Numai la Om

vertebrele

sunt clădite

în sus,

către cap.

 

Oricare altă

alcătuire

se aseamănă

cu muşcătura

şarpelui

din fructul oprit.

 

Spaţiul real

dintre zbor

şi mersul târâş

se măsoară doar

în statura

unui Om vertical

 

 

Poetul e omul
ce-şi poartă

sufletul

pe dinafară,

e Omul

care ară

în stâncă,

de unde

odată cu dorul

coboară

în fântâna adâncă

izvorul.

 

Poetul e acela

care

pune aripa

sub zbor,

cel care arată

drumul frunzelor

e cel

care adapă

cuvântul

cu lumină,

este însuşi

Gândul

crescut

pe rădăcină.

 

Mă-ntorc la tine poezie
Nu să îmi iau un ultim bun rămas

Ci să îţi ar pământul de cuvinte

Şi să-ţi ridic din geamuri storul tras

 

Mă-ntorc la tine poezie,

Dar nu plângând şi nici copil hoinar,

Cu semnul sfânt de pană pe hârtie,

Unicul meu, împătimitul dar.

 

Mă-ntorc la tine poezie,

Logodnică a sufletului meu

Te cer cu dragoste să-mi fii soţie,

Părtaşi să fim la bine şi la greu.

 

De nuntă, nu-ţi voi pune nestemate.

În focul de cuvinte-om coace pâini.

Eu vin cu haina mea cârpită-n coate

De-atâta frunte sprijinită-n mâini.

 

Nuntaşii ne-or veni pe înserate

Sub candida aprindere de lună;

Nu vor lipsi, desigur, dintre toate

Măicuţa mea şi muza mea cea bună.

 

Vom fi atât de prinşi de fericire;

N-om conteni cu prieteni să-nchinăm.

Vei fi adânca mea nemărginire

Şi-n primul vals, doar noi o să valsăm.

 

Ne-om îmbăta cum n-am fost beţi vreodată

Şi nunta noastră fi-va ca-n poveşti !

Iar rochia ta alba, dantelată,

O vom fura din trene îngereşti.

 

Ne vom retrage-apoi pe nesimţite

Şi fi-vom singuri pentru-ntâia oară…

Firesc…şi fără gesturi irosite

Te-oi dezbrăca încet, ca pe-o comoară…

 

Ne-om dărui asemeni nebuniei

Prea însetaţi de-atâtea aşteptări…

În patul conjugal al poeziei

Vom regăsi răspuns la căutări.

 

Şi din această sfântă contopire

S-or naşte minunaţii mei copii;

Iar la botez, te chem, nemărginire

Ca martor c-o să-i cheme POEZII.

 

Captivi între două netimpuri

Arzând dinăuntru  pe rug,

Mereu aplecaţi de răstimpuri

În arc,… peste brazdă si plug

 

Captivi într-un trup doar de lut

cu mâinile-aproape de cer

statuie de înger  căzut

…statuie de înger apter

 

Îndelungul drum
al rădăcinii
către frunză
şi fruct
e luminat cu gări
pe partea cu ramuri.

Iar calea
de întoarcere

de la frunză
şi fruct
către rădăcină
e fără oprire
şi vertical de abrupt.

O palidă
spre stinsă lumină
îl trage dedesupt.

« Postari mai noi