Din când în când
urcăm târâș în vârf de vânt,
ca prin nămeți,
purtând lopeți și saci de gând.

Săpăm adânc
între vârtejuri, printre fuioare,
deschidem cepuri
în adâncimea de sub izvoare.

Dacă furtuna
peste prăpăstii urlă întruna
întindem punte
și facem poduri din munte-n munte.

În abisale
mori de tornade stoarcem lumină,
doar crucii Tale,
Doamne, vin oameni de se închină.

Curge seninul
de după norii ce se topesc;
pâinea și vinul,
puse pe masă, mărturisesc.

Cu ce ai vopsit, Doamne, pomii în pădure
În această toamnă cu gusturi de mure?
“Cu zile și nopți învelite-n vreme
Și cu bobi de brumă ca de diademe”.

Cu ce vânturi mături frunze ruginii
Cu ce cârd de păsări cerurile-ți scrii?
“Sufletul suflării care lasă viață
Este vânt de seară și de dimineață”.

Cum verși fructe coapte de ne umpli coșuri?
“Scuturând livezi și cerul în cloșuri”.
Pui între-anotimpuri, porți în balamale,
Doamne, ne-nchinăm măreției Tale.

Privind către ținta ce vrei s-o atingi
Orice desnădejde din suflet să stingi
Fii arc și săgeată și zbor
Și ținta să-ți fie credință și dor.

Despică aerul respirându-l,
Si schimbă-ți străjerii cu rândul,
Începe și sfârșește-ți postul
Sfințește-ți cu rugăciui adăpostul.

Îți reazămă scara pe soare,
Îmbracă primăvara în floare
Iar toamnele le îmbracă în fructe,
Fă rugăciunile tale să lupte!

Fă inima ta să vibreze
A briză sub sâni de faleze,
Lovește în mări cu toiagul
În sufletul lumii să-ți fluture steagul.

Colindând împreună cu ploile
meandrele ăstei vieți transpirate
râul rămâne ultimul mesager
între izvor de munte
și izvor de mare.

Trimițându-și valurile în întâmpinare
izvorul de mare sărută izvorul de munte
pe gura de vărsare,
dintre alfa și omega
și dintre beta și delta.

Doar scurtă narațiune
a sărutului din dragoste
dintre izvor și ” izvoară”,
ca o rugăciune
rostită împreună
de prinț și fecioară.

Soarele a rămas prea mult la cuptor
și s-a ars;
dacă se face cărbune
se trag obloanele, ca niște clopote,
se închid peroanele
când grindina bate în ropote.

Zorii așteaptă în zadar dimineața,
a nins în calendar,
băltește ceața în trecători,
a rămas după gratii soarele
captiv în închisori.

Au lunecat munții de sub piscuri,
ghilotinați și retezați de discuri;
prea au umblat cu capul în nori
și acum pribegesc prin strâmtori,
cu sufletul gol și nevindecat
ajung la ocean înghețat.

Privind întristați la vârf de aisberg
izvoare-s lacrimi ce parcă se șterg
iar ecourile munților de altădată
tușesc a răceală-nfundată.

La poale de munte și mal de ocean
izvoare-nghețate înoată-n lighean;
în trup de păduri cresc ramuri de cumpene:
titanii pământului se târguiesc
cu titanii apelor,
unii să vândă, alții să cumpere.

Repetabilul război
între tine și tine, omule,
are învingători și învinși;
aceștia sunt tu și cu tine, învingătorule învins
.
Când crezi că ai biruit
te-ai învins pe tine,
deșertându-te, din mic ce ești
spre nimic,
din iluzoriu viteaz în potir de necaz.

Mi-e milă de înțelepciunea ta,
care, fără Dumnezeu,
a ajuns nebunie;
roagă-te! De ce să te nimicești singur,
tu, împotriva celuilalt tu?
……………………………………..
Învingătorule învins
ce amăgire te-a atins
de ai căzut și zaci întins
între deșert și piscul nins?

Dacă eram un fluture
îmi dăruiam aripile
celor ce nu pot umbla;
ar fi învățat zborul
și găzduirea florilor,
între odihnă și nectar.

Du-te și trudește
împinge visul vieții mai departe,
du-te, ostenește,
ca un soldat care nu se încurcă
în lucruri mărunte
dacă vrea să placă
celui ce l-a înscris la oaste.

Du-te și iubește că ai fost iubit!
du-te și trăiește pentru infinit!
ia cu tine oameni, ia cu tine îngeri
căci ai de trecut văile de plângeri.

Uită-te în jur: munții se topesc,
numai în Eden pomii înfloresc;
și vor face roade să avem cu toții
fără să le fure șarpele și hoții.

Toamnă, tu nu ești anotimp,
ești femeie îmbrăcată
cu rochii pastelate,
ai părul inelat de vânt
și te încalți cu coajă de pământ.

Dezvelești în noapte
sâni de mere coapte
și te-nvelești cu frunze
peste covor de muze.

Tu, toamnă cu cerceii de alune
în poale-ți apune arcușul pe strune
când stelele se scaldă-n zăvoi,
apoi, despletită, te piepteni cu ploi.

Tu, toamnă poleită cu bănuți
primești în gazdă îngerii desculți
care au strâns în coșuri de nuiele
din prima brumă sâmburi de mărgele.

Cu tine, toamnă, vin la întâlnire
pe pod arcuit de iubire
apoi adasăm la un han…
începe sfârșitul de an.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »