Dacă ai, nu înseamnă că ești bogat,
dacă știi, nu înseamnă că ești înțelept
când alergi nu neapărat ajungi mai repede
iar când ai ajuns, oare știi unde ești?

Vorbind mult, poți spune nimic,
tăcând ai putea spune totul;
lacrima nu arată totdeauna spre durere
iar râsul poate fi un fariseu

Uneori apăsările ridică poveri,
cântările aduc tânguiri
nu alergările ajung la comori
și rătăcirile aduc rătăciri

Nădejdile nu vin din așteptări
la porți de scaieți cresc garduri de spini
izvoarele nu beau din ape de mări;
doar ochii care-au plâns ajung senini

Nu orbii nu văd ci orbiții,
nu surzii n-aud, n-aud asurziții;
ologii aleargă, cei teferi bolesc
ologii din ei în ei stăpânesc

Nu cei ce respiră trăiesc,
iubesc nu acei ce o spun
un pumn de lut, în pumn dumnezeiesc,
mai prinde chip în noaptea de Crăciun.

Un iș și o ișă
Atinși de o umbră piezișă
Când îngeri făceau solfegii la harpe,
Ei, ișii, cântau la coardă de șarpe.

Cântarea cu aripi de îngeri s-a frânt
Silindu-l pe iș să intre-n mormânt
În cer și pe Terra s-a pus o tăcere
Dar vine Isus să facă-nviere.

Dacă nu Te văd, Isuse, sunt orb
Dacă nu Te aud sunt surd
Dacă nu Te propovăduiesc sunt mut
Dacă nu Te cunosc sunt lut

Dacă nu Te urmez, sunt olog
Dacă nu îngenunchez, sunt rob
Dacă nu Te cunosc sunt mic
Dacă nu te ascult sunt nimic

Dacă Isus nu mă naște din nou
Sunt lutul pierdut în cavou
Și dacă nu ies din pământ
N-am parte-n botez cu Duhul Lui Sfânt

Dacă nu mă cucerea, eram biruit
De nu mă umplea, m-aș fi golit
De nu îmi vorbea, n-aveam cuvinte
De nu mă-nvăța, nu aveam minte

Dacă nu mă căuta, rătăceam
Dacă nu Se frângea, putrezeam
De nu se făcea om, nu mă nășteam
De nu era lumină, mă-ntunecam

Dacă nu mă iubea, nu eram
Dacă nu Se răstignea, nu înviam;

Dacă Isus nu învia, m-aș fi-ngropat
Și nu cântam: Hristos a înviat!

Nu-i așa,
în nădejdea unor liniști înșelătoare,
ne asigurăm atâtea lucruri trecătoare?
ba casa, ba mașina, ba maldărele de bijuterii,
uneori sănătatea, până și segmentele
meteoritice de viață trecătoare;

și pentru toate ne cheltuim și plătim
regulat, cu vârf și îndesat

Doar că, cei mai mulți
uităm să ne asigurăm veșnicia,
o singură dată, fără cheltuieli,
fără nicio plată

Asiguratorul deja a plătit pentru fiecare,
și asigurații aleargă după himere trecătoare
lăsându-și pe altarul de la Calvar
singurul dar
care garantează ființelor vieți în veșnicii.

Când l-a făcut Dumnezeu pe om
ultima pe care a construit-o a fost inima;
când a întins șantierul a văzut tot cerul
îngeri albi și stele se urcau pe schele
i-a dat formă perfect echilibrată
și i-a poruncit să nu se împartă vreodată

a pus cu grijă peste tot căldură,
ferind-o de molozul din ură,
în fiecare strat de clădire zidit-a iubire
în partea chemată s-adape
turnat-a găleți cu lacrimi curate;

în fiecare cărămidă tare a pus îndurare
a curățit-o de tăciune cu rugăciune
i-a poruncit să bată fără oprire a nemurire
dându-i să respire viață din sfințire

în formele ei de tăcere a pus
mângâieri și durere,
în talpa din temelie a scris bucurie
și fiindcă era și lut și argilă
pe prispa umană lăsatu-i-a milă

la mijloc, în partea fierbinte
El, Domnul, a pus în inimă minte
și gânduri și loc de cuvinte
și haine curate și sfinte

cu fața spre cer o așează
să fie de-a pururea trează,
a pus-o să scrie că rămâne vie
și, ca pentru prunci, îi lasă porunci:
– să nu rătăceșt gustând din ispită!
– să n-ajungi nicicând împietrită!
– prin geamuri să-ți intre lumină!
– tu, inimă, toată să fii o grădină!

– Te fac doar din lut și pământ,
spre-a fi locuită de Duhul Meu Sfânt
-Te fac preacurată așa cum am spus
și-n tine, Eu , Domnul, pe Mine M-am pus.

Mai sapă Satana la iadul din iaz
Când foc și pucioasă îi curg pe obraz
Oștirea de îngeri căzuți, rătăcită,
Căznește să ducă o lume-n ispită

Pe drum de Golgotă un om-Dumnezeu
Îmi poartă păcatul să nu îl port eu
Mă smulge din iazul făcut de Satana
Ca eu să trăiesc cântându-I Osana.

În zi de iubire se face sfințire
Cu darul ceresc în cort omenesc
Se cheamă la arme acel ce nu doarme
Când vine pizmașul să-i spurce imașul

Se ară ogor în inimi de dor
S-ajungă semințe în pat de credințe,
Să fie hrănite mulțimi obosite
Cu pâine din cer atuncea când cer

Când diavoli de fum împrăștie scrum
Isus se atinge și focul îl stinge,
Hristos se arată să bată în poartă
Să-nvie popoare în zi de iertare.

Când Cel ce a pus în zidire
Iertare si cruci dle iubire
Apucă copacul de toartă
Și-i scutură ramura moartă,

Întinde o mână pe cruce
Cealaltă pe noi să ne-apuce
Apoi, cu mâini amândouă
Îl pune pe om în lumea Lui nouă.

Când se vor îmlânzi toate mările
vor ieși rugăciuni de pe toate cărările
să-și primească păcatul iertările

Atunci va fi vremea-ntâlnirii, a regăsirii
la poala de cruce-a iubirii.

Se vor deschide cărțile în față la Mire
și se vor arde hărțile ce duc în rătăcire.

Tăcerile trag clopotele în mare
șli valurile sună-a ascultare,
talazuri înalte se sfarmă
și îngerii pun mâna pe armă

așteaptă să sune din trâmbițe
să măture tina din ulițe
să sune o data și încă o dată
la mine, la tine la poartă.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »