Se face apelul de seară:

lipsește ziua care s-a scurs;

oare unde s-a dus?

își scoate la plimbare aureolele boreale,

își numără la nord bătăile de cord,

mușcă polul crud exilat în sud

nu se va da stingerea până nu trece ningerea

cu fulgi de apel ștanțați în drapel,

până când catargul nu măsoară largul,

către adâncime,

cu scări anonime.

E aproape dimineață,

se face apelul de gheață:

din aisberg coboară ghețarul;

pe cer, Carul Mare se plimbă cu carul.

Anii care se adună unul după altul

formează vârste, nu scurtează vieți;

apropie veșnicia, pe care, îmbrățișând-o

te lași îmbrățișat de Dumnezeu

și de acolo nu te va smulge nimeni.

Dumnezeu este de partea celor

care care sunt de partea Lui

pentru că i-a ales

înainte de facerea lumii.

Apoi, scrie cu noi

pentru că am devenit literele Lui

Suntem adânci cu adevărat

atunci când munții

ajung să se scufunde în noi

acoperindu-și crestele înzăpezite

pentru a se înălța apoi curați

deasupra lumii.

Acolo unde am pus piciorul

pământul a recunoscut lutul din talpă;

acolo unde ne punem inima

cerul pregătește o Împărăție.

Să te trezești înainte de răsăritul soarelui

pentru a-i spune: “bună dimineața”!

să te culci după apus pentru a-i ura: “noapte bună”

înseamnă că între somnul tău

și celălalt somn tu poți să fii lumină,

tu poți să fii o zi.

Atunci umbrele nu s-ar ascunde după materie

și curcubeul s-ar desface în culori,

pentru ca lumina să ajungă tuturor:

celor albi,

celor negri,

celor galbeni;

celor… nouă,

celor… vouă

celor… lor.

Am scris cu penița cu vârful de stea

Scrisori de aduceri aminte;

Aștept să primesc în inima mea

Din ceruri un stol de cuvinte.

Poștașul să fie un înger

Și tolba lui fie tot plină,

Să treacă prin munții de ger,

Spărgându-i, s-aducă lumină!

La masă, la cina de taină,

Aștept să-L primesc pe Hristos;

Când vine, mă schimbă în haină:

Cea albă, de sus până jos

Pe masa cu vinul de sânge

Și pâinea din trupul Său frânt

Oglinda din cer se răsfrânge

Sfințind al meu chip de pământ.

Și sfântă-i pecetea pe frunte,

Arvuna întoarcerii-acasă;

Vorbește Cuvântul pe munte:

“Te iau de soție, Mireasă!”

Vânătorii de vânt încă stau la pândă,

amăgesc suflete ca să le vândă.

Pornesc și cotropesc popoare

apoi le-aruncă în închisoare.

Lungul și latul mătură vremuri

ninge cu sânge și te cutremuri.

Să-ngenunchem în rugăciune

Domnul vorbește. Oare ce spune?

Face minuni ca și pe vremuri

privești la ele și te cutremuri.

Nu-i totul încă pustiu nici gol

Duhul Lui Sfânt încă e sol

Îngerii ies să trâmbițeze;

Doamne, ce vremuri o să urmeze?

Uită-te la urmele pașilor tăi:

au formă de talpă?

sau urmă de ghiară de fiară,

sau urmă de foc sau de apă?

cunosc părtășii în agapă?

au urme de floare sau raze de soare?

capătă forme de genunchi

aplecați în rugăciune?

urmele tale au ce poveste spune?

pe unde au umblat, au amprentat?

au strivit buruieni? au dansat în poieni?

la izvoare s-au descălțat de păcat?

pe cel fără părinți l-au înfiat?

când calcă pe ape se varsă

să stingă o inimă arsă,

sau au făcut vreodată troc

cu iazul de pucioasă și foc?

în grădina de flori au strivit

pălămidă și spin otrăvit?

Uită-te la urmele pașilor tăi:

au un stăpân?

aleargă prin iarbă? adună din fân

anotimpuri cu care se-nsoară

de drag de lumină în zodii de vară?

Dacă îți dai inimaa lui Hristos

El ți-o umple cu eternitate.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »