Miroase a cer îndoit
Și-a suflet strivit,
Miroase-a pământ ghemuit
Ca omul ascuns și chircit.

A ploaie-neploaie miroase,
A carne și oase,
Miroase a vânt și furtună
A vreme de vremuri, nebună.

Miroase a prafuri de pușcă,
A gratii, a fier și a cușcă,
A iz de-ntuneric și vid,
A dâră de iarăși covid

A floare uscată și arsă,
A cânepă încă netoarsă,
Miroase a ieri către azi,
În flăcări miroase a brazi.

De-aproape miroase departe,
În viață miroase a moarte;
Miros în mirosuri se strânge,
Golgota miroase a sânge.

Miroase a tanc, miroase a tun
Miroase a fum în cătun;
Miroase-a devreme, miroase-a târziu,
Pe cruci epitafuri se scriu.

Se scriu spre aduceri aminte,
Cu litere mari și cuvinte,
În cărți rânduite în cer:
“Ostașii credinței nu pier”.

În nicio cascadă clepsidra căderii
Nu face rocadă cu buza tăcerii;
Cuvinte săpate în stropii de ape
Compun, descompun istorii pe drum.

Citesc fiecare din cărți de izvoare
Povețe adânci de-a trece de stânci,
Bandaje de valuri de-a face în maluri,
Și-n curgeri domoale s-ajungă la mare.

Acolo, curate, vor fi sărutate
De guri însetate cu buze sărate.
Voi, apelor dulci, fiți gata atunci
Căci valul din mare vă dă-mbrățișare.

Și nu vă ascund: vă trage la fund
Precum o chemare spre munții de sare;
Dar nu dispera și nu te-neca,
Oceanele-s pline de ape ca tine.

Tu, apă din apă, te smulge din groapă,
Eu știu că tu poți, învață să-noți;
Deasupra de mare așteaptă un soare
Și orice ocean e doar un lighean.

Desfă-te de săbii și poartă corăbii
Din port către port și ieși la raport
Să faci mărturii în vremuri târzii
Că apele, toate, sunt soră și frate.

Trecând prin mijlocul pădurii
Oamenilor li se pare că îi privesc copacii de sus;
Dar nu, erau îngenuncheați
Peste rădăcinile lor îndoite
Și se rugau cu crengile împreunate și dezvelite.

Suspinau a statornicie și file de poveste;
Da, prin limbajul tainic al semnelor,
Pădurea povestește
Despre păsări și vânt și jivine,
Despre omul ce trece și cel care vine.

De departe părea bătrână și despletită,
Surghinuită între anotimpuri controversate;
Mi-e frig și strig că nu se poate;
Pădure, tu, ia-ți frunzele înverzite în spate !

De ce numai copacii poartă coroană
Deasupra trunchiurile verticale?
Oare nu pentru că ei rămân statornici
Locurilor în care cresc
Chiar dacă anotimpurile sunt contradictorii?

Și spinii ar fi vrut să fie încoronați;
Dar cum să poarte coroană de spini?
A purtat-o doar Hristos
Pentru ca noi să avem parte
De coroana din cer.

Purtăm măști peste măști
și le schimbăm de la carnaval la carnaval
și nimeni nu mai știe
cine sunt cei ce au dat în nebunie.

Purtăm măști de serviciu și măști de avarii
așa cum purtăm plombele în carii,
purtăm măști nespălate, cu tiv descusut,
și mască de piatră și mască de mut.

Purtăm până și măști mascate,
le purtăm peste inimi și peste minte,
peste prefăcătorie și duplicitate,
purtăm măști peste tot și peste toate.

Purtăm măști peste cuvinte,
peste privire și amăgire,
măști, rânduri peste rânduri,
purtăm măști peste gânduri.

Din in loc în loc,
facem cu măștile troc,
și facem ilegal și imoral
trafic cu măști, aproape carnal.

Măștile nu au chip
nici urmă de viață,
măștile însămânțează
anotimpuri de gheață.

Măștile îmbibate în formol
sunt țesute în război în Șeol;
atingerea măștii ucide
brăzdând peste chipuri amprente livide.

Dă-ți lume masca jos,
începe să respiri,
și arde-ți toate măștile hidoase
în iazul de foc și pucioase!

S-a terminat infinitul.
O luăm de la început,
pe alt drum,
să dăm mâna cu veșnicia:
ea, dincolo de tine,
tu, dincoace de ea.

Marea prăpastie o vom trece
pe punte de cruce,
altfel,
ne învârtim în aceeași buclă de timp
din care nu știm să ieșim
decât prin groapa din care
am fost odată scoși.

Vârtej de bombe
În vremuri rele
Își pune plombe
Peste măsele.

Spații și viduri
Între cântare
Desfac șuruburi
La Carul Mare.

Cu coasa-n spate
Fum de vântoase
Rod în păcate
Până la oase.

Între războaie
Nu-i loc de pace
Cerul se-ndoaie,
Nu!… Se desface.

Doamne, oprește
Minți blestemate
Și le topește
Doamne, pe toate.

Peste popoare
Doamne, Îți cer
Să se coboare
Pace din cer.

Doamne, pășește
Printre sărmani,
Apoi domnește
Mia de ani !

O casă lăsată în urmă,
O țară lăsată în urmă,
Despărțire lăsată în urmă,
Durere lăsată în urmă,
O viață lăsată în urmă;

În nicio urmă nu-i pace,
Nu-i pacea lăsată în pace,
Războiul nu-i doar în război,
Războiul e mult prea în noi.

O fiară, un monstru, o hidră,
Se scurge netimp prin clepsidră,
Se scurg, prin blindaje, blindate,
Turele cu tancuri în spate

Nisipuri în sticlele mate
Și lungi legiuni de armate;
Se scurge nadir și zenit
Și nu mai e timp de trăit.

Genunchii se-ndoaie în rugă
Și nu vom fi fiarei o slugă,
Avem Împărat pe Isus,
Ne-credem în tot ce ne-a spus.

Ce trist:
Pauzele scurte
Între două războaie
Nu sunt decât
Niște războaie mai mici.

Copii au devenit maturi peste noapte,
Copii au devenit martiri peste noapte,
Copii au devenit prizonieri peste noapte,
Copii au devenit peregrini peste noapte
Copii au devenit orfani peste noapte.

Noaptea a devenit stăpână peste blestem
Și mă tem
De noaptea minților blestemate,
Ca de un asasinat perfid, pe la spate.

Pe crăci de catarg
Steagul negru își flutură fala,
Caii roșii și galbeni
Își mușcă, prin sânge, zăbala.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »