Şi carul
descărcat de lemne

se întoarce

iarăşi la pădure,

să-şi ceară

iertare.

……………….

… şi să fure

Se poate
lega

bulgărul de lumină

cu patru

colţuri

de năframă

şi apoi,

se poate

sfărâma

cu el

întunericul

În apele calde
de vară

toamna-fecioară

se îmbăiază

goală.

 

Când sus,

peste ape ,

stoluri

în păsări se rup,

toamna

-dezbrăcat

de frumoasă-

avea frunze

arămii

lipite de trup.

Complice
tăietorilor de lemne

la omor,

se reazămă

nedemne,

de copacul doborât,

cozile de lemn

de topor.

Abia când

am urcat

mai sus decât

zborul

am văzut că aripa

îmi era

locuită

Toamna,

dintr-un sac de nori

seamană  păsari pe cer

în stol de cocori

 

Cu brazde- răzor

de nori albi, adânci

îngroapă plecarea

în mare şi stânci

 

Eu plâng şi visez

şi nădăjduesc

seminţele-păsări

cândva odrăslesc

 

Spre primăveri pleacă

speranţele mele

atunci, din cocori

răsar rândunele

Fericire – timp fără durată

nespulberat de vânt,

cu Omul deodată

…………………..

Sunt fericit că sunt

În veşnicia asta
să nu aştepţi

ca vântul

să aşeze

frunzele

la locul lor

în pom.

La casa cu fluturi

şi ea colorată

în aripi

ca dorul,

ajunge cuibarul

de viespi

să ia-n stăpânire

paharul

cu ciuturi

şi zborul.

 

La întreabarea
zăpezilor târzii,

“când să se întoarcă”?

ghioceii au răspuns:

“nu înainte

de-a ne îmbrăca

în brânduşe”.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »