Visele mai speră
încă în speranță,
văduve mereu
unui timp restanță

Florile îmbracă
tot veșminte pure
așteptându-și hoții
iarăși să le fure

Pe aripi întinse
odihnesc condori,
până când și zborul
e-mpușcat de ciori

Până dimineața,
stelele, pe rând,
cad îmbătrânite
pe un alt pământ

Și zadarnic, piatra
e roabă la mori
câtă vreme, ziua
nu-ncepe în zori.

Aștept o lumină
care o să vină
în sufletul meu
să îi dau lumină

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website