Suntem penița din mână lui Dumnezeu

pe care El o înmoaie

în sângele Fiului Său

și scrie scrisoarea de dragoste

iubiților Lui, pământeni.

Citiți-o plângând,

căci este de la Tata.

Legea vântului este să respire

atât cât e viu;

înfuriat va cădea în păcat;

cine-l va opri să nu cadă

ademenit de uragan și tornadă?

Legea focului este să încălzească,

nu să pârjolească;

dar cine l-a silit să coboare

în miezuri de ogive nucleare?

Legea apei este de-a potoli setea omului

și a pământului;

caii deșertului cotropesc teritorii

în ținuturi cu izvoare iluzorii.

Legea junglei nu e în mijlocul pădurilor încâlcite,

ci în inimile reci și răzvrătite;

ea coboară pe poteci de noroi, în noi

și atunci ajungem rătăcitori și goi.

Legea stelelor este să stea la distanță una de alta,

doar lumina să călătorească printre ele;

dar Tatăl luminilor a rânduit pământului halta

în care coboară să împartă inele.

Legea legilor este în Acela care este

Regele regilor,

în Cel care zice: “Eu sunt Cel care sunt”

El, veșnic sfânt;

cu toată puterea în cer și pe pământ

și care a turnat și toarnă iubire

din trupul de slavă în trupuri de fire.

El, Tată și Frate și Mire,

mereu și mereu aproape de sufletul tău și al meu,

El, tainic, El bun, El drept: Dumnezeu.

Lacrimile nu-s poveri când izvorul lor adapă,

Lacrimile-s primăveri încolțite-n stropi de apă.

Reverența lor atinge inimile  ochilor

Peste lacrimi, dacă ninge, fulgul este temător.

Lacrimile-s vindecări, sub măslini, în Ghetsimani,

Niciodată nu se vând, nici pe aur, nici pe bani;

Când în inimi răzvrătite fierb oceanele-n furtuni

Numai valuri liniștite sorb din lacrimi rugăciuni.

Lacrimile sunt colinde cu vibrații în etern,

Peste iernile senine fulgii purității-i cern,

Peste focul suferinței toarnă apă de răcoare

Iar în tainele credinței toarnă razele de soare

Lacrimile fulgerate din izvor de pocăință

Sunt o cheie ce ce deschide cerul pentru locuință

Iar în albia săpată în cetărna ochilor

Numai lacrima adapă arșița-nsetaților.

Albiile îmbibate în lacrimi de amintiri

Poartă hainele curate pregătite pentru miri;

Inimile-mpreunate se-arcuiesc în curcubeu

Sub mâini binecuvântate când le-atinge Dumnezeu.

Doamne! Tu, din mâna Ta,

Ne împarți la fiecare

Și talanți spre a lucra

Și leacuri de vindecare.

Împarți pâini pentru flămânzi

Și bem apa Ta din stâncă,

Ne-aduci vești prin îngeri blânzi

Și de-aceea trăim încă.

Întinzi mese în pustiu

Înmulțind și pâini și pești

Sufli Tu, și Duhul viu

Sfarmă idolii lumești.

Încă verși din ceruri mana

Și aprinzi focuri în rug,

Ne atingi și vindeci rana,

Pe trudiți îi scoți din jug.

Când strângi oameni împreună

Numele să ți-L sfințească

Te-așezi cu ei împreună

La cină dumnezeiască.

Și pe mine m-a chemat,

Pe tine, pe el, pe toți

Și ne-a binecuvântat

Înviindu-ne din morți.

Doamne! Tu, din mâna Ta,

Ne împarți la fiecare

Și talanți spre a lucra

Și leacuri de vindecare.

Împarți pâini pentru flămânzi

Și bem apa Ta din stâncă,

Ne-aduci vești prin îngeri blânzi

Și de-aceea trăim încă.

Întinzi mese în pustiu

Înmulțind și pâini și pești

Sufli Tu, și Duhul viu

Sfarmă idolii lumești.

Încă verși din ceruri mana

Și aprinzi focuri în rug,

Ne atingi și vindeci rana,

Pe trudiți îi scoți din jug.

Când strângi oameni împreună

Numele să ți-L sfințească

Te-așezi cu ei împreună

La cină dumnezeiască.

Și pe mine m-a chemat,

Pe tine, pe el, pe toți

Și ne-a binecuvântat

Înviindu-ne din morți.

Doamne! Tu, din mâna Ta,

Ne împarți la fiecare

Și talanți spre a lucra

Și leacuri de vindecare.

Împarți pâini pentru flămânzi

Și bem apa Ta din stâncă,

Ne-aduci vești prin îngeri blânzi

Și de-aceea trăim încă.

Întinzi mese în pustiu

Înmulțind și pâini și pești

Sufli Tu, și Duhul viu

Sfarmă idolii lumești.

Încă verși din ceruri mana

Și aprinzi focuri în rug,

Ne atingi și vindeci rana,

Pe trudiți îi scoți din jug.

Când strângi oameni împreună

Numele să ți-L sfințească

Te-așezi cu ei împreună

La cină dumnezeiască.

Și pe mine m-a chemat,

Pe tine, pe el, pe toți

Și ne-a binecuvântat

Înviindu-ne din morți.

Stelele sunt fructele copacului pământului,

gata coapte;

într-o zi îl va scutura Dumnezeu

și va zice:

” luați, mâncați și vă săturați!

Eu v-am iertat că ați fost la furat din copacul pe care Eu nu l-am scuturat”

Fă-ți gândul rob al ascultării de Hristos

Și îngerii vor tăbărî în jurul tău;

Poată să fiarbă iadul mânios

Căci Domnul te va ocroti în pumnul Său.

Nu vom sluji nicicând la doi stăpâni,

Hristos, Stăpânul nostru ne-a ales

El ne-a hrănit din înmulțiri de pâini

Și-n via Sa ne cheamă la cules.

Da, strugurii vor fi de veșnicii;

Atunci Edenul iar va fi deschis,

Va fi o nuntă doar cu oameni vii,

Eternitatea se numește Paradis.

Mâine, și ziua cea de azi

Va fi abia o zi de ieri

Iar prin pădurea ei de brazi

Colindă oameni efemeri.

Ziua de mâine mai așteaptă

Înveșmântată în nălucă

Se reazămă cu noaptea-n poartă

Și pare-a fi mereu pe ducă.

Așa cum trec trenuri prin gară

Ne este viața un refren;

Opresc și unii se coboară

Iar alții-abia se urcă în tren.

Drumul care vine de la Tine

nu-l voi opri

căci el aduce clipe

și zile și anotimpuri,

aduce noapte și aduce zi

și vânturi care adie

și vânt ce respiră

și furtuni și tornade,

aduce flori de gheață învelite în ierni,

aduce căprioare și cerbi

din amonte de ziduri și din baladă

aduce imnuri și vreme caldă,

sapă canioane de sărut între buze,

aprinde în stele focuri de tabără

și arde dorințe nemărturisite

stropite cu aripi cu fețe cioplite

drumul acela care umblă pe jos,

între flore de crin și destin,

între mâine și ieri, așează străjeri

și veghetori în strâmtori

să împartă puncte cardinale

stelelor polare bolnave de noapte

și bipolaritate

drumul acela sapă văi în căi lactee

predă infinitul la cheie;

rătăcitorii de drumuri să vină,

să vină, să vină

călăuziți de punctele cardinale de lumină!

« Postari mai noi — Postari mai vechi »