Niște semințe,
în pământ îngropate,
au învățat miracolul
învierii din moarte.

Și oamenii-ajung semănați
în pământul tăcerii;
ce bine, o, Doamne,
că ne-ai învățat, prin Hristos,
taina învierii.

Niște șoapte
citeau cu voce tare
romanul lor de dragoste;

se opreau să se inspire
una pe alta
topindu-se împreună
în aceeași simfonie
cu gust de sărut.

Niște aripi se țin de niște păsări
ca nu cumva păsările
să zboare fără ele;
restul e înălțime
și dor de libertate.

Niște frunze au învățat să danseze
cu anotimpurile;

după valsul din toamnă
au răcit
și, adormind sub plapuma iernii,
nu le-au mai trezit
nici dangătul din clopotul vremii,
nici vânt putrezit.

Plângeți cu cei care plâng
pentru că plânsul are
lacrimile numărate,
și, împărțite la mulți
care plâng,
plânsul își va sfârși numărătoarea
mai curând.

Ni-i dor de-o viață nebolnavă,
de doctori nesurmenați,
ajutați de pacienți să-și revină

ni-i dor de normalul lui Dumnezeu,
căci cel al oamenilor e o nebunie,

ni-i dor de boala sănătății
externată din sanatoriul
minților bolnave

ni-i dor să tăcem
acoperind hărmălaia lumii
cu gândul iubirii

ni-i dor de ființa umană, întreagă,
incredibil de frumoasă,
făcută de mâinile Creatorului ei.

Niște firmituri legate la guri
cu zile de post, rostesc pe de rost
rugăciuni de seară lângă om de ceară;
apoi, curățite, fac semn către pite
să umple cuptorul cu jarul din dorul
iubirii-iertării, prin mâna-ndurării.

Niște copii se jucau de-a oameni mari:
la sfârșitul jocului erau bătrâni
și tânjeau după copilăria
căreia nu mai știau
unde i-au lăsat bucuria.

Niște pâini aveau forme de mâini;
când erau înmulțite
aveau forme de mâini găurite,
când se frângeau
curgea sânge și se auzeau
piroanele care le răstigneau.

Niște stele s-au adunat la un loc;
niște locuri s-au presărat printre stele
și așa au format
un colier al lui Dumnezeu,
la un capăt cu infinitul
iar la celelalte cu veșnicia.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »