Și soarele se încălzește
la focul dragostei lui Dumnezeu.

Și păsările ar putea umbla,
dar de ce să fie doar
ca niște oameni?

Și vântul ar fi putut să-și ia un trup
dar a ales
să fie tot doar suflet.

Și lupii au o relație de intimitate
cu mieii
de regulă seara, la cină.

Și rugăciunea are copii:
din apă și duh,
binecuvântați totdeauna
cu putere de Dumnezeu.

Și durerile trec
abia după ce nu mai au
din ce să mai doară.

Și sania mângâie zăpada cu dragoste
până când o dezbracă
de haina ei alunecoasă
și rece.

Și ploile născute din fulger de foc
iau formă de lacrimă,
ca semn al dragostei
dintre cer și pământ.

Și lumina, la fel ca dragostea,
biruie totul;
nu sunt ele oare surori
de la același Tată?

…Și oamenii, uitând de cer,
încă își adună bogății pe pămănt
iar bogățiile le iau locul.

« Postari mai noi — Postari mai vechi »