Când l-a făcut Dumnezeu pe om
ultima pe care a construit-o a fost inima;
când a întins șantierul a văzut tot cerul
îngeri albi și stele se urcau pe schele
i-a dat formă perfect echilibrată
și i-a poruncit să nu se împartă vreodată

a pus cu grijă peste tot căldură,
ferind-o de molozul din ură,
în fiecare strat de clădire zidit-a iubire
în partea chemată s-adape
turnat-a găleți cu lacrimi curate;

în fiecare cărămidă tare a pus îndurare
a curățit-o de tăciune cu rugăciune
i-a poruncit să bată fără oprire a nemurire
dându-i să respire viață din sfințire

în formele ei de tăcere a pus
mângâieri și durere,
în talpa din temelie a scris bucurie
și fiindcă era și lut și argilă
pe prispa umană lăsatu-i-a milă

la mijloc, în partea fierbinte
El, Domnul, a pus în inimă minte
și gânduri și loc de cuvinte
și haine curate și sfinte

cu fața spre cer o așează
să fie de-a pururea trează,
a pus-o să scrie că rămâne vie
și, ca pentru prunci, îi lasă porunci:
– să nu rătăceșt gustând din ispită!
– să n-ajungi nicicând împietrită!
– prin geamuri să-ți intre lumină!
– tu, inimă, toată să fii o grădină!

– Te fac doar din lut și pământ,
spre-a fi locuită de Duhul Meu Sfânt
-Te fac preacurată așa cum am spus
și-n tine, Eu , Domnul, pe Mine M-am pus.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website