Mi-e dor de poezii
fără cuvinte;
de exemplu :
de cele ale ochilor,
ale mâinilor
sau ale buzelor

ele nu se tipăresc,
nu se rostesc,
nu se recită,
nu duc în ispită;

ceea ce fac,
ele fac
atuncea când tac.

Mi-e dor de poezii
fără cuvinte
între un îndrăgostit
și o fată cuminte.

Sărutul cu buze de ură
Se numește mușcătură

Atingerii de harpe
Cu mâini necurate
I se spune
Târâtură de șarpe

Despărțirea inimi de pace
Se numește carapace

Spălarea picioarelor
Cu lacrimi și ape,
Învelirea lor în ștergar,
Se numește agape
Și se este un dar

Întoarcerea la credință
Prin suferință
Se numește pocăință

Cănd moartea va muri,
câmpii de flori vii
s-or desrăstigni
din coroane
scotindu-și din coaste
piroane
si vor inunda
la chemare
-prin brațe deschise-
în nunta cea mare
din vise

bucurându-se
vor divorța
de-nmormântare,
măritându-se
cu cerul
gătit de-nălțare.

De-o parte
și de alta
a aceluiași geam
florile de gheață
sărută florile de cireș
-urcate în ram-
pe gură și pe față

le vede soarele
și se roșesc
ascunzându-se-n noapte,
apoi se îmbracă-n cămăși
de cireșe
aproape coapte.

Zborul păsărilor
are asemănarea cărților
deschise la mijloc:
dedesubt,spre pământ,
o copertă de umbră;
deasupra,
spre cer,
lumina cuvintelor
de mister;

arzând către inimi
prin vâltori
a cucerit aerul,
a biciuit ploaia,
a despărțit umbrele
-cum ai despărți turmele-
și mai ales
e stăpânit de învingători.

Mi s-a făcut milă
de umbra-mi docilă
care m-a urmat
oriunde-am umblat

am plâns pentru ea
când a-nceput a șchiopăta,
eu,
cel care
uitam că mă uit
tocmai la ființa mea.

Neavând un umăr
pe care să plângă
copacul își crește singur
brațe din trup,
(aproap fără număr)
cu crengi încolțite din… umăr.

Pentu a se întâlni
două stele apropiate
și-au trimis lumina
în eternitate
cu pâini în desagi
-pentru drum-
și cu poruncă
de a hrăni cerul
pentru fiecare zi
de muncă.

Numai zăpezile
își dăltuiesc sărutul
în fulgi
cuibăriți pe pământ
și înveliți cu mantii
de vânt

numai zăpezile
sărută rece
de teamă a nu se topi
peste torenți
spre văi adânci
din descendenți
de colți de stânci

furați de soare
în aburi: care
vor dăltui
în altă zi
alte săruturi,
noi începuturi,
alți fulgi de nea
în pijama
când dau să cearnă
-vânzând povești-
neomenești
în seri de iarnă
dumnezeiești.

Peste povârnișul nopții către zi
Cară de-ntuneric nu mai pot opri;
Nebunia lor le-a pornit să vină
Să verse plumbii de-ntuneric în lumină

Dar nebunia este nebunie:
Nu-ncape moarte într-o viață vie
Iar plumbii de-ntuneric vor muri
Când veșnicia va veni în zi.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »