PAGINI
Categorii
- Crestine (1,445)
- Poezie (2,146)
- Poezie de dragoste (102)
Ultimele poezii postate
- ÎNTRE IESLE ȘI COLIND
- IARNĂ-NEIARNĂ
- ÎNTRE ZÂMBET ȘI BUZE
- CULOARE DE SUFLET
- APĂSARE
- VIBRAȚIA INIMII
- FANTĂ
- PE VÂRFURI DE MIJLOC DE NOAPTE
- E VREMEA SĂRBĂTORII
- LA CE FOLOS?
Ultimele comentarii
Informatii blog
Am văzut vântul înșelând,
pe pat cu frunzele șezând,
dezbrăcându-le pe rând
și culcându-le la pământ,
apoi, învelindu-le cu ele însele,
până la urmă siluindu-le și murindu-le
în colț de grădină străină.
Tu, apă, ce nu știi să-noți
ești scoasă la mal
și trasă pe roți,
străpunsă cu sulițe-n coaste,
silită de vremile proaste
să mergi ispășită la oaste
Au venit ploile binecuvântate
și apele au învățat să înoate ;
de-atuncei fac de rond pe mapamond
în curcubeie, peste o lume atee
când vin furtunile nu se îneacă
spun rugăciunile până ce pleacă
iar când inundă nu se scufundă,
urcă pe scară în norii de vară
de unde plouă cu bobii de rouă
o lume mai nouă.
Omătul și florile și-au amestecat culorile;
când soarele și-a trimis mesageri să vadă
florile lăcrimau deja cu zăpadă.
M-am trezit dimineață în zori
să mătur zăpezi de pe flori;
petalele păreau a mă-ntreba:
-ce ai tu, omule, cu mantaua mea?
Atunci, întristat, le-am învelit
cu rugăciunea unui nou răsărit
Pe vremea când visam, am crezut
că lucrurile toate au un început;
mi-e teamă să nu mor dezamăgit
de-tâtea lucruri care-ncep de la sfârșit.
MIROSURI
Miroase a roșu fiertura de soare-n apus
a galben hotarul cu lanuri în pâine supus;
miros de albastru evaporă cerul senin
miroase a pur căușul din floarea de crin
Miroase a verde cămașa cu ierburi de vară
țăranul cu coasa în mână miroase a casă la țară;
miresme de zboruri înalte se țin de condor
cum aripi sculptate în creste aduc a mirosuri de dor
Corabia prinsă în clește miroase a val de furtună
cum cerul cu ținte de stele miroase a sâmburi de lună;
miroase a apă izvorul din sânii de munte
iar drum de pământ către cer miroase a punte
Cuvântul rostit de Isus miroase atât de frumos
și omul întors în Eden miroase a Domnu’ Hristos;
în cerul deschis miroase a nuntă, ca mirii,
când darul din cer se revarsă prin crucea iubirii.
Mai stăm în poziții de drepți
În fața atâtor inculți și inepți
Întindem o mână aproape uscată
S-o tragă hapsânii cu ură pe roată
Bicisnici și josnici ce sunt
Ne vând din pământuri , pământ,
Ne pun bariere în lanuri
Apoi chefuiesc pe la hanuri
Îi fură pădurii, pădurea,
Călăi înrudiți cu securea,
Rod munții de aur cu sila
Nu știu ce-i dreptatea și mila
Filoane de aur au tot cântărit
Vânzându-le-apoi ca fier ruginit
În inima țării pun câmpuri de mine
Și fură din flori pistil și stamine
Făcând pe umilii, aproape umil,
Gonitu-ne-au pruncii de cruzi în exil
Ne leapădă țara de ie și port
Boboci de mirese trimit la export
Ascunși printre umbre mănoase
Ei înșiși sunt umbre hidoase
Neghină ne seamănă-n grâu
Izvoare scobesc de sub râu
Sunt cei mai de sus ei, cei mai de jos
Ei, care și coaja din inimi ne-au stors
Mă rog pentru ei cu suflet creștin
La masa pe care am pâine și vin
-Fă, Doamne , din țară o mândră cunună
Ca fii tăi vredinici să vină să spună:
-Ne-ntoarcem măicuță la tine acasă
Cu dor și cu leacuri de inimă arsă.
Pe umerii valului
nu se croiesc cămăşile de pânză
ale corăbiilor,
ca nu cumva
să asude fundul oceanului
şi să tremure zborul vrăbiilor.
Și clopotele bat
amintind că urmează
sunetul trâmbiței.
Și luna a rămas văduvă pentru că
soarele n-a pețit-o niciodată.