Întors din viitor
mă dor
amintirile care vin
într-un picior
dinspre destin

În noaptea asta
mă înrolez
în trenul
care duce
spre
dimineaţă.

voi izbândi
norii
din ceață
a-i deszăpezi.

… şi gândurile tale,
toate,
să le îmbraci în zale,
că,
poate,
prea dis-de-dimineaţă,
veni-vor tâmpii
să te arunce
în suliţi de viaţă.

În mine
păsările au supravieţuit
găsindu-şi
aripa şi dorul ;
cântecele n-au murit ;
măritatu-s-au
cu gândul şi dorul

zăgazurile n-au cedat
vâltorii răzvrătite de pacat ;
nici norii, în potop
nu au erupt ;
razele de soare
îngreunate de ninsoare
nu s-au rupt

În mine,
bătăliile n-au început
să ducă razboi ;
ele erau singure,
eu eram doi

Steagurile învinşilor
nu le-am coborât
în jarul răzbunării
le-am văduvit numai
de mândria
şi îngâmfarea
fluturării ;

În mine
cătuşele disperării
nu s-au închis
a obidă ;
am botezat fluturii
care se năşteau
colorat
din omidă,
avalanşele
nu s-au prăvălit
ci au urcat peretele
muntelui
la spovedit

apele învolburate
nu le-am văduvit
de izvor ;
torentelor lor zbuciumate
le-am hărăzit
adăpostul în dor

lacrima nu a spălat
ochii
spre a vedea durerea ;
a fost însăşi tăcerea
care a săpat
drumul către sufletul
meu botezat

potecile nu au căutat
disperate
ieşirea la drum ;
prin ele drumurile,
au renăscut
din cenuşă şi scrum.

În mine,
căutările nu şi-au dat
întâlnire,
nici mările nu au avut
vreo oprire
abia că oceanul
vărsat în pahar
mai spală sudoarea
de gustul amar

am dat drumul
florilor
oprite în ham
sub razele soarelui
să urce în ram

mi-am deschis
toate braţele
între pământ şi cer
Cu ele
început-a să zboare
îngerul apter

Între noapte şi zi
începe o lume eclipsă :
de la facerea ei
până la ultima
profeţie
din Apocalipsă !

Nu zăpezile
ne aduc ierni,
ci,
iernile
sunt anotimpurile
în care trăiesc
zăpezile

Fiecare gând
e vegheat
de alt gând;
altfel,
în rătăcire
cine ar mai
osteni
căutându-ne ?

Doar ochii
poartă amprenta
sufletului

Îndrăzneşte
a-i privi
şi vei dezveli
gândul

Ce a pierdut
fluturele
de pe aripa sa?

Poate chiar
zborul.

Sau
numai distanţa
dintre aripă
şi aer.

Dacă am aripi
trebuie
să mă înalţ
dincolo de zbor,
aşa încât,
măcar
cu zorile
să dirijez
corul de îngeri.

Între mâna
care dă
şi mâna
care cere
nu-i diferenţă
de degete;
fiecare tremură
altfel

« Postari mai noi — Postari mai vechi »