Stelele cosite
Se-ncâlcesc în caier
Marile furtuni
Rămân fără aer

Se fac rugăciuni
Pentru împărați
Aliații morții
Să n-ajungă tați

Valuri de păcate
Inimi cuceresc
Asaltând cu toate
Scaunul ceresc

Înghițit de chit
Proorocul Iona
Întinde vremelnic
Mâna, lui Mamona

Vraci și ghicitori
În vorbe stâlcite
Încâlcesc mai mult
Vânturi încâlcite

Stelele curate
Peste cer se zvântă;
Cu candele-aprinse
Au venit la nuntă.

Auziți cum cântă
Pacea lumii, sfântă;
Clopote din cer,
Dangăt de mister

Stelele viori
Strălucesc din sori,
Se deschid cu cheie
Căile lactee

Plâng meteoriți,
Cum ar fi sfințiți,
Când meteorite
Pun cântări în pite

Colțul de la pâine
Rămâne și mâine,
Auziți cum plouă
Cu o lume nouă.

Aerul care ajunge
în mijlocul furtunii
nu este complice
prăpădului;
a ajuns acolo
pentru a-l potoli.

Dacă desparți fluturele
de aripi și floare,
seamănă a șarpe
omida târâtoare

dacă desparți pasărea
de aripi și zbor,
rămâne în urmă
o dâră de dor

dacă se despart îngerii
de îngeri căzuți,
se-ncalță cu aripi
toți pașii pierduți

dacă se desparte cerul
de pământ,
drumul spre lumină
se înfundă în vânt

dacă-l desparți pe om
de trupul de lut
încolțește nădejdea
unui nou început

dacă se desparte omul
de despărțire
hambarele se umpu
cu rod de iubire

Când se desparte de om
rătăcirea și minciuna,
atunci se desparte
viața de moarte
pentru totdeauna.

Marea iubire
a stingerii
dintre apă și foc
avea întrebări
fără răspuns
din loc în loc…

Niște ploi colorate
au ajuns pe pământ,
după haine curate,
și zvântate de vânt.

Peste frunze și ierburi
au plouat cu verde,
iar peste pomii în floare
mai mult cu alb
și cu roz

ajutându-le să se ridice
au plouat
cu auriu și galben
peste spice,
iar peste pădure
au plouat mai târziu
cu toate culorile
dar cel mai mult
cu ruginiu

în mijlocul florilor
au încins
jocul culorilor,
iar în apele domoale
și torent
pictau cu transparent

după ce norii
se descălțau de recoltă
rămânea credincioasă
culoarea albastră
pe boltă

amurgul l-au vopsit
cu grijă și încet
în al-albastru
și roș-violet

să capete culorile splendoare
împrumutau auriul
și căldura
de la soare

niște ploi colorate
ajungeau pe pământ
pe același traseu:

pașii lor de mister
-sub formă de ace-
arcuiau între coarne de vânt
cărări de curcubeu
coborât din cer
să se îmbrace.

Copacii se-mbracă în frunze
Iar cerul în haine de nori;
Își pune amurgul pe buze
Ampentă cu sânge de sori

Dureri mai descântă dureri,
Plecările-așteaptă venirea,
Dau semne veșminte de meri
Că lacrima soarbe iubirea

Minciunile-mbracă nebunii
Cu hainele lor aurite;
Pucioasa din iad și tăciunii
Mai sapă în inimi golite.

Priviri se îmbracă-n cuvinte
Sub umbre de gene sfioase,
Plantăm între gropi și morminte
Amestec de carne și oase.

După ultimul ei cuvânt
poezia tace
din respect pentru tine,
cititorule,
căci vrea
să te asculte.

M-am săturat de falsa libertate;
Nu vreau să mă mai port în nonvalori;
Aș vrea să n-o mai port silit în spate
Căci prea m-apasă roțile de mori

Nu vreau să fiu vecin cu anarhia,
Cu falsele valori ce-au răsturnat valoarea
Și care au înfipt în România
Batjocura-mpletită cu teroarea

M-am săturat de strâmbe libertăți,
De forma lor rămasă fără fond,
De-o țară exilată în străinătăți
L-a cărei margini nu mai facem rond

M-am săturat de dreptul de-a minți,
De-a ne preface-a fi neprefăcuți
Și nu mai vreau blesteme a sfinți
Cum nu mai vreau să mai umblăm desculți

Mi-e silă libertatea să se vândă
Odată cu pământul țării mele;
În libertate hoții stau la pândă
Și mestecă dureri între măsele

De-aceea mă îmbrac cu altă haină
Țesută în războaiele dreptății
O dă Isus, la Cina Cea De Taină,
Când te așezi la masa Libertății

Din libertatea neeliberată
Aș vrea să iasă zarca închisorii
Și, sfarme-se în fulgere odată
Peste pustia lumii, trădătorii!

M-am săturat să văd prostituată
O patrie în care m-am născut.
Mai naște-mi ,Doamne,țara înc-o dată
Și pune-i nume sfânt de la-nceput!

Cât ura nu se vindecă de ură
Nu-i chip de Dumnezeu peste făptură;
Iertarea cât nu-nvață a ierta
‘Nălțarea va ajunge a cădea

Nici terebinții nu stau în picioare
Cât nu-și scot umbrele din închisoare
Iar somnul nu rămâne adormit
Cât deșteptarea nopții l-a trezit

În urmele de pași dacă nu-i drum
Orice-alergare se preface-n scrum;
Genunchii de sub cruce, îndoiți,
Pun în umblare pașii rătăciți

În curcubeu se macină culori
Iar încercarea-i moară pentru mori,
Izbânda e victoria finală
… Lipsește zilnic școala de la școală.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »