Doamne, trezește inimi de piatră,
Fă-le de carne, fă-le să bată,
Fă-le hambare pentru cuvânt,
Le umple, Doamne, cu Duhul Sfânt!

Deschide mintea să Te cunoască,
Nu o lăsa să ruginească,
Fă-o un sol de căutare
Pe drum ce duce spre înălțare.

Pune pe buze cuvinte sfinte
Cu miez de cer în miez fierbinte
Să ardă gheața când sunt rostite
Chemând la înmulțiri de pite.

Picioarelor care aleargă,
Când nu le-ajunge lumea largă,
Strânge opriri într-un mănunchi
În rugăciunea de sub genunchi.

Mâinilor noastre desperecheate
Dă-le putere împreunate,
Când strâng la piept pruncii cu dor,
Varsă comori în palma lor.

În toată forma mea de lut
Suflă din nou ca la-nceput,
Să plec din omul păcătos
În veșnicia lui Hristos.

Dacă ar ploua cu flori,
Și-ar face loc grădinile
Să răsădească câmpuri cu nori
Invelind rădăcinile?

Oare, dacă ar ploua cu grâu,
Ploile ar încolți hrănite din mâini,
S-ar face dragostea râu
Cum s-a făcut la înmulțirea de pâini?

Ar încolți fire de izvoare?
S-ar coace în spice apele vii,
În inimi s-ar trage zăvoare
Să pună Olarul în om veșnicii?

Inima mea se-așterne și-Ți scrie
Că îi e dor de Tine, ca și mie
Și-Ți mulțumește pentru întâlnire
În cămăruța ei de fericire.

În lumea rătăcit de agitată
În mine-ai pus iubirea Ta de Tată,
Din inimă când am ceva a-Ți spune
Genunchii mi se pleacă-n rugăciune.

Îți mulțumesc de cât îmi uzi ogorul
Și-n sete mi-ai umplut mereu ulciorul,
Și pentru fiecare zi Îți mulțumesc
Că Tu citești în inimi cât iubesc.

Mai mult și mai mult decât toate
Eu știu că Ți-ai dat Fiul la moarte,
Mai știu că de Paște-a-nviat,
Și știu că prin El ne-ai iertat

Hrăniți și-adăpați cu pâine și vin
Mai curge viață prin harul divin;
Voi spune oricui, oriunde, mereu:
Ești singurul meu Dumnezeu.

Nu poți vindeca visele,
Ele se îmbolnăvesc de zbor
Și de dor altoit în brațul cerului
Care ține lângă inimă stelele aprinse.

Dar poți vindeca plecările
Cu nădejdea întoarcerii
Și inimile cu bătăile celeilalte inimi pereche
Din prelungirea aripilor sub formă de vise.

Vibrând a gând poeții tac,
E multă zarvă pe pământ;
La poarta omului de rând
Ajuns sărac
Cu ce veșminte s-o îmbrac?
Și ce să-i cânt? Și cât să tac?

Nu-i haină încă nepurtată,
Niciuna nu e nepătată
Se mai “acopăr” goliciuni
Cu hainele de rugăciuni
Și nu cu haine vinovate
Și nu cu haine sfâșiate;

Cândva aveam o haină toți
Dar pentru ea am tras la sorți
Și-n mantie de sacerdoți
Ne-am pus Stăpânul între hoți.

Marile bătălii nu-s pentru bogății,
nu pentru teritorii se duc luptele,
nu pentru a stăpâni, nu spre a cuceri,
marile bătălii se dau pentru suflet.

Miza nu e pământul, miza este cerul,
dușmanul se numește Diavol,
Anticrit și Prooroc mincinos,
păcat și lume și fire pământească;

armele lor de atac sunt înșelătoria, amăgirea și minciuna,
armele mele de apărare sunt cuvintele lui Dumnezeu
din scrisoarea Lui de dragoste pentru om

luptători înrolați suntem noi, oamenii,
îmbrăcați de război cu toată armătura Lui,
învingători prin sângele lui Hristos
în lupta prin care El a biruit moartea.

Marile bătălii se dau pentru suflet,
acea suflare divină a lui Dumnezeu,
pe care o vrea înapoi
și-odată cu ea ne vrea și pe noi.

Ți s-au terminat lacrimile
plângând în dureri
și ai ajuns fericit?
plângi cu lacrimile de rezervă!

Ai alergat prea mult
și nu te-ai ajuns?
învață să zbori și vei fi tu însuți
copilul tău.

Ai înflorit abia când a venit iarna?
nu-i nimic,
continuă să înflorești
făcând primăvară în inimă ei.

Ai căzut de prea multe ori
și nu te-ai ridicat?
e vremea să atingi stelele
și nu te vor arde.

Ți-au plecat visele la culcare?
ce dacă?
și ele au dreptul să viseze
despre tine.

Ai crezut că ești om
și ți-a fost rușine de el?
vorbește cu Dumnezeu
și-ți va arăta
chipul și asemănarea Sa.

Cel mai la îndemână lux e cel al gândului;
Atunci, sufletul gol, flămând după liniște
Se-ntoarce spre pumnul de lut
A semn de plecare și semn de odihnă.

“Ne-om recompune”, pare a spune,
“În ființă cerească, la prima înviere,
Tu, fără poveri de țărână,
Eu, picurul de veșnicie de la Dumnezeu”.

Oare câtă îndurare
Mai lași, Doamne, în hambare
Iar în suflete și fire
Când vei semăna trezire?

Zidurile dintre noi
Când să le luăm ‘napoi,
Iar cărarea neumblată
Când ne-o faci cale curată?

Între mâna care fură
Și mâini în tremurătură
Ce mai vrei ,Doamne, a pune
Afară de rugăciune?

“Pun o cruce și un Fiu
Și îl pun pe omul viu;
În drumul spre Paradis
Am lăsat cerul deschis”

Clătinâd frunzele, vântul le învață să respire;
Când să-și ia zborul fiecare se frânge,
Că nu-i decât o aripă căzătoare.

Mai este vreme să ruginească
Și să viseze la respirația gură la gură
A vântului hoinar, ca la un sărut cu arsură.

Postari mai vechi »