Când vom ieși din timp,
din spațiu și materie
vom presăra praf de galaxii în infinit
și vom moșteni în trupuri de slavă,
asemeni celui al lui Hristos,
Împărăția Cerului.

Eternitate după eternitate
vom fi despărțiți definitiv de moarte,
căci la prima înviere am avut putere
să dăm piatra inimii la o parte,
prăvălind-o la crucea iubirii
în abisul din mările firii.

Când praful de galaxii se va așterne
din vremuri trecute în vremuri eterne,
știu că noi vom stăpâni
pământul nou și cerurile noi;
sunt gata să depun mărturia:
“În curând va începe veșnicia.”

Fata vântului
umblă despletită prin pădure,
răsfoind zile,
rămurind vise nedormite,
răscolind șoapte,
răsfirând ierburi,
respirând frunze,
răspândind miresme de sărut
peste buzele umbrelor
și umerii copacilor străjeri
la porțile fiorului.

Vântul răsfiră părul miresei vâslind sub voal,
Mirele pune-n degetu-alesei semnul egal;
Domnul, de sus, pune-ntre oameni semn de peceți
Ca să răsfire cu a Lui iubire urmași de vieți.

Radical din lumină este învierea lui Hristos.
Radicalul din strugure este vinul.
Radicalul din timp este viața veșnică.
Radicalul din suflet este însuși Dumnezeu.

Din lut, radicalul ești tu și sunt eu
Iar cel din inimă e pătratul iubirii.
Rădăcina pătrată a rădăcinii sunt fructele grădinii,
Iar cea rotundă, a mâinilor, este îmbrățișarea.

Radicalul din oameni sunt numele scrise în cartea vieții,
Iar cel al vieții, iubirea de Hristos.
Radicalul libertății este adevărul
Iar cel al Adevărului este Cuvântul care a fost la început.

Florile și fluturii sunt radicalul culorilor
Așa cum crepusculul este radicalul zorilor.
Radicalul tăcerii sunt ochii în lacrimi
Iar suferința din dragoste este patul din patimi.

Începutul și sfârșitul este ridicarea la putere,
Puterea este radicalul biruinței morții;
Biruința suntem noi oamenii, cu toții,
Înfiați de Dumnezeu prin Fiul Său Isus Hristos.

Am extras radical
din rădăcina pătrată a pomilor
și am dobândit fructe.

Am stors galaxiile
de distanțele de mii de ani lumină dintre ele
și a zemuit inima infinitului.

Am mutat polii frigului
în mijlocul pământului încins
și magma lui a înghețat.

Am învelit vântul cu o manta de ploaie;
își va usca aripile făcând respirație frunzelor
gură la gură.

Am legat de marginile întunericului
frânghiile luminii
și în cer au încolțit miliarde de stele.

Am scuturat dicționarele de cuvinte
pentru că nu îcepeau cu Cuvântul
care a fost la început și omul era mut.

Dumnezeu a legat iubirea de om
și omul a căpătat chipul și asemănare Lui
pentru că Dumnezeu este Dragoste.

E loc în lume pentru toată lumea;
dar pentru lumea urii nu e loc
din pricina infatuării,
din pricina mândriei care merge înaintea căderii.

Când se va curăți ea de ea însăși,
când se va trezi din beția propriei beții,
va trebui să-și numere oamenii care au rămas,
mai rari decât aurul curat
și mai scumpi decât aurul din Ofir.

De cine ai mai putea asculta, lume rătăcită,
când n-ai ascultat de Hristos
atunci când a murit pentru tine?

În Madian rugul aprins încă mai arde,
În Ghetsimani pândesc din nou cete și hoarde,
Între Egipt și Canaan e cale arsă,
Din Marea moartă, în Sodoma, lumea se varsă.

La nunțile din Cana nuntașii încă cer
Vinul cel bun din viile sădite-n cer;
În Iordan, Ioan, și astăzi mai botează
Noroade ce-au rămas cu toată mintea trează.

În Ierihon cetățile ce fost-au întărite
Se-ngroapă iar în dărâmări cumplite;
Fântâna din hotarul din Sihar
Preface apă vie dintr-un izvor amar.

Irozii lumii împărățiile își tem
Când Împăratul lumii se naște-n Betleem;
Judecători, călcând pe urma lui Pilat,
Ce este adevărul, nici azi nu au aflat.

Pe muntele Sinai s-a scris o lege-n piatră,
Pe om, cu legea-n inimi, El, Dumnezeu, îl iartă.
Pe muntele Tabor ne vom schimba la față,
La predica din munte încă Hristos ne-nvață.

Mai au demonizați, Decapole, Gadara,
Smochinu-i blestemat când nu rodește vara;
Mai fuge de Ninive, spre Tars, proroc rebel,
Dar Dumnezeu trimite balena după el.

Pe marea Galileei pășesc, ca pe uscat,
Aceia ce de spaime și frică au scăpat;
Acele neamuri care cu Domnul s-au luptat
Așteaptă judecata în Valea Iosafat.

Samaria, ca soră, Ierusalimul, frate,
Când s-a făcut lumină înc-au rămas în noapte;
De la Aser la Iuda, întregul Israel
N-au uns ușciorii ușii cu sângele de Miel.

Între Gabata lor și Dealul Căpățânii
Și astăzi, pe creștini, îi biciuiesc păgânii;
La crucea din Golgota trimis-a Domnul Sol
Să știe lumea-ntreagă: mormântul este gol.

AI zice că cei care nu L-au auzit pe Hristos sunt surzi
și cei ce nu L-au văzut sunt orbi;
pe aceștia i-a vindecat și ei L-au urmat,
dar tu, care L-ai văzut și auzit, cum ești?

Cercetați-vă, oamenilor, inima
și vedeți cine locuiește în ea!
vrăjmașul care răcnește ca un leu dă târcoale
căutând pe cine să înghită

Dar, nici măcar mormântul din pământ
nu mai are putere
pentru că piatra a fost dată la o parte
și Hristos a înviat!

În ziua în care Hrisos s înviat
moartea a murit,
întunericul a fost biruit de lumină
și puterea diavolului a fost zdrobită.

De atunci a început eternitatea
în Împărăția cerurilor
pentru copii lui Dumnezeu
și moștenitorii dau năvală să pună mâna pe ea.

Este loc pentru toți la nunta Mielului;
căci toți au fost chemați, dar puțini au fost aleși;
ferice de cei ce și-au spălat hainele în sângele Lui,
ei vor avea parte de prima înviere.

Ei au numele înscrise în cartea vieții,
li s-a pregătit un loc în cer,
vor ședea pe scaunul de domnie al lui Hristos
pentru că au crezut și au biruit odată cu El.

Între două doruri la prezentul continuu
mi-e dor de Dumnezeul meu;
atât de dor că ochii dor
ca după un izvor curat de lacrimi;

ca după un pridvor cu vise aprinse
în care miresele Îl așteaptă pe Mire,
după o viață întreagă de trăire
cu gândul la El, la El, Emanuel.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »