E vinovat
acel
ce a pătat
patul iubitei
cu păcat.

V-a rătăci
într-un
deşert
de căutări
şi amăgiri.

V-a fi iertat
când
în genunchi
v-a reaşterne
peste regret
patul curat.

Deşi aşezaţi aproape
de ureche
de gură
şi de nas,
ochii
n-au învăţat
nici auzul
nici gustul
nici mirosul

Numai aşa
fiecare
s-a apropiat
de gând

Valul care
loveşte stânca
se-ntoarce iarăşi
în larg
înfrânt

trage in piept
vânt
şi porneşte iar;
şi iar nu învinge

va ridica
steagul
din bernă
când va atinge
înălţimea
lacrimii curse
pe pernă

Există Oameni
a căror
umbră
e mai neagră
decât
întunericul;
Nu pentru că
i-ar lumina
un Soare
mai puternic;
Teribilă
umbră -aproape solidă-
a sufletului
care
taie în felii
până şi noaptea.

S-au abătut asupra noastră anii
cu valurile lor de încercări
Ne-au înclinat ori zdrenţuit catargul
când navigam în noapte peste mări

Ne-au nins la tâmple firele de păr
şi ne-au brăzdat obrajii-n şir de riduri
Ne-au domolit în alergare paşii
ne-au ridicat spre tinereţe ziduri

Suntem mai firavi şi mai trecători,
parcă mai singuri şi mai văduviţi
de a cocoşului cântat în zori,
de ani , ce nu s-au mai lăsat trăiţi.

S-au abătut asupra noastră anii
o promoroacă, parcă, prinde clanţa
Vom ancora în cheiuri liniştite
şi spre destin ne-am îmblânzit speranţa

Timpul dinafara orelor
când muşcă
zăpada din mijlocul verii,
se porneşte sirena
legată
de inima dinţată
a tăcerii

Vei fi
cu adevărat
singur,
în ziua cu soare,
în care
nu-ţi va fi
aproape
nici măcar
umbra

Am spart literele
căutând înăuntru
până să înţeleg
că numai
şi numai
unite
cuvintele erau
chiar sâmburele

Am văzut cum ciutura
se aplecă însetată
să se adape
Şi am mai văzut cumpăna
cum o îneacă
în apele tulburi…
de sub ape

Intâlnirea
ceasului
cu timpul
s-a amânat
până
când,
gândul
se va
desprinde
din cuiele
ce-l răstignesc
între
limbile
ceasului

« Postari mai noi — Postari mai vechi »