Peste blatul de frunze ruginii
se presară straturi de brume argintii
până îl pătrunde bine,
mai ales în păduri, livezi şi vii

Când se face ziua mai scurtă
se dă drumul la păsări călătoare
să ducă doruri în țări arzătoare
iar cu ce rămâne se face miezul
moale din pâine

fructele se dezbracă de capot,
se pun în dulcețuri şi compot
apoi se întind la odihnă , în tihnă,
să împacheteze şi să grebleze umbra lungită şi arsă,
apoi să o ducă în casă.

Se ia o iarnă bine înghețeată
pudrată cu zăpezi şi frăgezită de ger,
se încălzeşte încet la focul dragostei
din inimă şi din suflet,
apoi i se lungeşte lumina la capete
de o parte şi de alta
până capătă forme egale

Ce cade din întunerec se lasă la macerat
până la vremea iernii viitoare

Se încrustează cu semințe fel de fel
apoi se lasă să crească
până capătă o culoare verde-de-viață
şi peste tot se acoperă cu frunze
şi ierburi

Din când în când se verifică
prin cârduri de păsări călătoare
pe calea de întoarcere,
făcând cuiburi mari şi cuiburi mici
pentru ouă , care , şi ele vor prinde la urmă aripi

I se umezeşte coca-pământ cu ape de sus
şi ape de jos ca mai apoi să se lase la zvântat
atâta cât cuprinde vântul dinspre miazăzi;

Dacă o prinde arsură de frig
se lasă să o doară
adăugând speranțe şi vise în doze de aşteptări

Se străpunge peste tot cu săgeți solare
până o cuprinde un parfum
şi deasupra devine albastru

La urmă se ornează cu flori multicolore
peste pomi şi grădini
până apar muguri,
ca nişte ochi limpezi care, privind spre cer,
mulțumesc Creatorului.

Uitându-ne cu atenție la un rod al verii,
spre exemplu la un măr:
ne încântă forma şi culoarea
şi parfumul
-şi dacă ne înfruptăm- gustul,
aromele apetisante
şi starea de sațietate

Dar ştim oare a privi la mai mult
decât atât?
vedem noi în fructul acela
că a pornit din nişte rădăcini,
că a urcat prin trup de tulpină,
s-a cuibărit în ramuri,
a deschis rochii de flori
şi ochi de muguri,
are în el sărut de lumină?

Şi căldură şi picuri de ploaie
şi boabe de rouă
şi lună plină şi lună nouă

Mai are răbdarea din nopți şi din zile,
ascultare şi timp
să crească , să se îndulcească
să fie hrană şi izvor
nouă tuturor

Mai are în el
(oare câți vedem?)
ingrijire şi iubire, lucrători
şi udători
culegători şi plătitori

Şi mai ales, mai mult decât toate
are dragoste şi binecuvântarea cerească
a Acelui care a făcut să crească.

Aştept aşteptarea să treacă,
Să-şi pună tăcerile-n barcă,
Să plece pe mare odată
Să nu-mi ia nădejdea curată

Aştept aşteptarea să tacă
Să-şi pună tăişul în teacă
Să nu mai sădească himere
În steaguri aşa efemere

Aştept aşteptarea s-aştepte
La uşă, afară, pe trepte
Să toarcă şi ea aşteptare,
Să nu-i dau bilet de intrare

Cărările sale cu spini
Îmi sunt ca străinii străini;
De ce ai intrat în floarea de crini?
Tu, oare-aşteptare, suspini?

Pasărea a bătut din aripi
şi s-a ridicat mai sus decât omul;
nu ştia să vorbească,
dar ştia să cânte.

Ploile au amintiri,
de aceea urmează întotdeau a
acelaşi drum
între cer şi pământ
şi întotdeauna găsesc
rădăcinile ascunse, însetate,
în aşteptare să le stâmpere setea.

Pe umerii valului
nu se croiesc cămăşile de pânză
ale corăbiilor,
ca nu cumva
să asude fundul oceanului
şi să tremure zborul vrăbiilor.

Nu ramurile uscate ale copacului
sunt vinovate de uscăciunea lor
ci otrava turnată la rădăcina lui
şi mai ales, scormonitorii de otravă.

Cum să îți vinzi pământul pe felii
Când îți hrăneşte viața din copii?
Sub brazda lui cum răscoleşti urgii
Înstrăinându-l unor agiamii?

De ce l-ai transformat într-o sudalmă
După sărutul lui palmă cu palmă?
Cum să îi fie arătura calmă
Când granițe de ghilotine-l
sfarmă?

După ce sângele l-a înmuiat
Ce inimi vei mai pune la uscat?
Pe care parte-a rănii te-ai urcat
Să răstigneşti pământ nevinovat?

Până şi florilor li s-au pus cătuşe
să zornăie din ele când dau să înflorească,
şi nu cumva să se adune la un loc să cunune
ori în buchete, lângă verighete.

Ar deveni periculos de gingaşe ,
aşa că le vor încătuşate
şi mascate
în piele şi oase, sub spini şi angoase

Poate ajung şi florile ca acei care-şi zic grădinari,
bizari şi barbari, avari şi fugari,
totdeauna hilari, niciodată plugari,
ei veşnic circari, minuscul de mari;
un fel de zidari în cuib de țânțari.

Oameni înfloriți: veniți de sădiți
flori fără țepuşe, lumi fără cartuşe
intrarea pe “uşe”, mâini fără cătuşe
şi flori nedistruse.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »