PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Visele mai speră
încă în speranță,
văduve mereu
unui timp restanță

Florile îmbracă
tot veșminte pure
așteptându-și hoții
iarăși să le fure

Pe aripi întinse
odihnesc condori,
până când și zborul
e-mpușcat de ciori

Până dimineața,
stelele, pe rând,
cad îmbătrânite
pe un alt pământ

Și zadarnic, piatra
e roabă la mori
câtă vreme, ziua
nu-ncepe în zori.

Aștept o lumină
care o să vină
în sufletul meu
să îi dau lumină

Sunt lucruri care se tac.
Care nu se spun
decât Eului nostru
și la care ne-ntoarcem
uneori,
singuri
după lacrimi.

Lumina obscură
ce cade din stele
se prinde de colțurile
genelor mele
Neputincios privesc
lacrima lumânării
aprinsã din
stingerea unei vieți.

Ce-ar mai însemna
drumul de la țarã
pustiit
și descãrcat de cară?

Oare cum ar fi
munții de la noi
fără de ciobani
și turme de oi?

Cât ne-ar pustii
lipsa de cocori
nemaimăritați
liniștii de nori?

Cum s-ar clădi visul
pe la miez de noapte
dacă n-ar mai fi
în cuvinte șoapte?

Cine va deschide
ușa dimineții
dacă otrăviți,
vor murii poeții?

Cum vom mai iubi
o viață sumbrã
dacă va răci
Soarele la umbră?

Care far de țãrm
va privi spre mare
fără să ne cheme
iar la disperare?

Care sorți ne-or trage
sufletul la maluri
atunci când destinul
l-am pierdut la zaruri?

Până unde fură
chiar și mâna ciungă
când apropierea
doare și alungă?

Unde s-ar ascunde
nopțile umile
când prea dimineața
va muri cu zile?

Care clipă poartă
lanțuri la picioare
înnecând speranța
la țărmuri de mare?

Ziua care trece,
Ziua care vine,
sunt un câmp de luptă
între eu și…mine

Acela care-n viață
comori a adunat
E mai avut,
dar nu e mai bogat

Cine a plâns la poarta
speranțelor pierdute
Degeaba-n colț de lacrimi
îl ard cuvinte mute

Cine, din când în când,
la suflet n-a gândit
Acela, doar în gând
va trece mântuit

Cine-a răbdat povara
nedreaptă a minciunii
Este părtaș Mamonei
și frate cu nebunii.

Pe-acela care-n neguri
de pofte se afundă
Cutremure sinistre
ajung de îl inundă

Cine, precum călăii,
ajunge și ucide
Va împărți cu Cain
împărății aride.

Cine un ultim ban
îl ia de la sărmani
Va fi nenorocit
cândva, de prea mulți bani

Cine pe ură calcă
cu talpa goală
Va sângera cu crini
și n-o să-l doară.

Ogorul de credințã
cine-o să-l sape
Tămădui-și-va talpa
umblând pe ape.

Când spunem rugăciuni
ne primenim
Sunt singurele clipe
când nu murim.

În rest totul e vânt
e prăbușire…
Cât nu ne știm trezi
din răstignire

Faptul că
gura
e aproape de creier
face ca
gândul
să ajungã
mai întâi la vorbă.
Altfel,
dacã gura
ar fi
în altă parte,
de exemplu
în talpă,
ne-am putea
călca liniștiți
cuvintele.
Atâta doar,
că am semăna
cu niște
monștri.

-De unde vin lacrimile?

-Din locul tainic,

doar de inimi știut,

care nu se deschide

decât pe dinăuntru,

cu un fel de sărut.

 

-De unde vin visele?

-Din ziua de mâine,

spre ziua de azi,

pe doruri de speranțe,

când arzi.

 

-De unde vin tăcerile?

-Din mijlocul cuvintelor

înțelepte,din chiar

sâmburele lor,

întotdeauna binecuvântate

de dor.

 

-Cum se zămislește zborul?

-Doar coborând înaltul

spre adânc

și ridicând adâncul

spre înalt,

cu brațul aripii, drept,

cu brațul aripii, stâng.

 

-Cum se deschid inimile?

-Doar cu lacrimile viselor

tăcute,

întinse în aripi

sub formă de chei

nepierdute.

« Postari mai noi