Nu sunt decât un cal înhămat
şi trag după mine Raiul
din Iad.

Dacă mă opresc,
cei săraci se îneacă
pe margini
în coadă de sapă

Birjarii de rasă
mă biciuiesc
şi-mi trag zăbală
până la sânge
mi-e foame şi sete,
sunt frânt.
Copitele-mi intră-n pământ.
Însă eu rabd
şi tac;
şi alerg;
Sunt un cal înhămat
la Infern.

Voi muri în curând împuşcat;
Şi numai Dumnezeu,
aliat,
Îmi va săpa o groapă,
Un mormânt,
Sub pomul din Eden ,purificat
Mă va preface –n gând

Există ceva
mai trist
decât moartea:
e viaţa
trăită
ca o moarte.

Despărţind fluturele
de zbor
rămâne doar
omida
care produce
larve
chiar sub arcul
de lumină
al lumii

Vânătoarea
căprioarelor speriate
a început
cu puşti automate
cu ogari
şi dulăi
asmuţiţi a ură

Hăitaşii : nişte
trepăduşi
căliţi
la uşa
spatelor plecate

Şi
Doamne,
vânătoarea
nu se mai termină
nimeni nu ştie
câte căprioare
au murit
şi câte-s rănite

Vânătorii îmbuibaţi,
ameţiţi
de carnagiu
şi vin
bolboresesc
ceva
despre vânătorile
de caprioare
care vin

… şi voi fuma

o ultimă ţigară

îngândurat

la un apel de seară

 

Cu gândul sol ,

plecat să vă colinde,

neprihănit

acolo-n prag de tinde

 

Sub stele îngheţate-n

nepăsare

voi colinda la geamuri

de uitare

 

Şi ştiu, voi fi zdrobit

de suferinţă

în loc de nuci

primi-voi umilinţă

 

Dar am să tac

asurzitor de tare

încât va bate

clopotul  în mare

 

…voi fi prezent

cu o valiză-n gară

încolonat

la un apel de seară

 

De ce mai tac poeţii

deşi mai sunt cuvinte?

De  ce  la maluri , valul ,

începe să se zvinte?

 

De ce lumini şi umbre

trăiesc îmbrăţişate ?

De ce doar din adânc

vin „lacrime” curate ?

 

De ce pe vârf de munte

zăpezile sunt nude ?

De ce tot plânge  omul

şi nimeni nu-l aude ?

 

De ce n-ajunge zborul

să-şi mângâie aripa ?

De ce-n bruma speranţei

se cuibăreşte frica?

 

De ce în rugăciuni

înmuguresc păcate?

De ce în scăldătoare

nu-s apele curate?

 

De ce la cârma lumii

conduc restanţieri

De ce începe iarna

în miez de primăveri ?

 

 

 

 

 

De ce însingurate

mor florile-ntre spini?

De ce ne-ajung copii

hamali printe străini?

 

De ce pun întrebări

Când nimeni nu-mi răspunde ?

……………………………..

Mereu vom căuta

Ceva ce se ascunde

 

Tu omule aştepţi

Ceva, cumva, să vină

…………………….

Dezleagă-te la ochi !

Şi vei umbla-n lumină

Deasupra ochilor,
mai aproape
de gând,
rămureşte sufletul
din nepământ.

Când umbra păcatului
râureşte
ispită
ceternele roşii
ale ochilor
nu au putere,
noiane de lacrimi
să-nghită

Deschide-te
surâsule
pe gură
cum se deschide
floarea
în cais.
Tu , ochiule
te curăţă
de zgură ;
somnule lin,
alunecă
în vis.

Pe frunte
nu se urce întristare
ci doar pecetea
gândului curat
mâna
se-ntindă
într-u-ajutorare
iar palmele
se-ntoarcă
din furat.

Din lacrimi
să se-adape
rădăcina
care-nfrunzeşte
trupul
vindecat
în suflete
coboare-se lumina
purificată
pururi
de păcat.

Urechea
să asculte
tot cuvântul
care-a plecat
s-aducă
rugăciuni.
Voi boteza
în Ioardan
Pământul,
apoi,
începe-voi
să fac minuni.

E prea puţin
o inimă
în piept;
e prea mult
frig şi gol
în jurul ei
Mă nasc în Betleem,
apoi, aştept
să urce la Golgota
răstignitorii mei.

La întrebarea:
ce poate ajunge mai sus?
aripa sau zborul?
s-ar putea răspunde
că aripa este o aripă
a zborului
iar zborul este
un zbor al aripii

Deasupra, nu poate fi
decât dorul,
şi el
cu aripi de zbor.

Ajuns în
pridvorul
unei fete
frumoase
Zburătorul
a început
sa iubească

Aplecându-şi
aripile
a dor,
eternul Zburător
aşteaptă
iubita
să-i crească.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »