Lupii fără colţi
şi fără gheare
au fost hăituiţi
de mioare-ogar
şi pedepsiţi
pentru mieii răpiţi
şi jertfiţi
fără altar

Mă feresc a pune
Şi rima în vers
Dacă inima ei
Va bate invers

Dacă ai ajuns la capăt de linie
Nu deznădăjdui;
Apucă-te
Şi du linia mai departe!

Pomilor nu le cresc mâini
nici picioare
şi în loc de muguri
nu primesc ochi
pentru că ar începe a vorbi
si ar umbla de colo-colo
în loc să-şi vadă
de coacerea fructelor

Între prima şi ultima zi
a vieţilor noastre
mai încape doar o singură zi:
la unii cu multă lumină,
la alţii, cu prea mult întuneric

Dacă ochiul e rănit,
compresa cu lumină îl vindecă;
dacă
inima suferă,
numai o altă inimă îi poate lua durerea
şi dacă sufletul ajunge a tânji
numai apa vie îl poate limpezi

Odată doborât de pe picioare
Copacul se desparte de cei vii şi moare
Şi retezat de la fluierul piciorului
Se lasă dat pe mâna cioplitorului

De dragul formei ce va fi să fie
Tăcerea lui,parcă e poezie

Ademenind pe vulg cu lăcomie,
Deşertici,fără suflet, pe dinăuntru goi,
Înşelători de oameni în ţarină pustie
Şi răpitori ca lupii între oi

Avizi după oferte de mărire
Dar găunoşi în scorbura umană,
Zidiţi din cărămizi muiate-n fire
Şi sfidători la milă şi pomană

Clădiţi pe temelii neterminate
Pe buze de nisipuri mişcătoare
Ei vor să pară că le ştiu pe toate
Iar tu, eşti doar o frunză în vâltoare

Deşi , de toate te apucă sila
Când vor veni de toate să te certe,
Din brâul inimii îţi slobozeşte mila
Şi roagă-ţi Dumnezeul tău, să-i ierte!

S-au dus şi umbrele la scaldă
fără însoţitor.
Mantia întunecoasă a nopţii
le-a ademenit
în haremul lor

Răsturnat peste orizont
amurgul
îşi încinge sugativa
în blidul cu vopsele
al soarelui

« Postari mai noi — Postari mai vechi »