PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Nu sapa și plugul ara-vor pământul
Ci vorbele noastre, voința și gândul;
Când apele tulburi scobesc canioane
Izvoare de sânge țâșnesc sub piroane.
Nu tunetul surd pornește furtuna
Ci șarpele vechi, ispita, minciuna;
Mizeria lumii nu apa o spală
Ci duhul căinței când inima-i goală.
Se clatină pacea înscrisă-n tratate
Mai dăinuie pace în inimi curate;
Un capăt de drum nu-i capăt de viață
Ci nou început, schimbare la față.
Cu voi vorbesc, frunzelor,
pe limba voastră de clorofilă
când stați la șezătoare
cu păsări cântătoare.
V-ați înverzit veșmânt,
v-ați pieptănat cu vânt
și vă strângeți în brațe fructe
drumețul flămând să se-nfrupte.
În garderoba de anotimpuri
vă pregătiți rochii pastelate
… și ramuri uscate
…și păsări plecate.
Axul dintre roțile
cu spițe de trecere
ascute cu râvnă
dantura de seceră.
Dar ce importanță are
vremea viitoare?
astăzi, când vorbim,
trăim sublim și iubim.
Nebunia celor care au aruncat
sufletele curate în închisori
este aceea că sunt orbi:
puritatea nu poate fi închisă
decât în libertate;
dincolo de gratii este lumea nebunilor,
adică închisoarea orbilor.
Pentru că am fost plămădiți din țărână
rădăcinile ne ajung la izvoare de viață;
dacă eram făcuți din nisip
ajungeam un deșert fără apă,
deșertat prin clepsidra timpului
și măcinat de morile vântului.
Întotdeauna cineva închide ușa ultimul
și nimeni nu bagă de seamă
că ultima, de fapt, sunt eu, ușa.
Nici cei de afară nici cei dinăuntru
nu pricep
că nu pot întra și nu pot ieși
decât trecând de mine.
De ce bat tunete la porțile norilor?
oare n-au și ploile orele lor de liniște?
dar războaiele de ce nu-și topesc armele
când focul trece prin inima lor?
Construim mereu turnuri babel
în loc de curcubeu,
ni s-au încurcat limbile și gândirea,
ne-am depărtat prea mult de Dumnezeu,
oare a înnebunit toată omenirea?
Bat tunete la porțile inimilor de piatră,
a surzenie, în hățiș de păduri;
poruncile din tabla legilor, spartă,
dau drum la izvoare, prin crăpături.
Se cuibărește seceta în ploi,
În stropi îi toarnă un nisip anume
Spre-a deșerta la moară sacii goi
Și a-nveli deșertul sterp cu dune.
În inimi de ghețari se face foc
Cu crengi uscate rupte din cărbuni,
Se mișcă polii terrei de la loc
Și pe banchize cresc deșertăciuni.
A înghețat în cerc ecuatorul
Și-l dor meridianele în coaste,
De ghicitori își leagă viitorul
Stăpânii lumii, scormonind năpaste.
Se cuibăresc cuibare în cuibare,
Bulbii de stele n-au acoperiș
Iar anii vieții scurte nu au stare
Că însăși viața trece pe furiș.
Pe peretele de ploaie
a mucegăit cerul
în ultima odaie;
pe stropi ce șiroaie din coastă
se cațără iederă coaptă;
fereastra deschisă
în dreptul inimii
e încă acasă;
pe fața de masă
Stăpânul a împărțit
pâine și vin
pentru cei care vin
la nuntă
în haine albe de in.
Pe peretele de ploaie
curcubeul îndoaie
culoarea sângelui
prin pieptul celor șapte culori
în care se descompune lumina.
Miroase-a polul nord ecuatorul
și polul sud și-a înfocat cuptorul,
au năpădit ghețarii-n frontiere
c-au ridicat străjerii bariere.
Plouă pe drum de păsări migratoare
și cad pădurile de pe picioare,
și de aceea pungi de alizee
scot sâmburi din atomi fără nuclee.
În rochii de mirese se fac nunți
cu miri și cu mirese prea cărunți;
se strânge darul ca o datorie
pe tort ard lumânări de păpădie.
Examene mai dau cei neprezenți,
vor absolvi toți curs de repetenți,
apoi profesorii își iau vacanță
să țină școala cât mai la distanță.
Miroase-a nemiros petala florii
și-a dinți stricați miroase piatra morii;
luptând contra cohorte și divizii
oprim din loc în loc pentru revizii.
Frunzele nu fac riduri.
Cum să îmbătrânești între două anotimpuri?
Dar cine te vopsește, frunză, în stacojiu?
Nu cumva vântul și ploaia
și soarele și noaptea
și păsările care pleacă
și bruma care vine?
Cine? Cine? Cine?
Dacă-mi răspunzi
Scrie-mi pe pergament.
Aștept permanent cât nu va fi târziu
Apoi mă-mbrac și eu în stacojiu.
Dar, pân-atunceea, frunză înverzită,
Trăiește-ți viața-n care-ai fost cioplită
Și răsfoiește vremea, filă după filă,
Când clocotești în suc de clorofilă!