Munți de mușuroaie furnicile strâng

Cum să călcăm drept cu piciorul stâng?

Nu vom șchiopăta oare prea adânc?

Vor mai plânge ape pietrele spălând?

Cuiburi fără păsări pe margini s-au ros

Vânturi răscolesc omul mânios,

Via fără struguri licitează boabe

Se clatină cerul priponit în scoabe.

Vin colindători și nu-i sărbătoare

Ultimi ocnași ies din închisoare,

Fac un parlament, în grabă, ad-hoc,

Parcă omenirea s-a oprit pe loc.

Vor vărsa din coșuri legi nesăbuite,

Demonii vor duce suflete-n ispite;

Îngerii dezleagă lanț de alizeu,

Din cer ne vorbește Însuși Dumnezeu.

Licitația de încălzire a pământului

a câștigat-o Soarele;

Dumnezeu ne-a pus în gardă

ca stelele îndepărtate și strecurate

să nu ne ardă.

Între oglinzi nu se pune zid de oglinzi

ca nu cumva infinitul

să poarte zăbrelele nevăzute

ale existenței efemere.

Într-o lume cuprinsă de vacarm șoaptele nu se aud

iar războiul își face legile împotriva legii,

rănile arate de pluguri cu lame de cuțite ascuțite

străbat deșerturi între inimile arse și amuțite.

Abia înspre seară se arată un fel de dimineață,

a îmbobocit roua dar cine să o vadă prin norii de ceață?

pot vânturile scoase din țâțână să răscolească

pulberea de țărână frământată de mână dumnezeiască?

Ne ascundem în cicatrici de frici și nu știm răspunde,

prin canale de oase cântarul cu geruri de iarnă pătrunde;

se face o mie de ani tăcere între bătăile de cord,

polul sud se așează la sud, polul nord se așează la nord.

Uneori, lumile unor oameni

se intersectează cu lumile altor oameni

și le fac țăndări;

și unele și altele

se scriu cu aceleași litere,

diferența o face nebunia lor.

Pentru întâlnirea cu pământul

norii s-au despletit și s-au pieptănat cu ploi,

apoi s-au contopit cu firele de iarbă

zămislând clorofilă

din pământ și apă și lumină.

Dacă mă cauți primăvară

și nu mă găsești casă,

sunt în vecini, la iarnă;

bem o cafea la gura sobei

și răsfoim albume de povești.

Trimite-ți echinoțiul să bată la ușă,

îți voi deschide inima să înflorești în grădinile ei.

Se iau toate literele:

se amestecă împreună

cu raze de soare și lună

se presară peste ele stele

și vise în cerc de inele.

Apoi se toarnă în matrițe de cuvinte

cu gust de arbust și clorofilă

în filă de inimi și filă de filă.

Se înveșmântează în straie

de picuri de miere și ploaie;

trecute prin câmp cu lavandă,

pe altar de poeme se aduc ofrandă.

La masa de cină de taină

poemele scot de sub haină,

fiecare, o inimă a ei;

imașul din om se umple cu miei.

Nu zgârâind pământul ne va hrăni

ci vorbind cu glia de sub rădăcnile buruienilor

și întorcând-o la lumină.

Și cea mai adâncă tăcere

este întreruptă din când în când

de câte un geamăt;

dacă ai întreba-o “de ce?”

ți-ar răspunde:

“așa respir eu”

« Postari mai noi — Postari mai vechi »