PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Şi carul
descărcat de lemne
se întoarce
iarăşi la pădure,
să-şi ceară
iertare.
……………….
… şi să fure
Se poate
lega
bulgărul de lumină
cu patru
colţuri
de năframă
şi apoi,
se poate
sfărâma
cu el
întunericul
În apele calde
de vară
toamna-fecioară
se îmbăiază
goală.
Când sus,
peste ape ,
stoluri
în păsări se rup,
toamna
-dezbrăcat
de frumoasă-
avea frunze
arămii
lipite de trup.
Complice
tăietorilor de lemne
la omor,
se reazămă
nedemne,
de copacul doborât,
cozile de lemn
de topor.
Abia când
am urcat
mai sus decât
zborul
am văzut că aripa
îmi era
locuită
Toamna,
dintr-un sac de nori
seamană păsari pe cer
în stol de cocori
Cu brazde- răzor
de nori albi, adânci
îngroapă plecarea
în mare şi stânci
Eu plâng şi visez
şi nădăjduesc
seminţele-păsări
cândva odrăslesc
Spre primăveri pleacă
speranţele mele
atunci, din cocori
răsar rândunele
Fericire – timp fără durată
nespulberat de vânt,
cu Omul deodată
…………………..
Sunt fericit că sunt
În veşnicia asta
să nu aştepţi
ca vântul
să aşeze
frunzele
la locul lor
în pom.
La casa cu fluturi
şi ea colorată
în aripi
ca dorul,
ajunge cuibarul
de viespi
să ia-n stăpânire
paharul
cu ciuturi
şi zborul.
La întreabarea
zăpezilor târzii,
“când să se întoarcă”?
ghioceii au răspuns:
“nu înainte
de-a ne îmbrăca
în brânduşe”.