Să faci o coardă să vibreze
ai nevoie de mâini, de tranșee și metereze,
ai nevoie de foc și de rug aprins,
de inimă în fald de catarg
de corăbii în port și corăbii în larg.

Să faci o coardă să râdă, să plângă
ai nevoie de inimă în partea stângă,
în față și în spate, ai nevoie de inimă în toate,
ai nevoie de șoapte.

Să faci o coardă să fie o coardă
trebuie să stai cu respirația de vorbă,
să tremure a gând și a tril
apoi să înflorească în trandafir.

Să fii tu o coardă vibrândă
ai nevoie de furtună blândă
și de vârtej de cicloane în icoane,
ai nevoie de scară spre suflet de vioară.

-Păpușă, pe tine cine a vrut să te facă om
și nu a reușit?
-Tu întrebi, omule, Tu, care ești doar marionetă
mânuită de păpușari?

În aceia care ard ca o lumânare,
inima lor arde mai tare,
lumina din ei nu are zăbrele,
nu vine din stele, ci vine de sus
de-acolo de unde venit-a Isus.

-Cine, sau ce ești tu,
pământule-fir-de-praf,
în univers?
-Eu sunt cel ales mai întâi
să fiu nepustiu, să fiu un Eden
când toate erau un desen
ieșit în dimensiuni de minuni.

Sunt cel dintâi care s-a împrumutat omului,
să capete chipul Creatorului;
și eu am fost plămădit de olar
și binecuvântat cu suflet și har.

Deasupra port cerul albinelor,
în mine pe cel al rădăcinilor,
mă învelesc cu vremi de anotimp,
găzduiesc abisuri și munți de Olimp.

Păzesc vapoarele să ajungă la maluri,
sădesc în oameni vise cu idealuri;
vulcanii mi-i sting când erup,
am și eu un suflet și trup.

Eu nu-mi părăsesc locuința
cum nu-și părăsește nici omul credința;
de-ar fi ca să fiu de-acasă chemat
aș ști că-n Mireasă Hristos m-a-mbrăcat.

Visez la o nuntă precum la destin
cu oameni în haine curate de in;
aștept să cânte din trâmbițe îngerii…
prind viață iar oasele în văile plângerii.

Mulțumesc, Doamne, că respir,
Ca văd, că aud,că gândesc,
Că în ghemul vieții sunt fir
Din care mă țeși în trupuri cerești.

Îți mulțumesc pentru pâinea din cer
Și colțul de pâine pe masă,
Nimic nu-ndrăznesc să Îți cer
Că-n mine făcutu-Ți-ai casă.

Nimic dintre toate ce am,
Nimic nu aveam înainte
Când încă eram în Adam
Rușinea fiindu-mi veșminte.

A Tale sunt toate și eu sunt al Tău,
Ca Petru mi-am plâns părerea de rău;
Umblat-am prin lume ca fiul pierdut,
Am fost doar o umbră cât nu Te-am avut.

Acuma, Te am, acum că mă ai
M-aștepți la-ntâlnirea în Rai;
Străpungă Cuvântul a lumii ființă
Făcându-i în cer locuință!

Dacă am privi cu băgare de seamă în sus
am vedea cum cerul, cu furca la brâu,
toarce din caer lumină în fus
și atunci curcubeul devine un râu.

Atunci țesătoarele așternu-și covoarele
și fac rânduială pe jos;
se-ntunecă luna și soarele,
coboară în lume Lumina-Hristos.

Îmbătrânim și ajungem copii
neîntâlniți cu toată viața;
dacă ridurile sunt potecile de întoarcere,
lacrimile ajung râuri care se varsă în izvor.

Încălțați în opinci și veniți de la plug
Au purtat România pe umeri,
Cu o mână pe armă și cu umerii-n jug
Se târăsc prin tranșee, să-i numeri:

Un erou, doi eroi, un schilod și un ciung,
Un stindard, o redută, în pridvor un orfan
Să ne lase pământul și întreg și rotund…
O bătaie de clopot ca un pumn de ciocan.

Ei, acei anonimi, nu au loc în istorii,
Nu au loc în pământ căci pământu-i vândut;
Inamicii de astăzi se ascund în orgolii…
Tu, opincă-n muzee, cât de mult m-ai durut.

Doamne, spune lumii bete să tacă,
să-și tragă sabia înapoi în teacă,
a făcut prea mult prăpăd și măcel
și împăratul ei nu e Emanuel.

Mai oprește-o, Doamne, din nebunie
că s-a pierdut în deșert și pustie;
oprește-i dezmățul și ține-o pe loc
căci prea e aproape de iazul de foc.

E oarbă. Dă-i iarăși vedere!
și dacă-i beteagă dă-i iarăși putere,
putere să-și plângă păcatul amar
și iart-o precum l-ai iertat pe tâlhar.

Au cântat cocoșii pentru-a doua oară,
Lumea otrăvită trage iar să moară,
Nu a ținut seama de vremi de căință
Și nu și-a făcut vreme pentru pocăință.

Bogăția ei o prinde rugina,
Hoții vin s-o fure și-i calcă grădina,
Aurul și-arginții îi sunt o povară,
Clopotele bat… lumea o să moară.

Steaguri peste steaguri coborâte-n bernă
Stau de mărturie pentru-o lume ternă…
Pare-o vale-ntinsă de oase uscate.
Până când Hristos valea o străbate.

Amuțesc cocoșii, trâmbițele sună,
Peste lume plouă iarăși vreme bună;
Oasele prind carne, ies morți din morminte,
Cuvântul dintâi a născut cuvinte.

Ele se înscriu în Cărțile Legii,
La oaste se-nscriu drepții și vitejii…
Urmează o luptă în Armaghedon
Isus va învinge și va sta pe tron.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »