Și pietrele, chiar dacă stau la căpătâi de mormânt,
pot găzdui în relief cuvinte care să spună:
“a umblat cu Dumnezeu toată viața”

Și rugul aprins a avut o vreme
când nu se mistuia;
și lumea a nins peste rug cu vreme rea.

Și steagurile aprinse de vremuri de glorii
au obosit de atâtea învinse victorii.

Și cuvinte pot ajunge dezbrăcate:
un fel de cioburi
pe patul de moarte.

Și pomii toți se aseamănă cu o clepsidră
în care:
din cupa rădăcinilor fructele curg
în cupa cu ramuri
cu binecuvântarea tulpinilor
cu cerul la geamuri.

Și vorbele rostite la-ntâmplare
nu vor mai paște porcii de scrum
se vor întoarce-n zi de sărbătoare
după ce vor fi-ntrebat proorocii de drum.

Și oameni au ieșit din robie
după ce și-au umblat viața prin pustie
și au urmat toiagul
care purta steagul
și care despărțea apa cea vie
de apa cea rea.

Și credința s-a născut în ziua când
a poruncit muntelui să se mute din loc
și muntele a ascultat.

Și genunchii s-au vindecat
atunci când,
oprindu-se din alergare
au îngenuncheat.

Și picioarele au rămas oloage de trup
până când acesta a învățat a sărbători Paștele
cu Lumina din cer care s-a făcut trup

« Postari mai noi — Postari mai vechi »