Răsărim în ierburi de primăvară

și apunem în frunze de toamnă;

devenim pe cerul scurtei existențe

curcubeul cu lumina împărțită pe culori;

legăm din ele buchete de flori:

pentru bucurii,

pentru lacrimă,

pentru fiori

și întindem aripi pentru fiecare zbor

în care clipim,

în care trăim,

în care iubim.

Inima nu pleacă niciodată de acasă

și ușa ei rămâne deschisă;

în fiecare din cele patru cămăruțe ale ei

o colindă mesagerii timpului

și ea îi răsplătește cu viață.

Mă rog lui Dumnezeu ca țara mea

să locuiască toată acasă la ea,

ajungă-i străinătatea și bejenia

și pe coroană să-i scrie:”România”.

Întoarcă-se părinții iar la prunci

cu bruma truzii lor în niște pungi

și pruncii să se-ntoarcă la părinți

căci lacrimile-s multe și fierbinți.

Va înflori o nouă primăvară

când țara se va-ntoarce iar în țară,

vom scoate iar la poartă tricolorul

și tot poporul îi va da onorul.

Până atunci mai așteptăm în vamă

cu-n fel de frică și un soi de teamă

dar peste graniță se vede cerul…

ridică bariera grănicerul.

Vorbește inimi-mi, Dumnezeule!

taie cărări prin mări, până devin roșii,

fă capete de pod între Eden și poarta cerului

și, între ele, ridică pe valurile lumii

corabia mântuirii Tale.

Urcă-ne în ea, lângă Hristos,

căci la poruncă Lui,

se potolește furtuna pentru totdeauna.

Cititorule,

te chem să vibrăm împreună

aerul a poeme pe aceleași teme

de la Dumnezeu,

mereu și mereu.

Lăcrimând, pe portativ de gând,

să rostim împreună rugăciuni;

când vom asuda a izvoare

să se umple albiile cu torente

germinate în Calea Lactee.

Atunci vor prinde galaxiile contur de lacrimă

și vor aluneca picătură cu picătură

în oceanul infinitului

și fi-vom atunci o altă făptură.

Priviți! Auziți! Cântăriți și gândiți!

Măsurați! Vindecați! Vă rugați și iertați!

Nu uitați! Cercetați! Scuturați! Separați!

Îndrăzniți! Curățiți! Nu-nvrăjbiți ci iubiți!

Respirați! Ajutați! Îndreptați și sperați!

Căutați și găsiți! Ascultați și vorbiți!

Nu fugiți, vă opriți! Nu dormiți, vă treziți!

Fiți puternici! Fiți drepți!

Ascultați de-nțelepți!

… Din altoi și din muguri

vinul trece prin struguri.

Pruncă a lumii, ridică-ți vălul

Să ți se vadă fața și părul.

Dacă-n păcate ai fost zămisliă

Treci Rubiconul și fii sfințită!

Sfâșie-ți haina cu semne de armă,

Cheamă-ți soldații toți în cazarmă!

Scrie tratate numai de pace,

Scoate iubirea din carapace!

Cheamă-ți vapoarele de peste mări!

Nu vărsa lacrimi la-nmormântări!

Fă să se-audă corul de îngeri

Jos, lângă oameni fără constrângeri.

Scoate țăranul iar la arat

Du arca vieții în Ararat,

Zboară-ți hulubii după mlădițe!

Pune fecioarelor flori în cosițe!

Lasă-ți mioarele iar pe imaș

Și lui Hristos neam de urmaș!

Când fi-va, pruncă, și tu să naști

Adu-ți în lume pruncii, de Paști;

Naște-i din nou, a doua oară,

Precum Hristos, dintr-o fecioară;

Cerul cu îngeri mătură norii,

Se-ntorc acasă moștenitorii.

Urcăm, urcăm, urcăm

perete de munte stâncos și alunecos,

tânjim să punem tot felul de steaguri pe piscuri,

nu băgăm în seamă avalanșa de riscuri.

Cuprinși în malaxorul ăstei omeniri

nu ne oprim la popas de smeriri,

uităm a privi mai întâi către…El…

ne trezim că urcăm pe un munte, Babel.

Se-aude o voce strigând către gloată:

“Zadarnică este silința-vă, toată…”

răsună ecoul în munții Sinai

“Nu calea cea largă vă duce în Rai;

Cel care se-nalță va fi coborât,

acel ce se-ngâmfă va fi doborât,

acel ce ascultă cuvintele Legii

domni-va în cer cu sfinții și regii”

-Unde mergi, omule?

-Mă duc să îmbătrânesc

căci nu mi-am numărat bine zilele

și deja e târziu.

-De unde vii, omule, așa aplecat?

-Din poverile ce mult le-am purtat

căci prea multă vreme am fost un nebun

și nu am știut niciunde să le pun.

-De ce nu te oprești? De ce nu te întorci?

de ce rătăcești printre turme de porci?

nu știi că mai ai un tată care așteaptă

nerăbdător

întoarcerea fiului său rătăcitor?

E ultima strajă din noapte:

îngerii sunt gata să sune din trâmbițe,

culegătorii, în vie, și-au pregătit cosoarele,

lanurile s-au copt și așteaptă secerători

Veghetorii din ultima strajă

dezbracă zorii zilei de coajă,

atuncea lumina despică, în miezul lor, semnele

așa cum securille crapă, să ardă mai bine, lemnele

Profețiile merg înainte,

au căzut lacătele de pe morminte;

omenirea soarbe păcatul trufiei

din cupa umplută cu vinul mâniei

Din loc în loc oameni în genunchi, se roagă așa:

“Facă-se, Doamne, pe pământ voia Ta”

și Domnul aude, privește la noi:

“Fiți gata de drum, căci vin după voi!”

Acei ce aud ascultă chemarea,

acei care văd urmează chemarea

și merg pe cărarea îngustă, dar dreaptă;

din lut, până-n slavă, e numai o treaptă.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »