisipoase

Şi suferința naşte suferință
În cuiburile carilor din fire;
O! leaculurile de tămăduință
Se află în iubirea din iubire.

Nu am fi putut umbla pe ape
dacă n-ar fi supus-o întâi Isus;
noi doar călcăm pe urmele
de ape întărite
şi nu ne scufundăm în ispite

Nu ne-am fi ajuns sătui
dacă nu ne săturam mai întâi
la înmulțit de pâini şi de peşti
cu minunile luminii cereşti

Am fi rămas la roşcove cu porcarii
şi ne-am fi înhăitat cu tâlharii
dacă Tata nu ne aştepta cu haina nouă,
dacă perdeaua templului nu se rupea în două

Am fi rămas otrăviți şi “muriți”
de muşcătura şarpelui în Eden
dacă nu era binecuvântare şi iertare pe lemn
în dezlegarea de moarte şi blestem.

Când l-a făcut Dumnezeu pe om
i-a dat pământul în stăpânire
şi i-a poruncit:
să crească, să se înmulțească
şi să-l stăpânească;

nicidecum nu i-a poruncit
să se războiască,
să fure, să se ascundă sau să “mințească”
nu i-a spus nici să se asemene
cu alte chipuri de orice formă
sau vietate de el inventate

nici să ucidă, nici să râvnească
la aguridă, nici să curvească;
şi atuncea, de unde, omule,
ai învațat să nu te asemeni
cu Cel ce te-a creat?

nu cumva ai lăsat deschisă inima,
să intre înşelătorul?
tocmai pe ea, pe care trebuia să intre
doar Creatorul?

De ce?…

Dar nu-mi răspunde mie,
răspunde-I Lui;
e Singurul care ar putea să te înțeleagă
când nu vei şti răspunsul.

Ce ai tu suflete cu moartea?
nu ştii că ai venit de la Dumnezeu şi eşti nemuritor?
de ce îi cercetezi hotarele
când prea îşi ridică poalele?
ce cauți atunci pe tărâmul păcatului,
sau cine te caută?

Într-o zi te vei întoarce la Cel ce mi te-a dat;
ce vei răspunde când te va întreba:
– Pe unde ai umblat?

Şi cu mine, cum o să rămână?
mă vei lăsa să zac în țărână?
O! dar ce întreb eu,
când pe amândoi ne va întreba Dumnezeu?

Voi ați crezut că sunt ca voi oamenii
şi uitați că Eu v-am făcut după chipul Meu
de aceea mă mințiti şi mă furați
cum o faceți voi între voi
de aceea Mă înşelați şi nu vă pasă
de ceea ce jurați

V-am iubit aşa de mult
că v-am făcut liberi
şi voi ați găsit libertate în a blestema
a nu asculta,
a vă rătăci
şi a nu iubi

Dacă v-aş fi răspuns la fel
nu M-aş fi răstignit pentru voi,
ca aşa să învățați de la Mine
ce este aceea Dragoste.

În partea de răsărit a vieții tale, omule,
se află veşnicia în care nu ai fost niciodată;
În partea de apus te mărgineşti
cu veşnicia în care oricum vei ajunge
şi dacă vrei şi dacă nu vrei

În partea de nord nu poate să fie
decât un fel de cerc polar
ce dă târcoale şi urlă ca un leu
gată să înghită;
În sud te cuprinde un cerc aprins,
un fel de cuptor, de şapte ori încins
gata să mistuie cu limbi de foc
şi acel loc

În partea de jos te învecinezi cu pământul
şi groapa din care ai fost luat;
înspre înalt nu-i decât cerul cu soare şi lună şi stele şi toată oştirea lui

În toate celelalte puncte cardinale
te împresoară aceeaşi veşnicie
gata să te înfieze,
gata să te învieze
la prima sau a doua poruncă a trâmbițelor Sale

Deasupra a tot şi a toate, omule,
te învecinezi cu Dumnezeu.
Cel de care fugi – deşi n-ai unde-
Cel de care te ascunzi încă din Eden,
când printre pomi, când sub păcate,
când după umbre strâmbe şi sumbre

Când se vor rupe granițele,
se vor goli ranițele,
veşnicia te va acoperi odată pentru totdeauna
cu o judecată cotropitoare
sau, cu o nădejde mântuitoare.

Din această cumplită încercuire
nu există
decât un singur drum de ieşire:
spre Dumnezeu,
tu singur,
pe jos,
pe drumul crucii,
după Cristos.

Oamenii sărbătoresc cu fasturi anul nou
dar uită că Dumnezeu a promis
pământul nou şi ceruri noi;

pe preotul Nicodim l-a învățat
că trebuie să se nască din nou
şi n-a înțeles, cum şi astăzi , cei mai mulți nu înțeleg

El a dat nume noi
lui Avram, lui Iacov lui Simon şi lui Saul,
fiilor tunetului, fiilor lui Zebedei,
pentru că le-a pregătit vieți noi;

poporului Său i-a promis o țară nouă
şi de aceea a scris în piatră
legi noi

mai mult, ne-a lăsat spre învățătură un testament vechi
şi un nou testament
iar în noi a turnat un duh nou
şi statornic,
şi cu fiecare a făcut un legământ nou şi vejnic

a promis
că ne pregăteşte în cer locaşuri noi,
că va veni din nou spre a ne lua la El
pe noi, oamenii noi
în noua patrie cerească.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »