Oprește, Doamne, trupele din noi

să nu facă război aruncând cu noroi

în oameni goi ca Adam

când șarpele-l prinde în ham.

Și noi, ca adamii, ca Eva ca Iona

din șarpe clonatu-ne-am clona,

în viruși plantat-am corona prin care

ni-e foame, ni-e sete, ne doare.

Oprește, Doamne, trupele vetuste

să nu ne atace și muște,

din pomul oprit nicicând să mai guste

și fă-le să-ncalțe cărările-nguste.

Oprește, Doamne, trupele rebele

să nu fure cerul de stele,

ci fă să aducă inele acasă

căci Mirele are Mireasă!

Ajuns-am spectatori neputincioși

La jocul cu trișorii mincinoși;

Iar miza uriașă e viața mea și-a ta

Și fiecare joacă la cacialma.

De-acuma vom plăti, noi, fiecare

Căci am dormit și n-am stat în picioare

Și cei chemați să fie veghetori

Fac troc la mesele de trădători.

Firele rupte, răsucite-n fus,

Au scurs tot răsăritul în apus;

Orbecăim în noapte și în ceață,

E mult până se face dimineață.

Deși nu am postit și n-am spus rugăciuni

Se va-ndura iar Domnul prin minuni

Atunci când, pocăiți, alege-L-vom pe El

Așa cum ne-a ales pe noi Emanuel.

Se aud sirenele în munți:

piscurile încep să tremure

și să se cutremure;

tălmăcind semnele

pădurile își pun pe genunchi lemnele.

Se aud sirenele în vale:

apele strâng cu mâinile goale

pietrele seci, risipite în gropi de ispite

și vântul adună furtună,

deșertul se-ascunde sub dună.

Se aud sirenele tot mai aproape:

mormintele se pregătesc să-și dezgroape

chiriașii găzduiți peste noapte

căci iată că holdele-s coapte.

Se aud sirenele înconjurate de trâmbițe:

începe exodul pe ulițe;

din trupul de lut în care am fost

în trupul de slavă mă pun la adăpost.

Prea multe semințe de lut

Scot colți de sub spinii ce-asmut

Oștire de trupe rebele

Să sfarme catargul din vele.

În haite de lupi răpitori

Și stoluri de corbi și de ciori

Dau buzna în lanul de grâu

Să-i pună zăbală și frâu.

Dar vine Stăpânul de arii

Să-și curețe holda de carii;

Își are în mână lopata

Și îngerii zic: “Maranata!”

Semănăm cu Dumnezeu pentru că El ne-a făcut,

pentru că gândim și vorbim,

pentru că iubim,

pentru că murim și mai apoi trăim veșnic.

El ne-a înfiat și ne-a făcut frați cu Fiul Său,

S-a turnat în noi prin dragoste,

prin Duhul Sfânt,

ne-a altoit în butucul care se numește Hristos.

În trupul Lui ne-a făcut mădulare,

în Biserica Sa suntem pietre vii;

scrie cu noi epistole vii,

răspândim mireasma Isus

și suntem trimișii Lui în lumea întreagă.

Semănăm cu Dumnezeu

pentru că purtăm chipul și asemănarea Sa;

suntem ai Lui și Îi putem spune Ava, adică Tată.

Doamne, Îți mulțumesc

că m-ai făcut o făptură atât de minunată.

Nu-s rugăciunile numai cuvinte

ci și lacrimi

și mâini împreunate

și picioare îngenunchiate

a smerire;

sunt mângâieri și dăruire,

facere de bine și

popas de samaritean lângă nenorocit,

sunt inimi care bat lângă inimi

și suflete pereche

cununate de dragoste.

rugăciunile sunt tăcerile

care fac nebunia să tacă,

paharul de apă dat însetatului

și dor după întoarcerea

Împăratului

în rugăciune e focul aprins

și creștetul muntelui nins,

prin ea curge sânge de cuvânt

din Cuvântul care a fost la început

și S-a întrupat.

rugăciunea e taina întâlnirii cu Dumnezeu

și hrana sufletului cu veșnicie,

e apă vie și cel mai curat adevăr,

colindul din inimi și vise

la fereastra cerului

cu ușile toate deschise.

Groapa nu-i decât o punte

între pământ și cer;

cei chemați a învia vor trece peste ea.

În coastele ei carii rod;

dar, Dumnezeu, prin mâini însângerate,

a făcut în cer capete de pod

iertându-l pe om de păcate.

M-a luat Dumnezeu cu El,

m-a așezat în afara timpului

și m-a îndemnat să privesc lumea.

“Nu văd nimic, Doamne”, m-am plâns eu

și El mi-a zis: “privește lumea prin ochii Mei”;

așa am făcut și atunci mi-a fost rușine,

era așa de murdară și eram și eu acolo.

Există un timp numit prezentul continuu;

el acoperă toate timpurile:

pe cel care a fost,

pe cel care este,

pe cel care vine.

În el ne găsim veșnicia:

el nu mai curge,

el nu mai trece,

el nu se termină niciodată;

în timpul mamă și timpul tată

ne naștem din nou din duh și din apă.

Acolo nu își au locul moartea,

nici lacrima, nici suferința,

acolo ne este locuința;

ne vom muta în prezentul continuu

dând cortul de lut pe casa din cer.

Când luna își pune cununa de mireasă

stelele din Calea Lactee devin flori pe alee spre casa mirelui;

El așteaptă cu un buchet de lumină în mână

ivirea zorilor

și despletirea culorilor:

Roșu,

Orange,

Galben,

Verde,

Albastru,

Indigo,

și Violet.

Apoi închide încet

ușa iatacului conjugal,

aproape de malul zidirii,

când Dumnezeu ne-a frământat

spoi ne-a născut

din pumnul iubirii.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »