Încă plângând pe o cometă
Cu aripa aproape frântă
Un zburător, mereu repetă:
“De ce am aripa înfrântă?”

De ce-n vacarm de vânătoare
A fost acela hăituit
Și pentru care vină, oare,
A fost atât de rău rănit?

De ce când aducea iubire
Peste tenebre l-au purtat?
Și-n care colț de amintire
Cotropitorii n-au intrat?

Și l-au lăsat cu aripi frânte
Rătăcitor , în lumi rebele,
Dar îngerii încep să-i cânte
Purtând cometa printre stele

Când am strigat în vânt
Crezând că mă auzi
Mi-am încărcat suflarea
În paşii lui cei uzi

Când am ştiut că eşti
Stăpână peste mare
Prin şoapte ţi-am trimis
Suspinele, călare

Când te urcai la munte
Înfăşurată-n soare
Doar eu ţi-am dăltuit
Toţi fulgii de ninsoare

Când ai trecut prin gara
În care te-aşteptam
Nu te-ai oprit să vezi,
Măcar dacă eram

Copcii, printre frunze,
I-am învăţat , şi-ţi cântă
Dar nu ţi-ai pus privirea
Sub aripa mea frântă

Când ţi-am trimis buchetul
Cu stele-nfrigurate
În galaxii străine
Le-ai aruncat pe toate

Când am trimis condori
Să îţi aducă zborul
I-ai dezbrăcat de cer
Şi mi-ai ucis condorul

Cu ultima privire,
Frângându-mi Universul,
Mi s-a întors acasă,
Înlăcrimat, şi versul…

De unde să încep a te privi
În fiecare clipă , din fiecare zi?
În care galaxii vei evada
Spre a te căuta să fii a mea?

În câte gânduri te voi zugrăvi
Care încep cu verbul a iubi?
Prin câţi nămeţi ar trebui să trec
Ca-n fulgii ninşi de tine să mă înec?

Cum ai putea să crezi că-mi ieşi din minte
Şi să mă laşi pe veci fără cuvinte
Când eu am dăltuit cuvântul pentru tine?
… Îmbracă-te cu el, doar pentru mine

Cu ce parfum voi şti a-nobila
Grădina florilor din viaţa ta?
Şi cum să nu trezesc îngeri din cer
Când inimii din tine o să te cer?

Sărută-mă acum
şi pentru mâine ;
poate că mâine
nu voi mai fi,
dar aşa
voi şti
că
după moarte
voi mai trăi
încă o zi…
poate şi-o noapte

Sărutându-ţi
palmele
ai închis pumnul
strivindu-mi
sărutul
şi
închizându-mi
răsuflarea.

Prieteniile
sunt amprentele
care modelează
inimile
ca apa pietrele

Dorurile
sunt prieteniile
care lipsesc
de la întâlnirea
inimilor

Eu pot să-ţi văd
inima,
pentru că
este mai mare ca pieptul
şi
pentru că
în inima ta
cântă
sufletul,
ca o inimă.

Când
amintirile
s-au scos la vânzare
eu am ajuns
tarziu.

Oare cum aş putea
împrumuta
câteva
amintiri
din inima ta ?

Paşi prin omăt
urcă spre cer…
N-au nicăieri
punct de reper

Albul îngroapă
florile-n drum;
Nopţile-s triste,
stelele-s scrum

Raze de soare
s-au congelat
Plâng amintiri
peste păcat

Râsul meu , râs,
m-a părăsit;
Trupul mi-e greu
şi ostenit

Dragul meu , drag,
cum te-am pierdut…
Lacrimi îmi curg
peste sărut

Vorbele tale
îs de ocară,
Vorba cea bună
e tot mai rară

Nopţile mele
le-am răstignit…
Însângerate,
cred c-au murit

Şi rând pe rând
zilele-mi mor,
Sânii şi ochii
încă mă dor

Glasul meu stins
încă te cheamă;
Nu îmi răspunzi,
poate de teamă

Ochii mei plânşi
or să te scalde,
Buzele mele
încă sunt calde

Inima asta
care mă doare
Ţi-o las. Şi mâna
tremurătoare

Îţi las sărutul
dulce amar
Te-am aşteptat
dar în zadar…

Să faci cu toate
ce vei voi !
Noapte de noapte
şi zi de zi .
………………………………….

Trupul meu e
pământ şi apă.
Ia-mă în braţe
şi mă îngroapă !…

Precum o fecioară,
Ploaia,
dezbrăcată,
făcea baie
peste câmpie…

Ca un hoţ
a apărut soarele ;
şi ploaia fecioară
s-a învelit
ruşinată
într-un nor .

« Postari mai noi — Postari mai vechi »