A veni din niciunde și a merge spre nicăieri
e semnul acela că nu ai un mâine
și n-ai avut niciodată un ieri.

A conștientiza că ești doar trecător
și a te lamenta că viața nu e zbor
e semnul acela în care ai aripi căzătoare.

A fi departe de cer
pentru că ești prea aproape de pământ
e semnul acela de fier că nu ai cu cerul legământ.

A crede ca vezi când eșt orb
e semnul acela că ești rob
și peste maramă mai ai o năframă.

A umbla șchiopătând deși avem picioare
e semn că mai devreme sau mai curând
ajungem a fi în închisoare.

A crede că știi, dar nu știi nimic,
e semn că-ți devii dujman-inamic
și te lupți cu idolii cei mai corupți.

Cine are urechi de auzit să audă,
cine are făptura de lut să înțeleagă
că numai veșnicia ne poate fi întreagă.

În dragoste încape o altă dragoste,
își are loc pacea și bunătatea
și nădejdea și dăruirea
și mângâierea și privirea

în dragoste se liniștește oceanul,
furtunile tac fără gură,
mâniile pier căci dragostea iartă
și pune busola pe hartă

prin clepsidra ei curge universul
și ploi de izvoare, și versul;
dragostea e smerită și tăcută
dar niciodată dragostea nu va fi mută

pe aripa ei se odihnesc îngerii,
își însoțește copii prin valea plângerii,
adună fulgerele pe care le îndoaie,
apoi face pace cu norii de ploaie

la marginea ei străjuiesc infinituri,
ea face-nceput din sfârșituri,
adună în coș de nuiele
puzdeii de ceruri cu stele

picioarele-i calcă adesea prin spini,
îi găzduiește pe sărmani și străini,
împarte cu flămândul mâncarea din lingură,
dragostea nu rămâne niciodată singură

dragostea e ea doar prin ea,
și niciodată nu va ceda
tărâmul dat ei în stăpânire
de Acela ce în ceruri e Mire.

Ferice e de cel ce-ntinerește
Când toată lumea-n jur îmbătrânește;
Ferice e de orbul care vede,
Care-n lumina învierii crede.

Ferice e de surdul vindecat
Atuncea când cocoșul a cântat
Și orbul e așa de fericit
Căci pe Vindecător L-a întâlnit.

Ferice de leprosul vindecat
Căci la Hristos Isus a alergat,
De paraliticul ajuns la scăldătoare
Căci Dumnezeu îl scoală în picioare.

Ferice de mulțimile hrănite
De înmulțiri și împărțiri de pite
Și de nuntașii nunților din Cana
Căci pâinea și cu vinul le-au fost hrana.

S-au îmbrăcat cu hainele iubirii
Cei ce-au venit la munții fericirii
Și care învățat-au a se naște
Din jertfa Mielului în zi de Paște.

Ferice de acei împovărați
Căci vor purta coroane de-mpărați,
De cei brăzdați de lacrimi în averse
Căci lacrimile toate vor fi șterse.

Acei ce n-au vândut iubirea pe arginți
Au fost orfani, dar vor avea părinți,
Acei ce mor în drumul spre Damasc
Atinși sunt de lumină și în Hristos se nasc.

Ferice e de mine, de tine și de el,
Căci ne frate bun Emanuel;
Trecem întâi prin viața muritoare
Apoi ne vom muta în binecuvântare.

Aș vrea să nu se mai însereze,
e așa de minunată ziua pe care a facut-o Domnul;
totuși, mi-e dor de apusul de soare,
de șevaletul lui de culori
și de stelele care se numără una pe alta.

Am fost zidit între nadir și zenit;
sunt trecător, ești trecător, e trecătoare,
ceea ce a creat Dumnezeu niciodată nu moare.

Suntem nemuritori doar după moarte,
după ce plata păcatului a fost achitată de Hristos,
luând moartea asupra Sa,
făcând robia roabă,
și dăruindu-ne nouă viață veșnică.

Caut în oameni inimi, zice Dumnezeu,
și găsesc stânci, multe cioplite
și seci, fără izvoare tămăduitoare.

Caut în oameni locuință
pentru Duhul Meu Sfânt
și găsesc peșteri de tâlhari
în care ei își numără arginții
și ciolpesc cruci pentru purtătorii de poveri.

M-am căutat în oameni pe Mine,
pentru că îi făcusem
după chipul și asemănarea Mea,
dar ei purtau măștile din bâlciul deșertăciunii
și erau la fel de goi ca în Eden.

Pun în ei chipul Fiului Meu,
dar ei Îl răstignesc și-L pun în mormânt,
peste care răstoarnă o piatră
pe care o voi da la o parte, la înviere.

Trecem prin vămi, nevămuiți,
căci vameșii și grănicerii dorm,
veghetorii și-au părăsit locuința,
ca îngerii apteri.

Pământul făgăduinței e doar o hologramă
câtă vreme avem în desagă
fructul oprit, furat din Eden.

Busola nu mai arată direcția,
ne arată temperatura, așa cum termometrul ne arată boala.

Frica nu ne poate arăta dragostea
căci a ascuns-o în nicăieri
și în niciunde.

Drumul spre niciunde vine din nicăieri,
în intersecții nu cedează trecerea
ci trece pe interzis

Când oamenii sunt siliți să tacă
pietrele vorbesc,
iar când oamenii vorbesc,
aruncă cu pietre în cei care tac.

Prima izbândă a înțelepciunii
este aceea de a dobândi înțelepciune,
ea va ține sus steagul smereniei.

Cât voi trăi mă voi sili
să dau gust lumii ăsteia
atât de fadă, atât de amară, dar fără sare și fară lumină
și, mai ales, fără Hristos.

Visam că visez că sunt treaz
și îmi planificam visele ce așteptau la rând
în ordinea încolonării lor,
în ordinea încoronării lor,
începând de la cel care visează
și până la cel care se împlinește.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »