Loialitatea cărărilor
stă în aceea că,
niciodată ,ele nu se fac
singure;
recunosc totdeauna
că înaintea lor
au fost niște pași.

La trecerea apei prin foc
flacăra a învățat să se stâmpere,
izvoarele să cânte
și ploile
să se înfierbânte

la trecerea focului prin ape,
mările
s-au dat la o parte,
izvorele s-au întors din drum;

alteori, apele s-au întărit
ca uscatul
ori au țâșnit din stânci
și au tăcut la poruncă

cea desăvârșit de curată
s-a făcut apă vie
și-mi curge în vadră.

Aripa luminii
și aripa întunericului
au strâns către olaltă
soarele,
împăcându-l cu înserarea.

Nu luați stâncii
înălțimea ei
dacă o vedeți uneori sub ape.
A coborât acolo să se adape
ca mai apoi,
pentru voi,
să dea drumul izvorului
din vârf de munte.

În fiecare zi florile
își pun haine
de sărbătoare
pentru nunțile
culorilor din curcubeu
cu:
rădăcina,
tulpina
și floarea,
în prezența
nuntașilor din ploi.

Stelele,
cu forma lor de clopote,
nu se aud
nu pentru că ar fi
prea departe
ci,
pentru că
noi
suntem prea depărtați.

Dovada dragostei
fără pereche
dintre apă și stîncă
are drept temei
învoirea apei
de a se îndoi
întotdeauna
după formele ei

iar pe înălțimi ,
atunci când plouă
îi este apa
lacrimă stâncii
iubindu-se-amândouă

O lumânare
nu plânge niciodată;
ea arde,
topindu-se
de drag de lumină.

De ce nu plouă în stele?

Ca nu cumva,
apa din cer
să se împreune cu materia
și să ajungă un fel de noroi

așa cum se întâmplă
pe pământ.

Da-ul tă
să fie da
și nu-ul tău
să fie nu.

Afară numai de eroare
de a spune da,
minciunii,
și nu, adevărului

« Postari mai noi — Postari mai vechi »