-Cine, sau ce ești tu,
pământule-fir-de-praf,
în univers?
-Eu sunt cel ales mai întâi
să fiu nepustiu, să fiu un Eden
când toate erau un desen
ieșit în dimensiuni de minuni.

Sunt cel dintâi care s-a împrumutat omului,
să capete chipul Creatorului;
și eu am fost plămădit de olar
și binecuvântat cu suflet și har.

Deasupra port cerul albinelor,
în mine pe cel al rădăcinilor,
mă învelesc cu vremi de anotimp,
găzduiesc abisuri și munți de Olimp.

Păzesc vapoarele să ajungă la maluri,
sădesc în oameni vise cu idealuri;
vulcanii mi-i sting când erup,
am și eu un suflet și trup.

Eu nu-mi părăsesc locuința
cum nu-și părăsește nici omul credința;
de-ar fi ca să fiu de-acasă chemat
aș ști că-n Mireasă Hristos m-a-mbrăcat.

Visez la o nuntă precum la destin
cu oameni în haine curate de in;
aștept să cânte din trâmbițe îngerii…
prind viață iar oasele în văile plângerii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post.

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website