Când ajung la ape
alergătorii nu se opresc;
cu trupul asudat
le cuceresc
umblând pe ele
ca pe uscat;
stăpâni de mare
urcă pe val
când au chemarea
celuilalt mal

O! biată ţară,
cuprinsă între neputinţă
şi gheară
O! biet popor
încorsetat în mersul aplecat
de târâtor…

săracă patrie fără nimb
devalorizată
la cursul de schimb
și înstrăinată

bolnavă naţiune
închisă în paranteze
de ecuaţii
fără raţiune,
și fără noțiunea de nații
fără numitor comun
şi fără antidotul imun

Încă aleargă ziua
după noapte
cu gând să o dezbrace
de rochia de stele

înspre amurg
îşi mai vorbesc în şoapte
ceva despre logodnă
şi inele

S-au ciocnit destinele în noapte
pe un picior de spin ;
au strivit între ele inimi necoapte
pe pământ străin

rătăcesc năfrămate fecioarele
pe drum înfundat;
li s-au copt ostenite picioarele
de mers degerat

năpustesc întregi constelaţii
spre lumânări
aştept înfrigurat inundaţii
cu încercări

se descos dinspre nori ploile
cu bulgări greoi;
s-au amestecat cu stelele, oile…
şi pasc în noroi

Eu vorbesc
tu asculţi
el aude;
ei aştern
pe pământ
paie ude

Eu am plâns,
plângi şi tu,
ei nu ştiu
ce târziu s-a făcut,
ce târziu…

Eu mă rog,
tu asculţi
ei privesc;
te acopăr
cu veşmântul
ceresc

Te iubesc
mă iubeşti
ne urăsc;
ne-ncetat,duşmănos
ne pârăsc…

Eu trăiesc,
trăieşti tu,
oare ei
de ce merg
după alţi dumnezei ?

Când s-ampotmolit
cuvântul
în noroi
literele au sărit
să-l tragă ‘napoi

cuvintele cufundate
s-au urnit
când, în cete ordonate
literele
s-au unit

Robii care au tras
corabia la mal
au fost goniţi la vânătoare
-fără puşcă ori sabie-

îi urmau, de pe cal,
-printre fiare-
vânătorii din corabie

Dacă muşcăturile
şarpelui veninos
omoară sau ard;

veninul vorbelor
te coboară
înainte de moarte
în iad

Oamenii care se târăsc
se aseamănă cu şerpii…
şi totuşi
pentru a-l amăgi pe om
şarpele
nu a învăţat a merge

Întotdeauna
sfârşitul e la capătul celălalt
al începutului…

numai alergătorii
îl pot vedea

« Postari mai noi — Postari mai vechi »