Și florile recunosc:
– Mai frumoase ca noi
sunt doar rădăcinile
care ne-au născut din noroi.

Și sângele respiră viață
încă de când inima a început
numărătoarea inversă.

Și morile tânjesc să se hrănească
dar cine să le mestece o bucată de pâine?

Și marea s-ar vărsa în râuri
dacă râurile ar ști cum s-o încapă.

Și tăcerile strigă totdeauna cu inima,
pe care cei mai mulți
nu se opresc să o asculte.

Și lacrimile scăpate de porțile ochilor
vor face iaz în inimă.

Și șarpele care a vorbit
încă mai sâsâie
cu capul zdrobit.

Și gândul poate fura de la materie
cuțite, ascuțite
să o sperie.

Și îngerii au colindat când se crăpau zorii
și au împărțit pâinea din cer
cu magii și păstorii.

Și zăpezile au răcit,
au făcut febră și le trec sudorile;
ceva mai la vale
se bucură morile.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »