PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Cuvintele mele
ţi-au rămas pe trup

Dezbracă-le cu grijă
şi culcă-le în gând ;
peste noapte
se vor furişa
în vise

Cum timpul
dinapoia mea
se face
sul,
grăbescu-mă
să ajung
roată
spre a mă rostogoli
înspre limanul
unde
se desparte
noaptea
de zi.

Cărarea
care răzbătea
pădurea
s-a rătăcit

Spre dimineaţă
tăietorii de lemne
au dat peste ea
într-o fundătură

Era speriată.

Când,
ţi-au rupt
coarda de vioară
şi ţi-au legat mâinile,
tu,
ai început
să cânţi
din lacrimă

De ce e foaia
albă de hârtie ?…
pe ea n-a păcătuit
încă
nici un cuvânt…

Dacă-o atingi,
ai putea strivi
amprenta
unui gând

Eu am voie să tac
Tu ai voie să plângi
El și Ea se împac’
Noi mai mergem pe brânci

Voi sunteți mai egali
Decât semnul egal
Ei sunt oameni-șacali
Ele n-au piedestal

Eu voiesc a vorbi
Tu voiești a muri
El și ea se-nvoiesc
Noii noi ostenesc

Eu alerg după dor
Tu-noptezi și te-ascunzi
El și ea fac amor
Noi trăim printre scunzi

Voi târâți după voi
Carul plin în noroi
Ei se-nhamă și trag
Ele-așteaptă în prag

Eu am voie să Eu
Tu ai voie să Tu
El și Ea se rotesc
Între da și-ntre nu

Noi uităm a uita
Voi uitați a cânta
Ei împart și despart
Ele strâng vasul spart

…………………………….

Eu vă-nvăț conjugări
Voi iubiți dragii mei
Între două-njugări
Pâna ce și pe ei !

Talpa
picioarelor goale
scrie
– pe pulberi – vecie
Calea cu semne
care, răsturnată
în ape
ne seamănă

Nu puneţi oglinzi
pe calea
cu semne
ca nu cumva urmele
în pribegia lor
să dezlege
râul de izvor

Bocetul
sălciilor părăsite
urcă pe firul
apelor dulci
să-şi caute
fiicele despletite

Și le-a găsit jelind
-lângă cetate-
sărutând apele
cu buzele lor
însetate

Ce tristă este casa
părăsită
Cu geamurile plânse
a pustiu,
Cu streaşina bolnavă
şi răcită
Cu frunze grămădite-n
gardul viu

Ce goală este prispa
şi ocolul
Ce buruieni ciudate
cresc în poartă
Cât de adânc e
în fântână golul…
Găleata ciuturii
nu are toartă

Şi nu mai râd muşcatele
în geamuri
În şură putrezesc
nişte coceni
Mă înfioară pomul
fără ramuri
………………….
În alb, pe uliţă
mai trec mireni

Va veni
vremea
când
Soarele
nu va mai roşi
la
sărutul
înserării.

Întunericul
va aştepta
în zadar,
– în gara fără linii –
expresul de noapte
către
mijirea zorilor

« Postari mai noi — Postari mai vechi »