Râul împrumută apă de la nor
Ori soarbe rădăcini, sub stâncă, de izvor,
Altfel, în albia lui ar curge pustiu și deșert
Prin setea din care învăț să mă iert.

Când vine vremea să se despice apele
E semn că a ajuns chivotul la mal de Iordan
Și, înfiorându-se, râul se trage înapoi
Lăsând loc pentru marea trecere,
Dinspre tărâmul deșertic, uscat,
Spre țara în care păcatu-i iertat.

Oare, mai ținem minte uitarea?
Că ea a uitat ținerea de minte;
Zorile așteaptă înserarea
Spre-a se culege coapte după o zi fierbinte.

Oare, mai ținem minte viața,
Cea care rămâne și nu cea care trece,
Când nopțile așteaptă dimineața
Să-și spele perdelele cu apa ei rece?

Mai ținem minte oare tăcerea,
Cea care vorbește când sufletul ascultă?
Vestește în oamenii noi învierea,
Apoi, îi îmbracă să-ajungă la nuntă.

Cum să mă răzbun pe toți dușmanii mei
Decât iertându-i de tot și de toate,
Iertându-i de ei.

Am hotărât să-i răsplătesc îndoit
Pentru ce-mi datorează, și să le transmit
Că inima mea îi binecuvântează.

Dacă ei mă urăsc, mă rog pentru ei,
Dacă înălțare-ncolțește în inima lor,
Eu mă cobor.

Învățând răzbunarea prin iubire și iertare
Deschidem în ceruri intrarea
Cu chei de vindecare.

Sunt oameni care știu că știu
și cei mai mulți dintre ei tac.
Sunt oameni care știu că nu știu
și tac și ei în timp ce-nvață.

Sunt unii ce nu știu că știu și stau mereu deoparte.
Aceia care nu știu că nu știu
sunt cei mai arțăgoși si cei mai nesățioși
si, din păcate, cei mai mulți.

TREZEȘTE-TE, TĂCERE!

Trezește-te , tăcere și vorbește!
Tot ce-ai văzut în toate, adeverește,
Surzirea omului, o desurzește,
Trezește-te , tăcere și vorbește!

Să nu uiți nici o slovă-adevarată,
Îmbracă-te în haina ta curată,
Înjugă-te la plugul care ară,
Din inimi fă hambare în cămară.

Tăcere, fă vacarmul să mai tacă,
Silește-i colții a-ncolți în grapă,
Și seamănă în brazda de durere
Tăcere încolțită din tăcere.

La capătul ogorului din om
Înapoiază fructul rupt din pom.
Ia-l martor pe Adam că te-a întors
Iar în Eden, porunca lui Hristos.

Se coace nucleul păzit în atomi
În suflet se coace credința
Se schimbă copacii pădurii în pomi
În om a rodit pocăința.

Izvoare de râuri își sorb Iordane
Cu trupuri deja botezate;
Te varsă cu totul în ele, Ioane,
Isus ne-a spălat de păcate.

Se varsă lumină din ziua-nvierii
Și moartea, Hristos o omoară,
Porți largi, în Eden, deschid grănicerii
El, Domnul, la oameni coboară.

Ne ia Dumnezeu în ceruri, acasă,
Pe noi, rătăciții prin lume,
Alături de Mire ne face Mireasă,
Din cartea vieții ne strigă pe nume.

Leacul vindecării de orișice păcat
este sângele lui Hristos.

Aplecat sub biciuiri, în spatele lui Hristos
au fost aruncate toate poverile noastre
și El le-a purtat, pentru ca biciul păcatului
să nu scrijelească spatele noastre.

Sângele din mâinile Lui crucificate
au liberat mâinile noastre
și le-a învățat care este puterea lor
când stau împreunate și când dăruiesc
și când robotesc și când ocrotesc.

Sângele din picioarele Lui pironite
au dezlegat picioarele noastre ostenite
și le-au așezat pe drumuri gata croite,
dinspre pământ, spre cer.

Sângele curs sub coroana de spini
a deschis și preschimbat mintea noastră,
a desurzit urechile pe care le-a atins,
a deschis ochii acoperiți cu solzi
și ochi acoperiți cu mahrame,
a dat cuvinte din Cuvânt gurilor mute
apoi a schimbat coroana de spini
cu coroana de slavă.

Sângele scurs de sub coasta Lui
în care s-a împlântat și sulița mea
și sulița ta, omule,
nu i-a atins inima,
în schimb, a atins el inimile noastre,
le-a despietrit de necredință
și cu Dumnezeu ne-a împăcat
prin leacul vindecării de orișice păcat.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că-mi intră-n inimă și-n gând
Și-ades, găsindu-mă plângând,
Mă strânge-n cerc de curcubeu.

Îi mulțumesc că-i sunt copil
Și-n trecerea pe-acest pământ
El, visele nu mi le-a frânt
Și-a mângâiat plânsu-mi umil.

Când m-am pierdut în lumi de ceață,
Când nimănui nu i-a fost milă,
Când lumea mă privea cu silă,
Doar Tata m-a luat în “brață”.

L-am întrebat pe Dumnezeu:
“Ce trebuie întâi să știu?”
…………………………………….
“Că Mi-am jertfit singurul Fiu
Ca tu să fii copilul Meu.”

Propun:
Să-i cântărim pe parlamentari
Atunci când își iau postul în primire
Și pe guvernanți la intrarea în ministere
Și pe toți acei puși în dregătorii
Să împartă la toți și la toate dreptate.

Cu același cântar nemăsluit
Să-i recântărim iarăși după ce și-au dat măsura
Putinței sau ignoranței lor.

Apoi să ne facem socotelile,
Până la ultimul bănuț,
Dacă suntem un neam de risipitori
Sau, cumva ne-am trezit?

Să le cântărim timpul pierdut
Și timpul vândut, și netimpul
Pe care-l plătim cu vârf și-ndesat.

Să le cântărim mintea de nu-i cumva agramată,
Cât au adus și cât au prăduit
Și pe toate să li le trecem în conturi
De debit sau credit.

Să-i răsplătim cu dărnicia noastră, îndoit,
Pe cei ce-au ostenit cu folos
Și-au semănat în osteneală cu Hristos.

Pentru asta însă, să le cântărim inima
Și credința și teama de Dumnezeu,
Nicidecum vorbele împrumutate minciunii,
Nicidecum prefăcătoria și goana după vânt.

Dacă nu vor fi astfel de oameni
Să-i cerem lui Dumnezeu și ni-i va da,
După ce ne-om ruga să ne păzească și pe noi
De oarbă orbire și mândrie
Și mai ales de nepăsare și ignoranță.

Dacă vom face așa putem înapoia cântarele
Spre-a pune-n locul lor valorile,
Pe care să le numim oameni.
Atunci ne vom lăsa ușile neînchise
Să poată intra în voie colindătorii de vise.

Unde te duci și unde ai fost
Biserică din trupul lui Domnu’ Hristos?
Îți faci doar popas în vreo mănăstire?
Te-mbraci în mireasă să fii lângă Mire?

Calci drum de lumină, să nu rătăcești,
Și inima ta să n-o pângărești?
Când duhuri de neguri scobesc sub altar
Te rogi ne-ncetat , cu foc și amar?

Auzi tu ce zice Bisericii Duhul?
În inima ta, aprinsu-s-a rugul?
Purtatu-ți-ai crucea Golgotei în spate,
Creștinii din tine să nu guste moarte?

Încotro te duci și unde ai fost?
Înveți-L pe Domnu’ Hristos pe de rost?
Căci, El te-anvățat iar tu ești aleasă
Biserică sfântă și sfântă Mireasă.

Postari mai vechi »